Wang Longde, ministru adjunct al sănătăţii, a declarat recent la Urumqi, în nord-vestul Chinei, că ţara noastră a obţinut progrese vizibile în eliminarea maladiilor provocate de lipsa de iod, însă situaţia din regiunile vestice este critică în continuare. Ca atare, guvernul chinez va accelera procesul eliminării acestora în această parte a ţării pentru realizarea în 2010 a obiectivului de eliminare în peste 95% din prefecturi a bolii lipsei de iod.
Iodul este un element de nelipsit pentru corpul uman. Absenţa lui va determina guşa tiroidiană, afecţiuni intelectuale etc. Situaţia lipsei de iod este gravă în ţara noastră. Bolile cauzate de deficitul acestui element se întâlneau odinioară în majoritatea regiunilor. Ministerul Sănătăţii şi alte departamente au adoptat din anii '80 ai secolului trecut, diverse măsuri pentru prevenirea şi tratarea bolilor de acest tip şi au obţinut rezultate remarcabile.
Wang Longde, ministru adjunct al sănătăţii, a declarat recent la un seminar consacrat prevenirii şi tratării bolilor cauzate de lipsa de iod: „Rezultatul celui de-al cincilea sondaj pe şantioane din 2005 privind maladiile cauzate de lipsa de iod şi cel al monitorizării naţionale a sării iodate la puncte fixe de la nivel local din 2006 arată că coeficientul asimilării iodului de către populaţia chineză este în general corespunzător. Procentul consumării de sare iodată, procentul îmbolnăvirii de guşă tiroidiană şi iodurie la copii au ajuns în general la exigenţele internaţionale, fapt ce dovedeşte că activitatea de eliminare a bolilor determinate de deficienţa iodului se află la nivel avansat pe plan mondial."
Wang Longde a spus că în ultimii ani ţara noastră a adoptat multiple măsuri, precum generalizarea sării iodate, pentru eliminarea bolilor respective, a organizat manifestări educative de mare amploare pentru a ridica conştiinţa populaţiei de a consuma sare iodată. Practica dovedeşte că măsurile sunt eficiente.
Chen Jixiang, director adjunct al Asociaţiei Bolilor Endemice din China, a afirmat că din 1994 Consiliul de Stat a elaborat Regulamentul privind iodarea sării pentru eliminarea daunele deficienţei de iod şi a generalizat pe scară naţională iodarea sării. Activitatea a obţinut rezultate bune. „Când a început să se aplice iodarea sării pentru întreaga populaţie, coeficientul utilizării sării iodate era de numai puţin peste 30%. Iar în prezent acesta a depăşit deja 90%."
Există încă unele probleme de neignorat. Wang Longde a subliniat că în unele zone îndepărtate problema consumului redus al sării iodate trebuie să atragă suficient atenţia. Circa 400 de prefecturi din 7 provincii din vestul ţării se confruntă cu ameninţarea lipsei de iod. De aceea pentru ca în 2010 să se elimine bolile cauzate de deficienţa iodului în peste 95% din unităţile administrative, sarcina regiunilor vestice este grea.
În august 2006 experţii de la Ministerul Sănătăţii a făcut în Regiunea Autonomă Xinjiang-uigură o anchetă a situaţiei deficienţei de iod şi au aflat că mai mult de o jumătate de ţărani din zonă nu consumă sare iodată, având probleme din cauza deficienţei de iod.
Mamatimin Yasen, directorul Departamentului Sănătăţii din Xinjiang, a spus:„Autorităţile din regiune au clarificat obligaţiile diferitelor departamente în eliminarea bolilor cauzate de lipsa de iod şi au hotărât să acorde subvenţii speciale în valoare de 18 milioane de yuani pentru generalizarea sării iodate în rândul ţăranilor din 4 districte din sudul regiunii Xinjiang şi 2,5 milioane de yuani pentru desfăşurarea activităţii în domeniu de către autorităţi regionale. Aceste măsuri au pus o bază solidă pentru asigurarea eliminării bolilor amintite în 2010."
Anul acesta autorităţile din Xinjiang au achiziţionat capsule cu ulei iodat pentru zonele în care situaţia lipsei de iod este gravă. În prezent peste 60.000 de ţărani consumă aceste capsule. De asemenea, Departamentul Sănătăţii din Xinjiang a organizat în regiune acţiuni propagandistice de mare amploare pe această temă. O femeie uigură, Hawagul, care a participat la manifestarea educativă de la Urumqi i-a spus jurnalistului nostru că şi-a dat seama de la acţiune că lipsa de iod aduce daune sănătăţii oamenilor şi completarea necesarului de iod nu este complicată.„Lipsa de iod afectează grav dezvoltarea inteligenţei oamenilor. Când eram mică, vedeam mereu copii bolnavi de guşă endemică. În prezent nu mai se întâlneşte această boală în oraşe. De fapt completarea iodului este foarte simplă, adică consumul frecvent de sare iodată."
Wang Longde a declarat că pentru eliminarea până în 2010 a bolilor determinate de deficienţa de iod în peste 95% din unităţile administrative, departamentele sănătăţii de la diferite niveluri vor întări monitorizarea şi prealarma privind bolile respective, ridicând rata de acoperire prin monitorizare, îmbunătăţind calitatea complexă a lucrătorilor şi făurind conceptul populaţiei de prevenire a bolilor de acest tip.
|