Opera în stil Beijing, calificată drept „opera din Orient", reprezintă o artă esenţială a Chinei. Are denumirea actuală pentru că a căpătat forma actuală la Beijing.

Acest stil de spectacol muzical are o istorie de peste 200 de ani. Originea i se poate găsi în câteva teatre locale străvechi, în special în „trupele teatrale în stil hui" care le prezentau în secolul 18 în localităţile sudice ale Chinei. În anul 1790 a ajuns la Beijing prima trupă de teatru hui şi a prezentat un spectacol cu ocazia aniversării zilei de naştere a împăratului. După aceea mai multe trupe similare au venit să joace la Beijing.

Pe la sfârşitul secolului 19 şi începutul celui următor, în urma unui proces de asimilare care a durat mai multe zeci de ani, a apărut opera în stil Beijing, care a devenit cel mai important gen dramaturgic din China prin repertoriul bogat, numărul mare de trupe teatrale, de artişti şi de spectatori, ca şi prin influenţa profundă asupra societăţii chineze.

Opera în stil Beijing reprezintă o artă compexă a spectacolului, ce sinteza de muzică, oratorie, acrobaţie şi dans. Cu aceste mijloace înfăţişează peripeţii şi zugrăveşte personaje. În operele tradiţionale de acest fel întâlnim următoarele roluri principale:

- Sheng (rol bărbătesc). Poate fi „Lao Sheng", care se referă la bărbaţii între două vârste, în general reprezentanţi ai justiţiei sau împăraţi şi demnitari, şi „Xiao Sheng" care sunt bărbaţi tineri.

- Dan (rol feminin). Dan poate fi „Qin Yi", care se referă la femei între două vârste, în general doamne din familiile bogate, „Wu Dan", care sunt femeile ce pot participa la lupte, şi „Hua Dan"- fete tinere care trăiau la nivelul inferior al societăţii, ca servitoare. Multă vreme rolurile „dan" au fost jucate de bărbaţi în travesti.

- Jing se referă la bărbaţi cu trăsături specifice ale firii şi fizionomiei codificate prin machiajul standardizat.

- Chou sau Mu sunt roluri de persoane cu vârsta mai înaintată din categorii inferioare ale societăţii-

Machiajul puternic de culori diferite aplicat pe faţa actorilor le revelă caracterul, calităţile şi destinul personajelor întruchipate. Machiajul reprezintă una din trăsăturile cele mai specifice ale operei în stil Beijing. Fidelitatea, trădarea, frumuseţea, hidoşenia, bunătatea, răutatea, respectul, umilinţa... sunt exprimate în marea majoritate a cazurilor prin machiaj.

Prima perioadă de prosperitate a operei în stil Beijing a fost la sfârşitul secolului 18. A doua perioadă de mare dezvoltare a fost între anii 20 şi 40 ai secolului trecut. În această perioadă s-au format şi afirmat mai multe şcoli teatrale, cele mai reprezentative fiind şcolile Mei (reprezentată de actorul Mei Lanfang, 1894-1961), Shang (reprezentată de Shang Xiaoyun, 1900-1975), Cheng (reprezentată de actorul Cheng Yanqiu, 1904-1958) şi Xun (reprezentată de actorul Xun Huisheng, 1900-1968).

Mei Lanfang a fost un actor care s-a bucurat de mare faimă în lume. Şi-a însuşit arta dramatică de la 8 ani şi a început să joace în spectacole la 11 ani. În activitatea sa scenică de peste o jumătate de secol Mei a dezvoltat roluri „dan", creând un stil artistic aparte.

Astăzi opera în stil Beijing se poate vedea nu numai în capitala Chinei, ci în multe alte localităţi chinezeşti. Numeroase piese tradiţionale sunt cunoscute şi îndrăgite de publicul spectator, fiind înscrise în agenda schimburilor culturale dintre China şi alte ţări. Când veniţi în China, merită să mergeţi odată la spectacolul cu operă în stil Beijing.

Luo Dongquan