Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Saturday    Apr 19th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-06-26 15:29:49    
Mormântul primului împărat chinez

cri-1

Primul împărat chinez, Qinshihuang, a murit în vara anului 210 î.Hr., la vârsta de 50 ani, în timpul unui tur de inspecţii prin ţară. Al 2-lea fiu al împăratului a preluat domnia şi a ordonat celor peste 700.000 ţărani care lucrau la Palatul Epang, o clădire imensă şi spectaculoasă, să înceapă construcţia mormântului primului împărat. Lucrările au durat 39 de ani.

Conform consemnărilor istorice, adâncimea mormântului este atât de mare încât s-a ajuns la stratul subteran de apă. Pe fundul mormântului s-a turnat bronz şi a fost vopsit cu roşu. În mormânt sunt aşezate table memoriale ale oamenilor de stat şi au fost îngropate numeroase bijuterii şi obiecte valoroase, precum şi animale sălbatice. Bolta mormântului a fost aranjată după cerul cu stele, iar pe podea se vede o hartă a Chinei de atunci. Mari cantităţi de mercur au fost turnate în mormânt întruchipând fluvii şi mări. Ele curgeau cu ajutorul unui sistem mecanic. Lumânările din mormânt au fost făcute din grăsime de peşte, fiindcă acestea se consumau mai greu prin ardere.

La porţile mormântului a fost instalat un sistem de apărare împotriva dezgropării. Mormântul, cu o înălţime de 120 m şi o circumsferinţă de 2.000 m, este un adevărat palat subteran. Deşi construcţia de astăzi este înaltă de 76 m datorită eroziunii naturale şi distrugerilor datorate oamenilor, rămâne totuşi cel mai mare mormânt imperial din China.

Un mare număr de statui de luptători şi cai din lut a fost descoperit în martie 1974 la est de mornântul primului împărat chinez. Până acum s-au descoperit 4 incinte de peste 14.000 mp cu asemenea figuri. Se presupune că trebuie să fie câte o armată de statui de fiecare parte a mormântului, iar amploarea acestora depăşeşte imaginaţia noastră. Personajele sunt de obicei înalte de 1,8 m şi au îmbrăcăminte şi înfăţişări diferite. S-a mai descoperit că zidul mormântului are 460 m de la nord la sud şi 392 m de la est la vest, având o grosime de 4 m şi înconjurând o suprafaţă de 25.000 mp.

Conform documentelor istorice, porţile care duc la centrul mormântului au fost închise după amplasarea sicriului împăratului, iar munctorii care au lucrat la mormânt au fost închişi şi ei între porţi pentru a preveni trădarea secretelor mormântului. Au fost descoperite pe o suprafaţă de 2 kmp din apropierea mormântului peste 600 morminte mai mici. Printre acestea numărăm mormintele cu cai şi căruţe de bronz, obiecte ce serveau împăratului să facă inspecţii, altele cu figurine din lut de artişti, considerate drept locuri de divertisment, morminte cu rămăşiţe de animale sălbatice, deci grădinile imperiale, şi figurile din lut ale luptătorilor (şi cailor) care-l apărau pe împărat. Toate acestea formează de fapt o reprezentare în mic şi în subteran a societăţii chineze de altădată.

Se mai consemnează că s-a mai ridicat un oraş deasupra mormântului primului împărat. Oraşul avea un zid mare de apărare şi palate care puteau găzdui peste 10.000 persoane. Din păcate oraşul a fost distrus şi n-a rămas nicio urmă.

Arheologii au făcut investigaţii minuţioase pe teren şi au constatat că în pământul din apropierea mormântului cantitatea de mercur este mult mai mare decât cea din alte zone. Astfel s-a dovedit că consemnarea despre cantităţile mari de mercur turnate în mormânt este adevărată.

În mormântul primului împărat chinez au fost descoperite şi multe urme ale tehnologiilor avansate de atunci. Armele de bronz descoperite sunt încă foarte tăioase datorită faptului că au fost cromate. Această tehnică a fost inventată în ţara noastră cu peste două milenii în urmă şi a fost folosită timp de câteva sute de ani. O altă tehinică interesantă o reprezintă folosirea produselor standardizate. De exemplu, s-au descoperit în mormânt 4 tipuri de vârfuri de bronz de săgeată. Vârfurile de săgeată dintr-un singur tip sunt cu aceleaşi dimensiuni, cu o eroare nu mai mare de 0,15 mm. Dacă se măreşte vârful de săgeată de 24 ori, forma acestuia arată exact ca un gloanţ din zilele noastre. Specialiştii din domeniul standardizării din Marea Britanie au văzut în 1982 aceste arme şi au apreciat că fără îndoială că tehnica standardizării mondială îşi are originea în dinastia Qin a Chinei.

Dragi prieteni, programul de astăzi s-a încheiat aici. Realizatoarea şi prezentatoarea Zhang Xue vă mulţumeşte pentru atenţie!

Post Your Comments

Your Name:

E-mail:

Comments:

© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040