Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-04-13 16:18:04    
Parcul Badachu din Beijing

cri-1

Bună seara, stimați ascultători! Prietena dv., Chu Qunli, vă salută de la Beijing. De astăzi vă voi prezenta rubrica „Turismul în China". Propun să facem împreună în acest frumos weekend o excursie în Parcul Badachu din capitala Chinei.

Dragi prieteni, Parcul Badachu se află la 16 km nord-vest de centrul Beijingului. În acest parc sunt 8 temple budiste, aflate pe colinele Cuiwei, Lushi și Pingpo, care se găsesc aici.

Cele 8 temple au fost construite respectiv în dinastiile Sui (581-618 d.Hr..), Tang (618-907 d.Hr.), Liao (907-1125 d.Hr.), Jin (1115-1234 d.Hr.) și Ming (1368-1644 d.Hr.). Cel mai vechi este templul Zhengguo, care are deja o istorie de aproape 1400 de ani.

Dintre cele 8 temple, cel mai mare este Templul Lingguang. Acesta a fost construit în dinastia Tang. În sala principală a templului este o statuie a lui Buddha Sakyamuni, făcută din bronz și poleită cu aur. În templu mai este o pagodă în care se păstrează cenușa cristalizată a unului din cei patru dinți ai lui Sakyamuni. Conform scripturilor budiste, după Nirvana lui Sakyamuni, cadavrul său a fost incendiat. Salira a doi din cei patru dinți a fost păstrată de către pământeni, iar salira unui dinte a fost obținută în dinastia Tang de către un mare călugăr chinez și a fost păstrată cu mare atenție la ordinul împăraților chinezi care au urmat.

În dinastia Liao, pentru a păstra acest dinte a fost construită o pagodă, numită Zhaoxian, în Templul Lingguang. În anul 1900, când forțele aliate a 8 țări străine au invadat Beijingul, pagoda Zhaoxian a fost distrusă complet. Din fericire, relicva a lui Sakyamuni a rămas nevătămată și a fost păstrată în secret de către călugării din templu.

După fondarea Chinei noi, cu sprijinul financiar al guvernului chinez, din 1958 a început să fie reconstruită pagoda din Templul Lingguang. Construcția s-a terminat în 1964. Pagoda de astăzi are 13 etaje, 8 colțuri și o înălțime de 51 de metri.

Mulți călugări chinezi și străini vin la Templul Lingguang pentru a se închina în fața pagodei.

Corespondentul postului nostru de radio, Zhang Chao, a fost zilele trecute în Parcul Badachu și a stat de vorbă cu un călugăr din provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei.

Reporterul: Ați venit aici pentru a vă închina în fața dintelui lui Sakyamuni?

Călugărul: Da. Salira unui dinte a lui Sakyamuni este păstrată în pagodă.

Corespondentul: Cât timp ați locuit în Templul Lingguang?

Călugărul: Peste o lună.

Corespondentul: Ce faceți aici în fiecare zi?

Călugărul: Recit texte religioase. „

Printre cele 8 temple, Templul Zhengguo este cel mai greu găsit din cauză că se află mai izolat, pe vârful dealului Lushi. Aici, corespondentul nostru s-a întâlnit cu doi tineri îndrăgostiți, cu care a discutat.

Reporterul: Care sunt impresiile dvs. despre acest parc?

Tinerii: Aici sunt multe temple și peisaje naturale atrăgătoare.

Reporterul: Templul Zhengguo e greu de găsit?

Tinerii: Nu e așa de greu."

Așa cum au spus și tinerii, Parcul Badachu e vestit și prin peisajele frumoase din jurul celor 8 temple. Primăvara înfloresc caișii, piersicii și iasomiile de iarnă. Vara, izvoarele limpezi curg din văi, traversând pădurile dese, aducând turiștilor multă răcoală. Aici se găsesc și o specie de plantă ale cărei frunze devin roșii toamna. Pe dealuri sunt mulți copaci din această specie. Iar iarna după ce ninge, dealurile arată fermecător.

Pe vârful colinelor, turiștii pot admira clădirile și peisajele din centrul Beijingului.

Fan Yanli, o responsabilă a Biroului administrativ al parcului, i-a spus corespondentului nostru:

„Calitatea aerului din Beijing e din ce în ce mai bună. Primăvara aici este un bun loc pentru admirarea Beijingului nostru modern."

Dragi prieteni, v-am prezenat cunoscutul parc Badachu din Beijing. Vă mulțumesc pentru atenția acordată și să ne reîntâlnim cu bine săptămâna viitoare.