Stimați ascultători, cea de-a 29-a ediție a olimpiadei se va deschide la 8 august 2008 la Beijing. Aceasta înseamnă că mai sunt puțin peste 500 de zile până la deschiderea în capitala țării noastre a acestui mare eveniment sportiv mondial. Toate pregătirile pentru olimpiada din 2008 se desfășoară actualmente cu succes, conform programului inițial.
Recrutarea voluntarilor reprezintă o componentă importantă a ansamblului de activități pregătitoare dedicate olimpiadei. Comitetul de Organizare a Olimpiadei din 2008 de la Beijing (BOCOG) a început să accepte din luna martie și cereri ale străinilor dornici să devină voluntari pentru olimpiada din 2008. Nu puțini studenți străini care fac studii în China și-au manifestat un interes deosebit pentru șansa de a participa la bunul mers al JO. Ei doresc să ia parte personal la marea adunare sportivă, aducându-și propria contribuție pentru aceasta. Încercăm în minutele următoare să facem cunoștință cu câțiva tineri sud-coreeni care studiază acum în instituții de învățământ superior din China și doresc să devină voluntari pentru JO din 2008.
Kim Dae Su, în vârstă de 27 de ani, era angajatul unei companii sud-coreene. A venit la Beijing în urmă cu șase luni pentru a face studii în țara noastră. El a relevat că acum se poate simți de la o zi la alta în atmosfera din capitala Chinei că JO bat la ușă. Mulți dintre prietenii săi chinezi au făcut cereri să devină volutari pentru olimpiada din 2008. Dorește și el să facă ceva pentru competiția olimpică. Iată ce a spus:
„Acum studiez în China. Dacă voi fi voluntar pentru JO din 2008, ceea ce am învățat aici va fi foarte folositor. Dacă mi se permite, doresc să încerc toate activitățile voluntare. Probabil că pot să stau în afara stadionului și să arăt drumul spectatorilor și să-i anunț ce competiții vor avea loc. Aceasta ar fi interesant."
Lee Sang Yoon, tot din Coreea de Sud, este coleg la universitate cu Kim Dae Su. Vorbind despre evenimentul olimpic din 2008 de la Beijing, el a arătat:
„Mă preocupă într-adevăr olimpiada de la Beijing. În anul 1988 Coreea de Sud a găzduit o ediție a JO. Atunci eram elev. Organizarea olimpiadei de la Seul a promovat mult dezvoltarea socială și economică din patria mea, și Coreea de Sud a fost în atenția lumii întregi. Sunt sigur că JO din 2008 de la Beijing vor ajuta China să se dezvolte și mai mult."
Lee Sang Yoon a declarat că dorește să servească olimpiada, dar și Beijingul. A făcut și o propunere privind construirea infrastructurii din capitala țării noastre.
„Cred că transportul cu metroul la Beijing nu este suficient dezvoltat. La noi poți ajunge în fiecare colț al orașului Seul cu metroul. Dar la Beijing încă nu."
Oh Se Won este prietenul celor doi deja amintiți. Studiază limba chineză de peste doi ani și acum poate vorbi curgător această limbă. JO de la Beijing reprezintă o șansă pentru el, fiindcă astfel un tânăr își poate demonstra la olimpiadă propriile capacității de muncă.
„Doresc mult să fiu voluntar la JO de la Beijing. Prin participarea la aceste activități voluntare pot să dobândesc experință pozitivă pentru activitățile sociale, și acestea vor fi foarte folositoare pentru mine. Pentru un tânăr cu multă experiență va fi mai ușor la noi să-și găsească un loc de muncă."
|