În stepă, ne apropiem de un grup de mongoli cu totul ieşiţi din comun.

Radio China Internaţional vă povesteşte despre trecutul şi prezentul, gloria şi necazurile artiştilor populari hugurci. Aşadar, sunteţi aşteptaţi la emisiunea specială de astăzi.

În stepa Horqin trăieşte un grup de mongoli care deapănă, prin intermediul instrumentelor muzicale şi al cântecelor, întâmplări din timpuri străvechi. Ei sunt numiţi hugurci şi consideraţi ca fiind „fosile în viaţă" ale muzicii primitive din zonă. Aceşti continuatori ai splendorii de altădată opun o rezistenţă dârză şocurilor civilizaţiei moderne.

Aici, Radio China Internaţional. La microfon, xxx. Astăzi, vă invităm să intraţi împreună cu mine în stepa Horqin, să căutăm şi să ne întâlnim cu hugurcii.

„Hugurcii au apărut la finele secolului al 12-lea. În 1206, Ginghis Han a creat Imperiul Mongol. La curtea sa imperială, pe lângă alţi dregători, era şi cel care ocupa un post ieşit din comun care se numea hugurci. Cel care deţinea acest post răspundea de muzică. De atunci, artiştii populari mongoli sunt numiţi cu toţii hugurci."

La începutul secolului al 19-lea, Horqin s-a dezvoltat dintr-o zonă păstorească într-una semipăstorească-semiagricolă. Locuitorii de etnie mongolă şi han, învăţând unii de la alţii, au diversificat formele de distracţie. În afară de cântecele populare, localnicilor le plăcea cel mai mult să asculte urigur şi haoleibao cântate de hugurqi care cutreierau de-a lungul şi de-a latul stepei Horqin.

Judeţul Zalut este considerat a fi patria hugurcilor. Xu Changhe, vicepreşedinte al Asociaţiei de Quyi ( reprezentanţii folclorice în diverse forme ) din Mongolia Interioară, ne-a informat: 

„Zalut este un cuvânt mongol care înseamnă comunicat sau buletin oficial. Pe vremea lui Ginghis Han, mogolii nu cunoşteau, încă, scrisul. Toate ordinele militare date în vremuri de război se exprimau în versuri, pentru a putea fi transmise oral. A apărut, astfel, forma de reprezentaţie haolaibao, care se traduce prin versuri cântate în şir". 

Acesta este fragmentul unui urigur cântat de legendarul hugurci, Laors. Interpretarea completă a unui urigur durează, de regulă, zeci de ore şi poate depăşi chiar 10 zile. La mijlocul secolului trecut, cu ocazia unor mari evenimente, localnicii îi invitau pe hugurcii să cânte la ei în sat.

„Oh, aveam 7,8 ani. Era ceva extraordinar când veneau în sat hugurci. De multe ori îi aduceau cu carul de la o depărtare de sute de km. În zona păstorească, locuitorii stăteau departe unii de alţii. Când auzeam de hugurci, ne anunţam unii pe alţii. În ziua respectivă mergeam cu toţii cu carul ca să asistăm la reprezentaţiile lor".

Ca şi poeţii europeni din evul mediu, hugurcii din stepa din Orient consemnează istoria în modul lor propriu. Istoria scrisă a mongolilor nomazi nu este lungă. De aceea, multe date istorice de valoare au fost transmise din generaţie în generaţie, de către hurgurci, sub forma cântecelor sau textelor narative în versuri. Regretabil este că, în prezent, hugurcii sunt aproape daţi uitării.

O dată cu popularizarea televiziunii şi îmbogăţirea formelor de divertisment, numărul hugurcilor din stepa Horqin a scăzut drastic ajungând, în anul 2004, la numai câteva zeci. Hugurcii şi urigurul au început să se îndepărteze din viaţa oamenilor.

Sanbula Noribu, expert de la Institutul de literatură şi artă din oraşul Tongliao, Mongolia Interioară, a menţionat:

„După 1990, multe săli de urigur au fost transformate în săli de biliard, de jocuri electronice sau de dans. Numărul artiştilor populari s-a redus treptat. S-a redus în acelaşi timp şi numărul spectatorilor. Mai toţi sunt în vârstă. Le este greu să se despartă de formele tradiţionale de interpretare. Dar tinerii, în majoritatea lor, nu le place să asculte urigur."

Siqin Badu, expert de la Institutul de literatură a etniilor minoritare al Academiei chineze de Ştiinţe Sociale şi-a exprimat, de asemenea, regretul:

„Fără spectatori, artele primitive sunt expuse pericolului de dispariţie."

Laors, maestru la urigur, şi-a exprimat şi el îngrijorarea. 

„Ce mai putem face? Pe noi, hugurcii, ne invită foarte puţini. Este un fenomen foarte periculos. În ce mă priveşte, eu pot să trăiesc din ce primesc de la stat, dar elevilor le e foarte greu să-şi continue existenţa."

Urigurul va fi închis în muzeu sau va dăinui în rândul populaţiei? Hugurcii vor putea ieşi din deşert şi intra în oază? 

În 2001, China a aderat la Convenţia UNESCO privind protecţia patrimoniului cultural intangibil. De atunci, guvernul chinez a adoptat o serie de măsuri pentru salvgardarea patriomiului cultural imaterial. Autorităţile locale din Horqin au luat de asemenea măsuri, precum organizarea cursurilor de pregătire a hugurcilor şi de concursuri de urigur şi altele. Televiziunea locală i-a invitat pe artiştii populari la înregistrarea de emisiuni speciale, durata înregistrărilor de urigur ajungând la aproape 4.000 de ore de emisie.

Dar această artă primitivă îşi va păstra natura şi în oraşele mari?

Zhu Zhizhong, expert în muzica foclorică, a răspuns cu optimism:

„Eu sunt de părere că artele primitive trebuie să intre în baza modernă de transmisie. Uneori pot fi slăbite puţin, dar vor transmite spiritul unei naţiuni. Ne suntem pentru păstrarea aspectelor primitive, realmente pentru protejarea esenţei culturii naţiunii chineze."

2006 a fost un an deosebit pentru hugurci şi urigur. În acest an, autorităţile judeţului Zalut a organizat prima ediţie a Festivalului de Urigur, iar guvernul chinez a inclus urigurul în Lista patrimoniului cultural intangibil al statului. Pentru hugurcii aflaţi încă în mari dificultăţi, este o mare consolare.

Dragi ascultători, programul nostru de astăzi s-a încheiat. La revedere pe mîine, la aceeaşi oră, la Cultura stepei Horqin. Prezentatorul/prezentatoarea xxx vă mulţumeşte pentru atenţie.