„În ceaţa graţioasă,

În visul iluzoiu,

În mireasma de iarbă verde,

În râsetele izvorului limpe,

Pluteşte mirosul plăcut de lapte..."

Aceasta este o melodie plăcută a mongolilor din China. Găsim în ea imensitatea stepei, căldura iurtei, aroma ceaiului cu lapte şi amabilitatea păstorilor.

Aici, Radio China Internaţional. La microfon, xxx. În marea familie a naţiunii chineze, mongolii sunt o etnie călare care trăieşte în stepă. Astăzi vă invităm să începem un turneu romantic însoţiţi de o melodie frumoasă (începe melodia Ť Noaptea de la Ulan Bator ť) cântată la matouqin, un instrument muzical străvechi cu două corzi şi un arcuş specific etniei mongole.

Surilige: Acest cântec descrie dorul încercat de o pereche de îndrăgostiţi într-o noapte liniştită.

În miezul nopţii în liniştea deplină din stepă mai sunt oare băieţi şi fete care să nu fie înduioşaţi de această melodie dulce. Locuitorii din stepă sunt fericiţi. Ei sunt însoţiţi toată viaţa de cântece frumoase interpretate la matouqin.

Surilige este student în anul I la facultatea de compoziţie a Universităţii Pedagogice Mongolia Interioară. S-a născut într-o familie de păstori din stepa Kerqin din estul Mongoliei Interioare. Deşi a început să cânte la matouqin abia cu 5 ani în urmă, a avut legătură cu acest instrument tradiţional de mic copil.

Surilige: „După naştere, prima notă muzicală auzită de mine era de la matouqin. Pot spune că am crescut ascultând melodiile acestui instrument."

Matouqin înseamnă în traducere instrumentul cu cap de cal, pentru că suportul corzilor are sculptat la capătul de sus un cap de cal. Cât despre originea acestuia, există o legendă frumoasă.

A fost o dată ca niciodată, a fost un mic păstor pe nume Su He. Avea un căluţ alb. Într-un an el a participat cu căluţul său la o cursă de cai orgnizată de prinţul locului şi a câştigat-o. Prinţul, lacom, i-a luat cu forţa căluţul. Su He a rămas cu inima zdrobită şi îi era zi şi noapte dor de cal. Pentru a se întoarce la stăpân, căluţul alb a încercat din răsputeri să scape de prinţ şi aproape a reuşit. A fost rănit însă de mai multe săgeţi şi a murit. Ca să fie mereu alături de animalul alb, Su He a confecţionat din oasele acestuia un instrument muzical şi la capătul părţii care susţine corzile a sculptat un cap de cal. Astfel a apărut matouqin, care de sute de ani povesteşte mereu cu notele scurse de pe corzile lui bucuria şi tristeţea mongolilor.

Matouqin, cel mai cunoscut instrument cu corzi al etniei mongole, a fost larg răspândit şi frecvent folosit de această populaţie încă din secolul 13. Se spune că cunosutul navigator veneţian Marco Polo a stat 17 ani în China şi, la întoarcere, a dus în Europa un matouqin. Cu 300 de ani mai târziu, a apărut în Europa prima vioară.

Matouqin este un istrument cu farmec artistic deosebit. Dar a învăţa să cânte la el este uneori plictisitor.

Surilige: „Este foarte greu de învăţat. Cînd am început să învăţ cum să mânuiesc arcuşul, zilnic făceam repetiţii timp de 8-10 ore. Eram mic şi mă apuca uneori somnul. Îl scăpam din mână şi instrumentul cădea atunci jos."

Este într-adevăr foarte greu să cânţi la matouqin. Dar în cele din urmă, vei avea plăcere şi satisfacţie.

Surilige: „Când interpretezi pe scenă, în special când eşti răsplătit cu aplauze de spectatorii cărora le place deosebit de mult matouqin, uiţi toate neplăcerile din timpul repetiţiei".

Aici, Radio China Internaţional. Această melodie frumoasă vine de la instrumentul tradiţional mongol matouqin.

Toţi cei care sunt legaţi sufleteşte de matouqin îşi pot uita greutăţile din trecut. Meşterul Bater de peste 60 de ani este unul din ei. Pentru a învăţa meseria de a confecţiona un matouqin, a renunţat acum 10 ani la postul de tehnolog dintr-o fabrică şi şi-a înfiinţat propriul atelier de confecţionare. În ciuda dificultăţilor financiare întâmpinate, n-a regretat câtuşi de puţin.

„Păi am vrut eu. Când m-am tăiat la degete, mi-am pansat rănile şi am continuat să lucrez. Este o plăcere pentru mine. Când ai plăcere, nu mai contează greutăţile."

Atelierul lui Bater se află la el acasă. Într-o cameră mică sunt atârnate pe pereţi bare de rezistenţă, iar în colţuri bucăţi din lemn. Până şi pe pat sunt multe bucăţi de matouqin aflate în lucru.

Sunetele ding-dong au agitat viaţa tihnită a acestei familii. Ce pune soţia sa?

Soţia lui Bater: „L-am sprijinit totdeauna! Deşi aveam atunci dificultăţi, mă simţeam împăcată. Iubesc cultura etniei. Noi toţi din familie suntem dispuşi să ne dedicăm dezvoltării culurii tradiţionale."

Bater are doi fii. El vrea ca băieţii să-i continue meseria. A încercat să-l determine pe fiul cel mare, Narisong, să înveţe să confecţioneze matouqin. „Am peste 60 de ani şi mă simt puţin obosit. Vreau să am schimbul de mâine", a spus el.

Matouqin este un instrument muzical misterios. Se întâmplă ca puii de cămilă să fie abandonaţi de mama lor în stepă. Păstorii încearcă deseori cu melodii duioase şi mângăietoare cântate la matouqin să o îndemne pe mama acestora să-i accepte din nou. Probabil aceste melodii au schimbat destinul lui Narisong, căruia la început nu-i plăcea confecţionarea instrumentului, dar a devenit astăzi stăpânul atelierului.

Deşi cu numai două corzi, din matouqin, fin ca o vioară, cald ca o violă şi sumbru ca un violoncel, susură mereu chemarea profundă a stepei, povăţurile afectuoase ale mamei, cuvintele amoroase ale îndrăgostiţilor şi cele naive şi vesele ale copiilor. Matouqin este asemenea unui vulcan din care erup sentimentele mongolilor; este un paradis al etniei mongole.

Aici, Radio China Internaţional. Dragi ascultători, v-a mişcat şi v-a îmbătat sunetul matouqin-ului? Prezentatorul / prezentatoarea xxx vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă urează noapte bună.