Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-10-29 18:41:00    
Eliza Wang, "Bunica model din Taiwan"

cri-1

Se poate spune că Eliza Wang a încheiat un ciclu din viața ei. „Bunica modei din Taiwan" (cunoscută și drept „Portmantoul cel mai Scump din New York") s-a întors în Shanghai, oraș în care s-a afirmat ca model.

„Voi crea cel mai bun mediu de învățare pentru elevele mele", susține Wang, care are deja 60 de ani, și continuă:

„Nu percep taxe de studiu. Sper doar că multe dintre ele vor deveni supermodele, iar compania mea va deveni agentul lor."

Poate fi întâlnită în biroul ei, abia terminat de decorat, de la Creative Industry Center, firma sa din Shanghai. A închiriat 475 mp spațiu locuibil pentru un studio, unde are și săli pentru repetiții ori pentru machiaj. Pe pereții coridoarelor atârnă imagini ale coperților de reviste pe care a apărut chiar patroana ori eleve de-ale ei ce au devenit deja modele bine-cunoscute în lume.

„Shanghai are o piață matură a modei", explică Wang motivul pentru care s-a stabilit aici. „De asemenea este centrul industrie textile din China."

Sexagenara s-a născut într-o famile de doctori în capitala provinciei Taiwan. Cea mai mare dintre cei 6 frați și cea mai înaltă dintre fete. Mama ei era tare îngrijorată că nu-și va găsi un soț din cauza înălțimii. Azi îi vine să zâmbească. În 1971 se muta la new York împreună cu soțul ei.

Unchiul Elizei Wang a studiat o vreme la Londra. Considera că fata suplă și înaltă are șanse să devină prezentatoare de modă. Ea nici nu știa bine ce însemna acest lucru. Unchiul îi trimitea reviste de modă, reușind să deștepte în adolescenta de 13 ani dorința de a deveni model.

Dar abia când a devent studentă (la filozofie!) a participat ca model în câteva spectacole filantropice. Dar părinții ei nu erau de acord să urmeze acest drum în cariera ei.

Într-o zi a primit o telegramă de la mama sa, care o chema de urgență acasă pentru că tatăl era pe moarte. S-a dus direct la spital. Tatăl ei avea o mască de oxigen pe figură. Avea alături un dicționar gros din care i-a cerut să citească definiția termenului „model". A citit cu voce tare: „Model este cineva care servește ca exemplu de imitat sau pentru comparat." A ținut mereu minte de atunci că un model, chiar și în modă, trebuie să posede mai mult decât frumusețe fizică. Trebuie să aibă și o gândire nobilă și să caute excelența în tot ce face.

Tânăra a muncit din greu și în doi ani devenea cel mai cunoscut model din Taiwan. Dar dorea mai mult.

Mutată în SUA s-a ocupat cu același lucru, fiind susținută și de soțul ei. A câștigat în 1972 concursul „Modelul de un milion de dolari". Pentru a participa la acesta, modelele trebuie să-i ajute pe realizatorii de îmbrăcăminte să vândă cât mai mult din creațiile lor, de cel puțin un milion într-un an. Ea a reușit numai la o singură prezentare să determine o doamnă foarte bogată să cumpere o haină de blană din cincila valorând un milion. Haina era destul de grea, dar tânăra a reușit să o poarte ca și cum ar fi fost... un fulg.

Curând a fost aleasă ca să prezinte ținute pentru persoane renumite. S-au numărat printre clientele ei Patricia, soția președintelui american Richard Nixon, și actrița Liz Tailor.

A abandonat defilările pe scena modei după ce a născut-o pe fiica ei. A revenit în țară și și-a deschis propria casă de mode, Eliza Cuture, și a lansat o revistă de modă. A continuat să fie căutată de celebrități ale zilei.

În 1985 a fost invitată să pregătească prima echipă de modele din China. S-a temut că fetele nu vor fi la înălțimea așteptărilor, dar „am fost uluită de frumusețea și politețea lor", se confesa doamna modei.

„Le-am împărtășit înțelesul noțiunii de „model", așa cum mi-l arătase tatăl meu și le-am spus că obiectivul lor este să devină modele umane, iar nu doar să-i captiveze pe cei bogați."

O învățătură de care merită să ținem seama. Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă peste o săptămână la aceeași rubrică.

Pe aceeași tema