Stimaţi ascultători, în ediţia de astăzi a rubricii noastre vă facem cunoscut pe renumitul fotograf Deng Wei.

Deng Wei

De curând au intrat în colecţia Galeriei Naţionale de Arte Plastice din Beijing peste 100 de opere fotografice realizate de Deng Wei. Este pentru prima dată când această catedrală de arte frumoase din China a colecţionat un număr aşa de mare de fotografii ale unui artist consacrat. Peste o jumătate din aceste opere donate de Deng Wei reprezintă portrete ale unor celebrităţi culturale din China, ca şi ale unor personalităţi marcante din lume, incluzându-i pe Desmond Mpilo Tutu, arhiepiscopul sud-african laureat al premiului Nobel, pe George Bush, fost preşedinte american, pe Doris Lessing, scriitoare din Marea Britanie, pe Lee Kuan Yew, fost premier al Singaporelui şi mulţi alţii. Se pune întrebarea: Cum a putut un om de rând să le aducă pe aceste personalităţi de vogă în faţa obiectivului aparatului de fotografiat?

Lucarea lui

Originar din Beijing, Deng Wei s-a nascut în anul 1959 într-o familie de pedagogi. Vecinii lui erau mai toţi, cărturari cunoscuţi. De mic copil avea pasiunea pentru pictură. La vârsta de 16 ani a avut fericita ocazie de a deveni ucenicul marelui maestru în pictură tradiţională chinezească, Li Keran. Doi ani mai târziu, sub îndrumarea directă a savantului Zhu Guangqian, a început să studieze estetica şi filozofia occidentală. În 1978, Deng Wei, trecând cu succes examenul de admitere, a intrat să studieze la Facultatea de artă fotografică a Institutului de Cinematografie din Beijing. În prima fază, când studia arta fotografică, Deng Wei făcea exerciţii luându-i drept model pe cei doi dascăli ai lui, Li Keran şi Zhu Guangqian. Nu s-a aşteptat ca înr-o perioadă de renaştere a culturii şi de emancipare a gândirii în care se afla China, studiile sale de portrete să fie solicitate de prieteni până la epuizare. Deng Wei ne mărturisea: (Banda 1)

Lucarea lui

„Pe vremea aceea, imaginea unor personalităţi de cultură era străină unor oameni, dar ideile şi operele lor au fost însuşite de mulţi care doreau să-le cunoască personalitatea. Şi aşa mi s-a zămislit în gând o dorinţă de a-i înfăţişa, în felul meu, cu aparatul de fotografiat."

A început să cutreiere toată ţara pentru a face portretele fotografice a peste o sută de personalităţi de cultură. Multe dintre acestea s-au stins din viaţă nu peste mult timp, dar aparatul lui Deng Wei le-a imortalizat, devenind obiecte de preţ din patrimoniul cultural al Chinei. Primul album de fotografie intitulat „Personalităţi de cultură ale Chinei", realizat de Deng Wei, a apărut în Casa editorială Sanlian Shudian din Hong Kong. Ulterior, filmul „Prinosul tinereţii", a cărui imagine a fost realizată de Deng Wei, a stârnit o mare vâlvă, câştigând mai multe premii în ţară şi peste hotare.

Lucarea lui

În 1989, Deng Wei a decis să pună în aplicare planul de a pleca în lume şi să fotografieze personalităţi de renume mondial. Greutăţile în această perioadă au fost inimaginabile. Pentru a agonisi banii necesari realizării acestui plan a muncit din greu, ocupându-se de peste 10 meserii, inclusiv cea de călcător, om de serviciu la hotel, muncitor în serviciile de salubritate publică şi hamal. Dar pentru Deng Wei, cel mai greu a fost să aştepte ani de zile ca acele personalităţi marcante să-i accepte invitaţia de a le fotografia. În fiecare an trimitea peste 100 de cereri scrise de mână în acest sens. În prima etapă nu a primit nici un răspuns, până când, adresând o solicitare preşedinţiei Singaporelui în anul 1991, aceasta a acceptat. După aceea, Deng Wei a încercat şi a reuşit ca un mare număr de personalităţi celebre din lume sa-i accepte cererea. Astfel, cunoscuţi politicieni, oameni de ştiinţă, artişti, exploratori, sportivi din secolul 20 au fost invitaţi în faţa obiectivului aparatului de fotografiat. Până şi fostul preşedinte american, Ronald Reagan, a acceptat să i se facă portretul, după ce Deng Wei a aşteptat timp de 8 ani.

Activitatea lui Deng Wei este apreciată de cercul fotografilor din lume drept un act de cutezanţă fără precedent în istoria fotografiei. Portretele realizate de el, cu un stil simplu şi expresiv, sunt capabile să redea temperamentul specific şi lumea sufletească profundă ale personalităţilor fotografiate. Unii critici spun, că la vizionarea acestor portrete ai impresia că citeşti o carte, şi vizionezi un film artistic. Aceasta se explică prin faptul că înainte de a trece la fotografiere, Deng Wei a făcut laborioase şi temeinice pregătiri, inclusiv colecţionarea datelor biografice, lucrări publicate, comentarii şi relatări, chiar şi fotografii ale celor care urmează să fie fotografiaţi. Deng Wei ne spunea: (Banda 4)

„Când ceream în Marea Britanie viza ca să merg în Africa de Sud pentru a-l fotografia pe arhiepiscopul Desmond Mpilo Tutu, laureat al premiul Nobel pentru pace, mi-am argumentat scopul deplasării ca „pentru a-l fotografia pe Desmond Mpilo Tutu." Mai târziu, arhiepiscopul, profund mişcat de această menţionare, mi-a spus: „În ţara mea nu mi-a fost recunoscut mult timp nici măcar statutul de cetăţean al ei. În schimb astăzi, un cetăţean dintr-o altă ţară vine în mod special să-mi facă portretul." Sunt doar câteva cuvinte, dar ele ilustrează drumul parcurs de un sud-african pentru libertate şi eliberare, reflectând schimbările petrecute în societatea acestei ţări."

Deng Wei s-a întors în ţară. Activitatea de a fotografia mari personalităţi din lume s-a încheiat deocamdată, însă continuă seria personalităţilor de seamă din ţara sa. Artistul duce o viaţă modestă ca să agonisească suficienţi bani pentru a porni în noi călătorii. El mărturisea: (Banda 5)

O expoziţie de lucrările lui Deng Wei organizată în Britanie.

„De-a lungul anilor, am fotografiat atât personalităţi de marcă, cât şi oameni de rând. Munca asta mă pasionează şi mă îndeamnă să iubesc viaţa. Deoarece fiecare om îşi are una sau mai multe povestiri ale sale. Aceste povestiri, şi inclusiv idei, mi-au pătruns pe nesimţite în cuget. Cele circa 100 de opere donate de mine Galeriei Naţionale de Arte Plastice nu reprezintă decât un semn ce va rămâne generaţiilor viitoare. Acesta este adevăratul rezultat al muncii mele - din faptele realizate de personalităţile pe care le-am fotografiat, am învăţat cum să fiu un om, cum să contribui societăţii, şi nu contează numărul fotografiilor pe care le-am făcut sau cel al cărţilor pe care le-am publicat."