Ştiţi care este înălţimea potrivită pentru cameră? Care este bună pentru pernă şi pat? Şi care este potrivită pentru tocul pantofilor? Înălţimile potrivite sunt foarte importante pentru sănătatea noastră. În minutele următoare vă oferim unele informaţii despre înălţimile potrivite din viaţa noastră.
Camera: Înălţimea camerelor trebuie să depăşească 2,6 m. Altfel, apare o senzaţie apăsătoare.
Patul: Patul adulţilor trebuie să fie puţin mai înalt decât înălţimea genunchilor, iar patul pentru cei în vârstă mai bine să aibă un nivel mai scăzut decât înălţimea genunchilor, pentru a uşura urcarea şi coborârea din pat şi a evita eventuale accidente.
Perna: De obicei, înălţimea pernei trebuie să fie egală cu lăţimea unui umăr, circa 15cm. Astfel capul poate sta puţin îndoit înainte, muşchii gâtului relaxându-se deplin, respiraţia fiin d liberă şi circulaţia sîngelui normală. Perna pentru copii trebuie să fie mai mică. Perna pentru copiii sub un an nu trebuie să depăşească 6cm, iar cea pentru cei în vârstă trebuie să aibă o înălţime mai mică decât cea pentru alţi adulţi.
Tocul pantofilor: Tocul pantofilor bărbaţilor este bine să nu depăşească 3cm, iar înălţimea potrivită a tocului pantofilor pentru femei este între 4 şi 6 cm, cea pentru oameni în vârstă este între 1 şi 1,5 cm. Copiii trebuie să evite să poarte pantofi cu toc.
Scaunul: faţa scaunelor pentru adulţi trebuie să fie cu circa 1cm mai scăzut decât gambă astfel se va uşura mişcarea picioarelor. Alegerea scaunelor pentru copii trebuie să corespundă cu formele corpurilor lor.
Lămpi: distanţa potrivită între becul lămpii incandescente şi faţa mesei este: 60w-100cm, 40w-55cm, 25w-50cm, 15w-30cm. Distanţa între lampă fluorescentă şi faţa mesei mai bine să se menţină la: 40w-150cm, 30w-140cm, 20w-110cm şi 8w-55cm.
Aparate elect rocasnice: televizorul şi videocasetofonul este mai bine să fie puse la o înălţime de circa 1,5m, ceea ce corespunde cu înălţimea privirii. În acest fel, vizionarea emisiunilor va fi mai confortabilă.
Duşul: Duşul trebuie să se monteze la o înălţime de 2-2,2m. Înălţimea căzii de baie trebuie să fie între 50 şi 60cm. Astfel, duşul va fi situat la o distanţă sufient de mare de capul persoanei respective şi se evită căderea oamenilor la intrarea în sau ieşirea din cadă.
Bastonul: Lungimea bastonului trebuie să fie identică cu distanţa dintre pământ şi încheietura mâinii când un om ce poartă pantofi stă în picioare, lăsând liber mâinile în jos.
|