Cum v-ar plăcea, dacă aţi putea comanda de la distanţă, întinşi pe sofa, computerul, televizorul şi alte aparate electrocasnice? În minutele următoare vom vorbi despre tehnologiile „casei digitale" destinate realizării unei asemenea performanţe.
„Casa digitală" reprezintă un viitor mod de viaţă. Aceasta are în centru un computer performant sau un televizor cu multiple opţiuni şi cu ecran plat, legat de camera digitală, telefonul mobil, aparatul MP3, sistemul home cinema, alte aparate electrocasnice şi chiar sistemul de verificare pentru securitate prin reţeaua de telecomunicaţii, prin radio, televiziune şi Internet. Astfel utilizatorul poate controla cu o singură telecomandă toate aparatele de acasă, creându-şi un mediu de trai inteligent şi uşor de gestionat.
„Casa digitală" ne va aduce resurse bogate de distracţii familiale. Chinezii dispun de peste 400 milioane de televizoare. De aceea „casa digitală" are televizorul drept componentă principală. Televizorul folosit în „casa digitală" este unul de înaltă rezoluţie (HDTV). Un asemenea aparat ridică nivelul calităţii imaginii şi acceptă mai multe surse de programe. Televizorul obişnuit se poate conecta numai cu reţeaua de radio-TV, iar un HDTV are un port USB2.0 cu viteză mare de transfer care se poate conecta cu un hard disc portabil sau un computer pentru a difuza documente multimedia şi poate comanda direct pe bandă lată programe de pe Internet.
Dacă oamenii sunt plictisiţi de programele oferite de reţeaua de radio-TV, pot comanda sau descărca după poftă programele de pe Internet. Lu Pin, preşedintele companiei Tianbo de tehnologii broadband, a afirmat: „Resursele reţelei de radiodifuziune şi televiziune sunt limitate. Sunt cel mult câteva zeci de canale. Iar Internetul este fără margine şi ai mult mai multe opţiuni."
În plus prin sistemul „casa digitală" utilizatorul poate participa la jocuri interactive on-line. Recurgând la un dispozitiv de inducţie, utilizatorul poate imita acţiuni reale. De pildă, poate practica boxul, juca Bowling şi tenis cu aparatul de jocuri. Când utilizatorul joacă tenis de masă, ţine o paletă specială echipată cu un senzor de acceleraţie şi direcţie. Semnalele emise de acesta sunt transmise fără cablu la echipamentele de jocuri. Prin intermediul Internetului utilizatorul poate juca cu orice persoană care doreşte din lume.
„Casa digitală" poate face şi monitorizarea în familie. Camera video şi alte echipamente aferente sunt conectate la reţeaua wireless. Indiferent unde se află utilizatorul, poate monitoriza situaţia de acasă prin banda lată. Wang Meili, directoare de marketing pentru terminalele multimedia de la compania produselor de telecomunicaţie ZTE, ne-a spus: „Pot monitoriza situaţia copilului la grădiniţă, bătrânii de acasă. Dacă nimeni nu este acasă, pot monitoriza cu ajutorul sistemului situaţia securităţii din casă chiar când sunt în provicie. Acest serviciu a devenit deja o operaţiune importantă în ţară şi de peste hotare."
|