Dragi prieteni, în China se găsesc multe regiuni cu peisaje naturale încântătoare. Parcul Național Potatso, situat în provincia Yunnan din sud-vestul țării noastre, este celebru prin priveliștile sale pitorești. În ediția de astăzi a rubricii „Turism în China" voi face o prezentare a Parcului Național Potatso.
Potatso, primul parc național din partea continentală a Chinei, este situat în prefectura Shangri-La din provincia Yunnan. Suprafața parcului acoperă o parte din „zona celor trei râuri paralele", zonă deja inclusă pe lista patrimoniului natural mondial. În această zonă cu suprafața de circa 2.000 kmp sunt lacuri de podiș cu apă limpede, păduri fără margini, smârcuri dar și nenumărate specii de animale și plante.
Distanța dintre centrul prefecturii Shangri-La și parcul Potatso este de numai o oră de mers cu mașina. La intrarea în parc sunt autocare electrice puse la dispoziția turiștilor. Prima stație este lacul Shudu. După ce cobori din autocar pe malul lacului, cerul albastru, norii albi, pădurile cu frunze de diferite culori și apa liniștită cu imaginea oglindită a cerului și munților vă fură ochii imediat. Ajungând aici, parcă ai intrat într-o lume pictată. În apa lacului trăiește o specie rară de pește, al cărui corp este acoperit cu solzi aurii și numai pe burtă, de la cap la coadă, are o linie de culoare închisă. Lângă lac, o suprafață mare de teren verde despre care ghidul nostru, Dawazhuoma, de etnie tibetană, ne-a spus că este o renumită pășune tibetană.
„Cuvântul Shudu provine din limba tibetană și înseamnă un loc unde cașcavalul este tare ca piatra. Aici este o pășune de vară a tibetanilor. Din luna mai și până în octombrie aici își aduc tibetanii iacii la păscut."
Plimbându-te de-a lungul malului lacului Shudu, susurul apei te însoțește. Apa din platou priește vegetației din zonă. Păstorii locali mi-au spus că iarba pășunii este bogată în substanțe hrănitoare. De aceea, vacile de lapte din această zonă produc o mare cantitate de lapte de bună calitate. După ce vizitați lacul Shudu, autocarul vă transportă la un restaurant pentru o mică pauză. Restaurantul este construit chiar lângă munte. Un pârâu format din zăpada topită de pe podiș curge prin fața restaurantului. Aici poți gusta mâncăruri delicioase și să admiri peisajele încântătoare. Liu Gang, bucătarul șef al restaurantului ne-a spus:
„Meniul oferit în restaurant este, în mare parte, pregătit din carne de iac. Aici suntem în zona tibetană. Mâncarea principală a localnicilor este carnea de iac. De asemenea, și ciupercile fac parte din alimentația locală."
Restaurantul s-a deschis anul trecut, în luna august, fiind unicul restaurant din parc. În vederea ocrotirii mediului înconjurător, gunoaiele din restaurant trebuiesc transportate ermetic în afara zonei și îngropate adânc.
După o pauză în restaurant, plecăm cu autocarul la lacul Bitahai (Marea Pagodei Azurii). Pe drum, doi-trei iaci viguroși, cu părul negru acoperind întregul corp, apăreau din când în când între falnicii și străvechii copaci. De crengile copacilor atârnă o specie de plante denumite de localnici „barba copacului". Pentru ca aceste plante să apară și să se dezvolte este nevoie de o calitate extrem de bună a aerului. Din acest motiv, localnicii consideră că „barba copacului" reprezintă o dovadă a aerului de bună calitate.
Ajungând la Bitahai, turiștii pot admira priveliștea înconjurătoare de la bordul vaporului turistic. Apa lacului este extraordinar de limpede, și poți vedea bancuri de pești aflate la zeci de metri adâncime. Pe malul lacului cresc pâlcuri dese de azalee. Azaleele înflorite pot fi văzute în luna iunie. Se spune că peștii din lac se hrănesc deseori petalele de azalee căzute în apă. Datorită faptului că petalele conțin o cantitate infimă de toxine, peștii își pierd cunoștința una sau două ore și plutesc la suprafața apei de parcă sunt la beție. De aici rezultă o priveliște uimitoare în zona lacului Bitahai peștii îmbătați de azalee.
La mijlocul lacului se găsește o insuliță. Ce legendă are legătură cu această insuliță? Ce se mai află acolo? Stimați ascultători, timpul nu ne permite să mai vorbim despre Parcul Național Potatso din Yunnan. Vă propun să ne întâlnim din nou săptămâna viitoare în rubrica „Turism în China" pentru a continua această excursie. Realizatoarea și prezentoarea Li Xin vă mulțumește pentru atenție! O seară plăcută!
|