China ocupă primul loc în Asia-Pacific în mai multe aspecte privind materializarea „obiectivului mileniului de dezvoltare", se arată într-un raport dat publicității luni de Comisia Economică și Socială a Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Banca Asiatică de Dezvoltare.
Potrivit acestui document, China a realizat progrese remarcabile în reducerea numărului populației sărace, îndeplinind înainte de termen cerințele cuprinse în „Obiectivul Mileniului de Dezvoltare". De asemenea, China ocupă un loc fruntaș în ce privește reducerea ratei mortalității la copii și generalizarea învățământului primar.
Pe de altă parte, China a obținut progrese și pe linia protejării mediului și economisirii energiei, randamentul de utilizare a energiei din țară dublându-se comparativ cu anul 1990.
|