Stimaţi ascultători, în 2007 se împlinesc o sută de ani de la apariţia în ţara noastră a teatrului. Sub egida Ministerului Culturii şi a cercurilor de dramaturgi, pentru marcarea acestui jubileu sunt programate bogate şi variate manifestări, inclusiv spectacole, colocvii, acordarea de premii artiştilor consacraţi etc.

Aţi ascultat o înregistrare din spectacolul de teatru cu piesa „Ceainăria". Creaţia, datorată celebrului literat Lao She, este o capodoperă dramaturgică a Chinei contemporane, care descrie, prin intermediul unei „ceainării" din Beijing, un mic ungher al societăţii chineze de altădată, prefacerile istorice ce s-au produs într-un interval de 50 de ani în istoria Chinei. Pe bună dreptate, „Ceainăria" este inclusă în repertoriul spectacolelor comemorative prezentate cu prilejul unui secol de teatru chinezesc.

Cu mai mult de o sută de ani în urmă, teatrul (spectacolul dramatic care are ca mijloc de exprimare dialogul şi acţiunea) era ceva străin pentru chinezi. Ei cunoşteau bine doar operele tradiţionale chinezeşti, precum cea în stil Beijing, interpretate de cântăreţi cu feţe pictate policrom şi cu costumaţii multicolore, având drept tematică istorii despre împăraţi, generali, cărturari distinşi şi femei frumoase.

Ulterior chinezii au luat contact cu drama europeană, numită de ei „teatrul nou" sau „teatrul civilizat". 1907 este socotit anul apariţiei dramei în China. În acest an, Trupa de teatru „Chunliu" (Salcia de Primăvară), constituită de un grup de studenţi chinezi care făceau studii în Japonia, a jucat la Tokyo un fragment al piesei „Dama cu camelii" de Alexandre Dumas fiul. Concomitent trupa de teatru „Chunyang" (Soarele Primăverii), ce a luat fiinţă la Shanghai, a montat piesa „Coliba unchiului Tom" de Harriet Beecher Stowe. Noua formă de artă interpretativă s-a răspândit cu repeziciune în ţara noastră. Cele mai reprezentative creaţii autohtone de-a lungul anilor sunt incluse în repertoriul spectacolelor prezentate cu prilejul jubileului.

Yi Xiaodong, responsabil al Departamentului pentru Arte al Ministerului Culturii, a informat:

„Reprezentaţiile programate sunt menite să evoce drumul parcurs de drama chinezească de un secol. Acestea sunt fie piese reprezentative ale secolului, fie opere create de dramaturgi renumiţi în diferite perioade, fie creaţii mai noi, foarte îndrăgite de publicul spectator şi laureate cu premii în ţară şi peste hotare."

„Fotografie cu toată familia", piesă în 6 acte mondată de Teatrul de Artă a Poporului din Beijing, povesteşte schimbările petrecute vreme de 50 de ani în familia unui arhitect care locuieşte într-o casă tradiţională, siheyuan, tipică pentru Beijingul de odinioară. De la premiera din 2005, piesa a atras o mulţime de spectatori s-o vizioneze o dată şi încă o dată.

Wang Xiaoying, regizor de la Teatrul de Artă a Poporului din Beijing, a relevat:

„Ne preocupăm cu adevărat de realitatea ţării noastre, pe de o parte, şi acordăm permanent atenţie asimilării forţei din arta dramatică clasică din străinătate. Aceasta seamănă de fapt cu două şine, două roţi, care antrenează drama chineză în mersu-i înainte timp de un secol."

În repertoriul spectacolelor prilejuite de „stagiunea" jubiliară figurează şi piesa de teatru „Copenhaga", adaptată acum trei ani de Wang Xiaoying după piesa cu acelaşi titlu a cunoscutului dramaturg englez, Michael Fryan. Piesa scoate în evidenţă contradicţiile şi durerea sufletească a unui om de ştiinţă german care a participat în timpul ultimului război mondial la realizarea experimentală a bombei atomice în ţara sa. Montarea a avut în China aproape 100 de reprezentaţii. De multe ori sala a fost plină până la refuz. Raporturile dintre ştiinţă, conştiinţă şi morală au pus pe gânduri pe spectatori.

După un secol de evoluţie, actuala dramă chinezească a devenit o formă importantă de artă scenică la fel ca şi operele tradiţionale chinezeşti. În 2006 au fost montate numai în capitala ţării peste 40 de piese de teatru prezentate în mai mult de 1000 de reprezentaţii. Majoritatea lor abordează noile probleme cu care se confruntă oamenii contemporani. Se joacă şi o altă categorie de drame nou apărute, numite „avangardiste", care reunesc o serie de elemente de artă moderne, fiind îndrăgite mai ales de tineri.

Cu toate realizările obţinute de-a lungul celor o sută de ani, drama chineză de astăzi se confruntă şi cu unele probleme, precum înnoirea tematicii, pregătirea tinerilor artişti, atragerea unui număr mai mare de spectatori etc.

La un recent colocviu consacrat dezvoltării teatrului chinezesc, la care au participat peste 100 de specialişti şi personalităţi de marcă din domeniul dramaturgiei chineze, Zhao Xun, cu vârsta de 88 de ani, a spus:

„Am trăit timp de 70 de ani îndrumat de teatru şi sper ca această artă să aibă o şi mai mare dezovltare în al doilea secol, căpătând o mai înaltă ţinută artistică chinezească. În acest scop este necesar să ne pregătim propriii noştri dramaturgi şi actori tineri, cu deosebire artiştii iluştri, care să fie înzestraţi cu o mai mare forţă mobilizatoare decât cei din generaţiile anterioare."

Ministrul culturii, Sun Jiazheng, a reliefat că progresul ştiinţei şi tehnologiei contemporane a dus la apariţia multor forme noi de artă. El speră că lucrătorii în dramaturgie vor depune eforturi pentru a face faţă acestor provocări.

„Perspectivele dramaturgiei sunt optimiste. Dar trebuie să admitem că ea se confruntă cu impactul reprezentate de noile genuri de artă generate de tehnologiile noi şi înalte. Dar se va acţiona în ţara noastră pentru crearea unui spaţiu şi a unui climat propice înfloririi teatrului, pentru intensificarea schimburilor cu alte ţări, astfel încât acest gen de artă să cunoască o şi mai mare dezvoltare. "