Cinci tineri de la Beijing (cunoscuți cu numele Xuanxuan, Jianhua, Caidao, Necklace și Guizi) au dobândit faima aproape peste noapte prin scenariile lor interpretate chiar de ei înșiși. Cei în cauză au creat un serial de „caricaturi fotografice" difuzate online. Comparabil în popularitate cu Superman, Batman ori Spiderman printre navigatorii în rețea din China, Very Trueman (Omul-foarte-adevărat) se bucură de un succes deosebit.
Fiecare serie de 4 până la 6 imagini fotografice, însoțite de replici spirituale și savuroase reflectă într-o manieră parodică subiecte fierbinți ale actualității chinezești.
Prima serie a ajuns în rețeaua Internet în mai 2006. Până la finele lui noiembrie realizatorii publicaseră deja 113 serii, activitatea menținându-și ritmul susținut și după aceea. În 6 luni s-au contabilizat mai mult de 10 milioane de clicuri pe site-ul creat de grupul respectiv (blog.sina.com.cn/m/fczr).
Cei care l-au vizitat susțin că sunt atrași nu numai de originalitatea „caricaturilor fotografice", dar mai ales de maniera în care acestea iau în derâdere anumite aspecte ale realității sociale. De exemplu, „Tratament exorbitant" țintește actualul sistem medical chinezesc, adesea criticat pentru serviciile absurd de scumpe; „Reședință la Beijing" scoate la iveală câteva din dilemele cu care se confruntă lucrătorii migranți ajunși în marile orașe; iar „WC-ul dus-întors" ironizează sistemul de taxare adoptat de operatorii de telefonie mobilă din țară, care percep comision și de la cel ce dă telefon, și de la cel ce primește apelul.
Cunoscut și ca „Omul real neobișnuit", blogul oficial al grupului a primit premiul Blogwurst pe anul 2006, acordat de compania de media Deutsche Welle, care recompensează anual cele mai bune bloguri din lume. Membrii juriului i-au lăudat pe creatorii serialului ca fiind o echipă inteligentă ce face uz de narațiune ca să comenteze realitatea socială.
„O treime din scenarii sunt idei originale bazate pe experiența noastră proprie", spunea Yang Jun, inițiatorul și promotorul online al „Omului-foarte-adevărat". „Restul vine din ziare ori de la admiratorii din comunitatea online."
Yang spunea că idea i-a venit de la niște caricaturi ironii la știri curente pe care le-a zărit desenate pe pereții unei toalete publice. S-a gândit că ele ar fi fost mai amuzante dacă personajele din desene erau întruchipate de oameni reali cu expresii ilare și gesturi exagerate. Și-a împărtășit ideea prietenei sale, Murong Xuan (Xuanxuan), artistă ce dădea spectacole prin cluburi.
S-a ajuns la o echipă de 4 membri. Guizi (ori Sora Guizi), o fană a grupului, li s-a alăturat mai târziu. Cei 5 se întâlnesc cam în fiecare săptămână. De obicei întâi discută despre scenariu. Apoi colindă ca să găsească un cadru potrivit cu ideea din text. Nu le-a fost greu să găsească spații potrivite pentru „istorioarele" lor. Totuși mai mult de jumătate din imagini sunt făcute având ca fundal stațiile de colectare a gunoaielor (niște clădiri sobre și... curate răspândite prin cartierele capitalei chineze), pentru că acolo nimeni nu i-a împiedicat să facă fotografii.
Prima serie de imagini s-a născut din hazard. Cei cinci se plimbau prin oraș în căutare de subiecte interesante și inspirație. Au ajuns întâmplător în preajma canalului orașului, care era sec. Imaginea le-a deșteptat reflecții ironice. Glumind pe seama lipsei de apă din canal, s-a născut primul „hit", „Râul sec", în care Yao Ming (Necklace) îi jură lui Xuanxuan că o va iubi până când vor seca apele. După câțiva pași ajung în fața canalului sec.
Și-au testat producția pe un mic sistem BBS (bulletin board system un „panou" electronic de afișaj). A fost un succes instantaneu.
Alte detalii, peste o săptămână. Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție.
|