Stimaţi ascultători, recent s-a încheiat cea de-a 7-a ediţie a Festivalului „Ne Întâlnim la Beijing", la care au participat artişti veniţi din circa 20 de ţări şi regiuni. Recitalul cântăreţei Mayila, a lăsat auditorilor o impresie deosebit de adâncă. A cântat cu o înaltă ţinută nu numai cântece populare din China, dar a interpretat şi în câteva limbi străine arii din unele opere de renume mondial. În ediţia de astăzi a rubricii noastre ne-am propus să vă facem cunoscută această cântăreţă.

Mayila, de etnie kazahă, s-a născut într-o familie cu tradiţii muzicale din Regiunea Autonomă Xinjiang-uigură. Are acelaşi nume ca eroina unui cunoscut cântec popular din regiune. Cântăreaţa ne spunea:

„Părinţii mei sunt muzicieni. Tatăl meu este compozitor, iar mama - cântăreaţă. Când eram mică, aveam un hohot de plâns de sonoritate extraordinară, aşa încât tata i-a spus mamei mai în glumă mai în serios că s-a născut o nouă cântăreaţă, care are să-i preia ştafeta. Fiindcă în regiunea noastsră circulă un cântec popular foarte îndrăgit de oameni intitulat Mayila, tata m-a botezat cu numele cântecului. Astfel am crescut ascultând acest cântec, urmând ca ulterior să-l cânt şi eu."

Sub influenţa părinţilor, Mayila a dobândit o mare pasiune pentru muzică. Pe când avea 8 ani, a început să înveţe de la tatăl ei să cânte la pian. În 1982 a intrat să continue studiile de pian la Liceul de Artă din Yili. Doi ani mai târziu a fost admisă la Facultatea de Muzică a Universităţii Centrale a Naţionalităţilor din Beijing. A făcut progrese uimitoare sub îndrumarea profesorului Zhou Benqing. În 1987 Mayila a participat la a II-a Ediţie a Concursului de Canto al Minorităţilor Naţionale şi a câştigat Premiul „Pasărea de Argint". A absolvit în 1988 cu rezultate remarcabile Universitatea Centrală a Naţionalităţilor şi a început să lucreze aici ca profesoară. Invitată fiind, Mayila a semnat în 2002 un contract de interpretare pentru 3 ani cu Grand Opera din Franţa. Momentul de neuitat pentru Mayila în acest interval a fost acela când a interpretat rolul principal în opera „Elixirul dragostei". Era o încercare a regizorului de a recurge la mijloace contemporane pentru a interpreta o operă clasică. Mayila ne-a mărturisit:

„Rolul feminin pe care l-am interpretat se numeşte Adina. De fapt în această nouă montare a operei toate rolurile par comice prin costumaţie şi gesturi scenice. Aşa încât după terminarea spectacolului auditoriul nu se îndura să părăsească sala. În trecut rolurile feminine din operă, purtând malacovuri, înfăţişau ţinute elegante. Acum însă au fost mobilizate mijloace foarte moderne. Spectatorilor le plăcea şi le părea ceva cu totul inedit. Nu în ultimul rând, popularitatea mea s-ar ridicat destul de mult cu acest prilej."

Însă cât de greu era şi ce eforturi a trebuit să depună Mayila, care a crescut şi a primit educaţie în lumea orientală, ca să poată interpreta opere pe o scenă occidentală? A învăţat cu sârguinţă limbile engleză şi franceză şi a respectat un program riguros de viaţă şi muncă. Dimineaţa la 10 se ducea la operă ca să facă vocalize. La amiază se ducea acasă să se odihnească un pic. După-amiază, alte 3 ore de exerciţii vocale. Mayila evoca:

„Trebuia să perseverez, asemenea sportivilor de performanţă. De nu exersezi o zi, numai tu însuţi ştii. De nu exersezi două zile, ştie cel ce stă în camera de alături. Iar dacă nu exersezi trei zile, ştiu toţi spectatorii. Este imperios să respecţi zilnic un astfel de program. Uneori eram foarte obosită. Dar probabil că m-am şi obişnuit cu aceasta de când eram în ţară. Nu avem condiţia artiştilor din străinătate, care nu au obstacole de limbă. Neavând asemenea condiţie, nu puteam decât să-mi dau toată sârguinţa. Chiar atunci când ei se duceau în concediu la mare, mă închideam în cameră să exersez engleza şi franceza şi să învăţ pe de rost libretul operei."

Pe lângă interpretarea rolului din operă, Mayila a participat şi la reprezentaţii cu caracter de binefacere, încasările fiind donate pentru handicapaţi şi orfani. Artista a spus că soliştii de operă sunt favoriţii lui Dumnezeu. Este fericirea şi norocul ei să poată deveni cântăreaţă de operă. De aceea are datoria să răsplătească societatea. Ea a spus:

„Toată lumea, indiferent dacă e un cetăţean de rând sau un cântăreţ consacrat, se cuvine să facă asta. De ce să nu mă angajez în această activitate de caritate, de vreme ce am această capacitate. Pe drumul parcurs de mine am întâmpiniat destul de multe greutăţi, dar am primit sprijin şi ajutor din partea multora ca să ajung cine sunt astăzi. Socotesc că un om, un cântăreţ, trebuie să dea ajutor altora care au nevoie de el. Mă simt uşurată că pot să-i răsplătesc în felul acesta pe cei care m-au ajutat cândva. În străinătate se spune că un cântăreţ apare la o mie de ani, fiind ales de Dumnezeu. Simt că harul mi l-a dat Dumnezeu, este misiunea mea să aduc bucurie societăţii cu cântecele mele."