Dragi prieteni, la microfon Lin. Bun găsit la o nouă ediţie a rubricii noastre consacrate minorităţilor naţionale din ţara noastră. Astăzi vom vorbi despre un grup de copii de etnie uigură care învaţă la Beijing.

Acum doi ani un grup de 20 de copii de etnie uigură, în vârstă de 14-15 ani, dornici să-şi însuşească cunoştiinţe culturale şi artisitce, au venit la Beijing pentru studiu. Cum este viaţa lor de acum, după doi ani? S-au adaptat la viaţa de aici? Au făcut progrese semnificative?

Aceşti copii învaţă într-o grupă specială, „grupa pentru unitatea naţionalităţilor", dintr-o şcoală profesională de artă şi cultură a naţionalităţilor din Beijing. Acesta este singura care asigură pregătirea pentru persoane cu calificare medie în domeniul tehnic şi al artei. Şcoala menţionată a primit 20 de copii cu vocaţie pentru artă în anul 2005 din regiunea săracă Hetian din Xinjiang, scutindu-i de toate cheltuielile şcolare.

Directorul acestui liceu, Xue Baoxiang, ne-a informat că copiii din grupa respectivă, în afară de cunoştiinţele generale, pe care şi le însuşesc şi ceilalţi elevi, mai trebuie să înveţe şi tainele artelor interpretativă şi coregrafică.

„Uigurii sunt născuţi buni cântăreţi şi dansatori. Sperăm ca prin studiile făcute la noi să-şi dezvolte şi mai mult această vocaţie pentru artă."

Directorul Xue ne-a mai spus că aceşti copii nu s-au deplasat niciodată atât de departe. Anterior unii nici măcar nu ieşiseră din regiunea Hetian. Pentru mulţi din ei a fost o perioadă foarte grea. Liceul înţelege foarte bine dorul lor de casă; de aceea le-a dat gratis cartele telefonice pentru ca ei să poată vorbi cu cei de acasă când le e dor de părinţi. S-au depus şi eforturi pentru prepararea unor mâncăruri specifice etniei uigure. Pentru a le deschide orizontul de cunoştiinţe, liceul a organizat multe activităţi suplimentare în afara orelor de studii.

„De exemplu, în minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională, i-am dus pe copii la unităţi militare, am urcat împreună pe munţi, am fost la Marele Zid. I-am dus la Piaţa Tian'anmen să vadă ceremonia de ridicare a drapelului, să viziteze Oraşul Interzis, Palatul de Vară, Parcul Beihai etc. pentru a le deschide orizontul de cunoştiinţe, pe o parte, iar pe de alta, ca să se simtă ca acasă."

Profesoara Yang Bei este diriginta acestei grupe. Ea ne-a spus că toţi profesorii din şcoală îi îngrijesc ca pe copiii lor proprii.

„Odată o elevă din clasa mea a avut o apendicită acută şi a fost internată în spital. A sunat acasă să-i trimită bani pentru garanţie la internat, dar părinţii nu au avut. Aflând de această situaţie, liceul i-a plătit imediat garanţia pentru ca eleva să poată fi operată în ziua respectivă. 7 zile cât a stat în spital, a fost supravegheată 24 de ore din 24 de profesorii noştrii, pentru că era imposibil ca părinţii ei să vină la Beijing sau s-o trimitem acasă, întrucât condiţiile financiare din familie nu permiteau."

Au trecut aproape doi ani de când au sosit la Beijing. Copiii s-au adaptat la viaţa din capitală. Fiecare a avut de câştigat ceva, au făcut progrese. Elevul Rouzitanmu (????):

„Am învăţat multe lucruri în viaţă. Mi-am părăsit părinţii, venind aici. Acum putem să rezolvăm singuri problemele ivite în viaţă, putând depăşi dificultăţile prin eforturi proprii."

Ocaziile de a participa la diferite spectacole şi concursuri de dansuri îi entuziasmează cel mai mult pe aceşti copii. Rouzitanmu a spus corespondentului nostru că de câteori vin oapeţi străini la liceu, ei le oferă spectacole. Lucrul cel mai de neuitat este faptul că la concursul organizat cu prilejul festivalului de artă ce a avut loc anul acesta la Beijing, dansul etniei uigure prezentat de ei a câştigat premiul întâi.

„În fiecare zi, după orele de cunoştiinţe generale, începem repetiţiile. Avem o oră de pauză la prânz, apoi iar repetiţii, care continuă şi seara. Nu de puţine ori am stat până noaptea târziu la repetiţii. Am depus mari eforturi. Performanţele obţinute de noi la acest concurs ne-au răsplătit. Suntem foarte bucuroşi, am iutat de oboseală."

Aceşti copii s-au schimbat mult după doi ani de studiu. Ei au avut visul lor propriu şi şi-au stabilit ţelul urmărit în viaţă. Unii doresc să rămână la Beijing ca să învăţe cât mai multe lucruri pentru ca apoi să se întoarcă în locul natal ca să contribuie la dezvoltarea regiunii. Alţii vor să-şi continue studiile universitare. Sunt şi unii care doresc să devină cântăreţi.

Credem că odată îndeplinite toate visele pe care le au, profesorii care au depus eforturi pentru ei, vor fi cei dintâi să se mândrească de rezultatele lor.

Dragi prieteni, în ediţia de astăzi a rubricii noastre consacrate minorităţilor naţionale din ţara noastră v-am vorbit despre un grup de copii de etnie uigură care învaţă la Beijing. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă dă o nouă întâlnire săptămâna viitoare.