Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-10-09 16:21:19    
Etnia tadjikă din podișul Pamir

cri-1

Dragi prieteni, la microfon Lin. Podișul Pamir din Regiunea Autonomă Xinjiang-uigură din sud-vestul Chinei este cunoscut drept „strămoșul munților", pentru că pe acesta sunt 14 piscuri cu o înălțime de peste 8000 m. Pe acest podiș locuiește o etnie minoritară în țara noastră, tadjicii. În cadrul rubricii noastre de astăzi consacrată minorităților naționale vom vizita împreună familii de etnie tadjikă din podișul Pamir.

Pe podișul Pamir în afară de tadjici, care reprezintă circa 90% din populație, mai locuiesc uiguri, kârgâzi și hui. Membrii etniei tadjice locuiesc în principal în prefectura autonomă Tashikulgan. „Tadjik" înseamnă în limba lor „coroană". În trecut membrii acestei populații se ocupau în principal cu comerțul. Agricultura reprezenta o îndeletnicire secundară, ei trăind o viață pe jumătate nomadă. Prefectura autonomă menționată a fost înființată în 1954. Cu sprijunul puternic acordat de guvernul chinez, economia acestei etnii a cunoscut o dezvoltare rapidă și nivelul de trai al populației tadjice s-a îmbunătățit considerabil.

Membrii acestei minorități și-au creat o cultură proprie de-a lungul istoriei. Sunt de religie islamică, ramura al-Isma și celebrează sărbătoarea Korban. Iată ce ne explică Aibuli, ghidul de la centrul cultural din prefectură, despre cum petrec tadjicii această sărbătoare:

„În timpul sărbătorii se taie oi care au fost alese de la naștere. De obicei trebuie oi albe. Sacrificarea se face pe acoperiș, pentru că sângele animalului nu trebuie să curgă în locuri murdare. Copiii se mânjesc pe frunte cu sânge de oaie că să aibă noroc."

Nu numai sărbătorile la membrii etniei tadjice sunt aparte, dar și modul de salut este specific, având o tradițiie îndelungată. De exemplu, când se întâlnesc un bărbat și o femeie de aceeași vârstă, femeia sărută palma bărbatului, și când un om în vârstă întâlnește unul mai tânăr, cel vârstnic sărută urechea celui tânăr, iar cel târnăr sărută palma celui bătrân pentru a-și exprima respectul.

Pentru a cunoaște cultura populației tadjice, corespondentul postului nostru de radio l-a vizitat pe Madalhan, etnolog de etnie tadjikă.

Casa lui Madalhan este tipică pentru etnia din care aparține. Este construită de piatră. Spre deosebire de casele din sudul Chinei ce au poarta în partea de sud, casele tadjicilor au poarta înspre est, simbolizând că se orientează mereu spre lumină.

Madalhan ne-a mai informat că vulturul este considerat de etnie un simbol al eroismului. În societatea tradițională tadjikă circulă multe povestiri și cântece populare despre vultur. Fluierul din os de vultur este un instrument muzical specific etniei. În legătură cu acest intrument muzical circulă o legendă frumoasă. Madalhan ne povestește:

„Se spune că în timpuri străvechi se iubeau foarte mult o fată și un băiat. Dar au fost despărțiți de stăpânul cetății. După despărțire, când fata se ducea să ia apă, putea asculta cântecul la fluier al tânărului. Tânărul creștea un vultur. Când i-a venit vremea să moară, vulturul i-a spus băiatului că după ce se va stinge din viață, poate să facă un fluier dintr-un os al aripilor. Băiatul a făcut un fluier din os cu care putea cânta multe melodii minunate. De fiecare dată când tânărul cânta la acest fluier, fata începea să danseze, imitând gesturile vulturului. Așa au apărut fluierul de vultur și dansul vulturului."

Madalhan ne-a mai informat că de obicei la astfel de fluiere se cântă în pereche. Chiar și în piață fluierele se vând în perechi, căci acestea simbolizează dragostea. Membrii etniei tadjice manifestă un atașament special pentru dansuri și cântece. La sărbătorile lor dansurile și cântecele nu pot lipsi. Fiecare membru al acestei comunități pare născut dansator și cântăreț. Pe de altă parte, în afară de gingășia și spiritul romantic manifestate de populația tadjikă de generații, aceasta a contribuit la apărarea graniței patriei, dând o mână de ajutor grănicierilor.

Cântecele suave și dansurile pline de vitejie reunesc trăsăturile spirituale ale etniei tadjice, care locuiește mii de ani pe podișul Pamir.

Cu aceasta am încheiat ediția de astăzi a rubricii noastre consacrate minorităților naționale. Realizatoarea și prezentatoarea Lin vă mulțumește pentru atenție și vă dorește audiție plăcută în continuare.

Pe aceeași tema