Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-10-19 22:50:56    
Cristian Mungiu în cursa pentru Oscar

cri-1

Los Angeles, 18 oct /Rompres/ - Cristian Mungiu a pornit înarmat cu premiul Palme d'Or pentru a cuceri Cetatea Filmului. Filmul său ''4 luni, 3 săptămâni și 2 zile'' a intrat în competiție pentru premiul Oscar la categoria celui mai bun film străin, într-o cursă care se anunță interesantă și foarte disputată prin numărul record de țări participante - 63, printre care în premieră Irlanda și Azerbaidjan, informează joi AFP recepționată de Rompres.

Nominalizările pentru cea de-a 80-a ediție a premiilor Oscar vor fi anunțate la 22 ianuarie, ceremonia de decernare a premiilor urmând să fie organizată la 24 februarie.

Alături de filmul lui Cristian Mungiu, printre peliculele considerate favorite în această cursă se numără filmul francez de animație 'Persepolis' în regia lui Vincent Paronnaud și Marjane Satrapi, ''Days of Darkness'' de Denys Arcand (Canada), ''Exiled'' de Johnnie To (Hong Kong), ''Katyn'' de Andrzej Wajda (Polonia), ''Belle Toujours'' de Manoel de Oliveira (Portugalia) sau ''12'' de Nikita Mihalkov (Rusia).

Noii candidați la premiul decernat de Academia Americana de Film pentru cel mai bun film străin sunt Irlanda, reprezentată de filmul 'Kings', semnat de Tom Collins și Azerbaidjan, care participă cu pelicula 'Caucasia' de Farid Gumbatov.

La ediția din 2007 a premiilor Oscar, la categoria dedicată filmelor străine au fost înscrise 61 de țări, premiul fiind obținut de producția 'The Life of Others', în regia lui Florian Henckel von Donnersmarck (Germania).

Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin este acordat unui lungmetraj într-o altă limbă decât engleza.

Pe prima poziție în topul țărilor cu cele mai multe premii Oscar la această categorie se află Italia, cu 11 premii, urmată de Franța cu 9 statuete câstigate.ROMPRES/

Pe aceeași tema