Dragi prieteni, în jurul nostru trăiesc unii copii cu nevoi speciale. Aceştia nu doresc să se integreze în societate, să aibă schimburi de opinii cu alţii şi să asculte la cuvintele altora. Această boală se numeşte autism. La Tianjin, în nordul Chinei, se află o instituţie profesională de reabilitare a copiilor autişti - Centrul Menggongchang pentru ajutorarea creşterii copiilor, care ajută cu metode ştiinţifice şi răbdare pe copiii autişti să revină la viaţa normală.

Guo Jianmei, de 35 de ani, este fondatorul şi conducătorul centrului, fiind şi mama unui copil autist.

Când jurnalistul nostru vorbea cu ea, un băiat a trecut pe acolo. Acesta este Xiaoan, fiul lui Guo Jianmei. Jurnalistul l-a salutat călduros pe Xiaoan, iar băiatul nu avea nici o reacţie. Guo Jianmei a spus că acesta este un simptom tipic al autismului.

Xiaoan a fost diagnosticat cu autism la vârsta de trei ani. În aceste condiţii, viaţa întregii sale familii s-a schimbat. Guo Jianmei a demisionat pentru a-l însoţi pe fiul să participe la Beijing la un program de terapie. În acest proces, Guo Jianmei i-a cunoscut pe părinţii mai multor copii cu aceeaşi boală. Ea a aflat că toate persoanele consideră că instituţiile medicale de reabilitare sunt insuficiente. Ea a spus:„Asemenea instituţii sunt prea puţine. Irosim mult timp pentru căutarea acestora. A trecut un an de la diagnosticarea băiatului meu până la participarea oficială la terapia de reabilitare. Pe de altă parte, în cursul exerciţiilor de reabilitare, am aflat că putem să-i ajutăm pe copiii noştri numai dacă ne însuşim metodele corespunzătoare. În 2000, în întreaga ţară exista doar o singură instituţie terapeutică la Beijing. De aceea, mi-a venit în minte înfiinţarea unei asemenea instituţii la Tianjin."

Centrul Menggongchang pentru ajutorarea creşterii copiilor a fost creat în august 2003. Guo Jianmei a afirmat că aceste cursuri vizează copii cu vârste între 3 şi 12 ani. La centru sunt 9 profesori şi au fost deja pregătiţi 50 de copii. În prezent, aici studiază 6 copii.

Profesoara Li Yan i-a spus reporterului nostru că centrul stimulează, prin unele metode psihologice, dorinţa copiilor de a comunica, însă pentru un mic progres este nevoie de obicei de mult timp. De pildă, pentru recunoaşterea unei culori este nevoie de câteva săptămâni sau chiar o perioadă mai lungă. Profesorii trebuie să aibă mai multă răbdare. De asemnea, rănirea profesorilor se întâmplă aproape zilnic deoarece aceşti copii nu au capactitatea de autocontrol. Li Yan a afirmat, arătând o cicatrice de pe braţ:„Într-o zi, copilul acela se juca cu plăcere şi în timpul mesei m-a muşcat pe neaşteptate. Însă nu trebuie să reacţionezi dur la aceste fapte, pentru că altfel acestea se vor repeta. "

Autismul nu poate fi vindecat încă din cauză că motivele bolii sunt necunoscute. Terapia poate doar ajuta la ameliorarea stării copiilor autişti. Aceşti copii izolaţi în lumea proprie au nevoie de mai multă înţelegere din partea societăţii. În ultimii ani, rata îmbolnăvirii manifestă o tendinţă de creştere. Din ce în ce mai multe persoane şi-au dat seama de gravitatea acestei boli. De asemenea, din ce în ce mai multe persoane acordă ajutor acestor copii.

La centru unii voluntari vin să se joace împreună cu copii. Reporterul nostru a văzut că în grădiniţă patru copii jucau baschet cu ajutorul profesorului şi voluntarului Zhang Shun, care este un vânzător de îmbrăcăminte. În octombrie 2006, Zhang Shun a aflat despre situaţia acestor copii. După aceea, a venit în fiecare marţi şi vineri după-amiază la acest centru. El a mărturisit:„Stau şi mă joc un pic cu copii. Văzând cum zâmbesc, mai uit şi eu de necazuri."

Unele organizaţii neguvernamentale au donat multe ajutoare materiale şi didactice pentru funcţionarea normală a centrului.

În fiecare luni dimineaţă, copiii, părinţii lor şi profesorii participă împreună la ceremonia de înălţare a drapelului. Profesorul întreabă ţinând un drapel din hârtie:"Cine doreşte să pună drapelul pe perete?" De data aceasta, Xiaoming are această onoare.

Ţinându-l pe Xiaoming în braţe, tatăl său încearcă să îl ajute să agaţe drapelul pe cuia de pe perete. Xiaoming a întors mereu capul spre alte direcţii. A reuşit până la urmă. Tatăl lui Xiaoming a zâmbit şi ceilalţi din sala de curs i-au aplaudat.