Președintele Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri externe, Konstantin Kosachev a declarat, luni, că în zilele de 11 și 12 octombrie vor avea loc, la Moscova, convorbiri între miniștrii de externe și ai apărării din Rusia și Statele Unite.
Demnitarul rus a precizat că principalele subiecte de discuție sunt sistemul antirachetă american din Europa, Tratatul privind armamentul convențional din Europa (CFE), precum și situațiile din Kosovo și Iran. Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a declarat în luna mai, pe timpul efectuării unei vizite la Moscova, că vor fi organizate, în toamna acestui an, convorbiri între miniștrii de externe și ai apărării celor două state, în scopul soluționării divergențelor existente între cele două părți în problema sistemului antirachetă american.
|