Stimaţi ascultători, profesorul Xie Ninggao este un cunoscut savant din China. El a făcut vizite de documentare la peste 200 de situri arheologice din China şi de peste hotare şi a iniţiat cerecetarea complexă (multidisciplinară) a moşternirii naturale şi culturale universale.
Xie Ninggao s-a născut în 1934 în localitatea Wenling din provincia Zhejiang, în estul Chinei. Nu departe de orăşelul său natal este faimosul munte Yandang, unde a făcut pe când era copil, mai multe excursii şi de fiecare dată a fost captivat de priveliştile montane de-a dreptul feerice. Şi de atunci i s-a zămislit în minte un gând neobişnuit. A decis ca în viitor să cutreiere în lung şi în lat toată China, pentru a-i admira şi a-i cerceta frumuseţile naturale şi monumentele culturale şi istorice.
Savantul ne-a mărturisit: (Banda 1)
„Spuneam deseori că muntele Yandang este dascălul meu, care mi-a cultivat pasiunea pentru faimoasele masive muntoase şi cursuri de apă ale patriei. Vroiam să le văd pe toate în mod direct. Dar cum se poate? Era o idee destul de naivă. După ce am terminat şcoala primară şi medie, mi s-a părut că cei cu specialitate geografie au şansa de a se deplasa în mai multe locuri şi aşa m-am înscris la o facultate de geografie."
În anii 50, Xie Ninggao, cu un astfel de vis, a trecut cu succes examenul de admitere la Facultatea de geologie şi geografie a Universităţii Beijing. În 1964, după terminarea studiilor de masterat, a rămas la Universitatea Beijing şi, ca un tânăr cadru didactic, a început activitatea de cercetare a zonelor pitoreşti şi a protecţiei acestora. Dacă la început Xie Ninggao s-a consacrat unei astfel de cercetări datorită pasiunii sale personale, pe parcursul câtorva decenii şi-a dat tot mai mult seama că aceasta este datoria lui.
În anul 1984, Xie Ninggao a coordonat un studiu complex cu participarea a peste 10 specialişti din diferite domeni asupra muntelui Taishan, un celebru punct pitoresc şi monument cultural-istoric din China. Concluziile trase de pe urma investigaţiei cu privire la conservarea şi valorificarea muntelui Taishan au fost laureate în anul respectiv cu Premiul I pentru „Progresul Ştiinţei şi Tehnologiei" acordat de Ministerul Construcţiilor, având un rol promotor pentru ca muntele Taishan să fie inclus în decembrie 1987 pe lista UNESCO a obiectivelor din Patrimoniul Natural şi Cultural Universal, fapt ce a avut o influenţă însemnată asupra activităţii profesorului Xie. De atunci, el a acordat o atenţie şi mai mare îmbinării activităţii sale de cercetare cu măsurile concrete de conservare a acestei moşteniri. El obişnuia să spună: (Banda 2)
„Ne-am apucat la început de această temă de cercetare nu în scopul de a pregăti candidatura muntelui Taishan la lista UNESCO, ci de a elucida valoarea lui, ca şi de a elabora un program privitor la conservarea lui."
Xie Ninggao este acum directorul Centrului de Cercetări privind Patrimoniul Natural şi Cultural Universal, vicepreşedinte al Societăţii de Grădinărit şi Holticultură din China. Rezultatele studiului au fost cuprinse într-o serie de lucrări de specialitate pe care le-a publicat de-a lungul anilor. Deşi în vârstă de 73 de ani, el continuă să facă multe deplasări. El a acordat reporterului nostru un interviu tocmai într-un moment de răgaz, la scurt timp după revenirea dintr-o lungă cercetare de-a lungul Marelui Canal Antic Beijing Hangzhou. În zilele noastre, continuă să fie navigabilă o porţiune de 1442 km. a canalului construit în secolul 6.
După ce China a aderat, în 1985, la Convenţia cu privire la protejarea Patrimoniului Cultural şi Natural Universal, au fost incluse pe lista UNESCO 33 situri istorice şi rezervaţii naturale din China, cifră ce ne plasează pe locul 3 din lume. În ultimii ani, am depus mari eforturi pentru conservarea Patrimoniului Cultural şi Natural, dar continuă să existe şi probleme ce trebuie rezolvate, bunăoară deteriorarea artificială, exploatarea turistică excesivă şi altele. Profesorul Xie Ninggao a pledat în repetate rânduri pentru constituirea unui organism specializat în protejarea obiectivelor ce fac parte din patrimoniul universal. El ne-a spus: (Banda 3)
„Voi continua să depun eforturi pentru ca toată lumea, întreaga societate, să acorde o mai mare atenţie, să cunoască valoarea moşternii culturale şi naturale, să-i protejeze şi s-o valorifice în mod raţional, astfel ca generaţiile viitoare să beneficieze de ea."
Profesorul Xei Ninggao a remarcat că guvernul chinez a decis să instituie din 2006 „Ziua moşternirii culturale". Conştiinţa maselor populare despre importanţa acestei chesiuni se ridică an de an. Îmbuburător este faptul că se perfecţionează treptat măsurile adoptate în acest domeniu de către Administraţia Naţională a Patrimoniului Cultural şi Ministerul Construcţiilor. Dorinţa profesorului Xie este ca în restul vieţii să facă mai multe treburi utile pentru protejarea obiectivelor chineze care fac parte din Patrmoniul Cultural şi Natural Universal.
|