Stimați ascultători, expoziția „Arta americană 300 de ani", deschisă actualmente la Beijing, expoziția de cea mai mare amploare de acest gen găzduită de China, constituie unul din obiectivele schimburilor culturale chino-americane. În ultimii ani, în Beijing au avut loc multe manifestări expoziționale similare, dintre care amintim expoziția „Capodopere ale picturii impresioniste din Franța" desfășurată în octombrie 2004, care a fost calificată ca un moment deosebit de emoționant. Timp de 40 de zile, expoziția a primit 250 de mii de vizitatori. Odată cu organizarea în țara noastră a „Anului Rusiei", a „Anului Italiei" și a „Anului Culturii Indiene", capodoperele cultural-artistice din multe țări au fost prezentate succesiv în China.
Referindu-se frecventele schimburi culturale din ultimii ani între China și alte state, Jin Shangyi, președintele Asociației Artiștilor Plasticieni din China, participant la recenta sesiune anuală a Conferinței Consultative Politice Populare din China, a calificat acest fenomen ca un rezultat al stimulării reciproce a culturii și economiei.
„Schimburile culturale trebuie să aibă înainte de toate o bază economică. În anii 80 și 90 ai secolului trecut, erau foarte necesare schimburile culturale, însă nu aveam bani. Astfel, puține au fost formațiile și manifestările expoziționale trimise de noi în străinătate ca și primite de noi în țară. În ultimii ani, cooperarea în domeniul cultural s-a intensificat, grație creșterii veniturilor bugetare ale statului. Dezvoltarea culturii are o deosebită semnificație pentru asimilarea a tot ce-i bun din cultura altor țări și propagarea a tot ce-i bun din cultura noastră, pentru promovarea cunoașterii și întărirea prieteniei dintre popoarele lumii."
Domnul Jin Shangyi a informat că, cea de-a 3-a ediție a Expoziției Bienale Internaționale organizate de Asociația Artiștilor Plastici, se va desfășura în 2008 în aceeași perioadă cu Jocurile Olimpice găzduite de Beijing. Vor fi expuse cu acest prilej 800 de opere trimise de peste 70 de țări și regiuni.
Renumitul scriitor Wang Meng, membru al Comitetului Național al forului consultativ din China, a calificat cele peste 100 de institute Confucius deschise în diferite țări ale lumii drept o modalitate de mai bună a cunoașterii Chinei de către restul lumii.
„Activitatea acestor institute Confucius este bogată și variată, inclusiv expoziții, spectacole, proiecții de filme, recepționarea programelor TV, predarea limbii chineze, bucătăriei, caligrafiei, picturii chinezeși și boxului Taijiquan, într-un cuvânt prezentarea multilaterală a culturii chineze. "
În ultimii ani, China a depus mari eforturi pentru protejarea obiectivelor de patrimoniu cultural. Schimburile cu alte țări în acest domeniu s-au amplificat. Spre exemplu, specialiștii de la Muzeul Național al Chinei efectuează actualmente în colaborare cu specialiști din Africa o investigație arheologică în zona maritimă din apropierea insulei Paartti, din Kenya. Domnul Shan Jixiang, directorul Administrației de Stat a Patirmoniului Cultural, membru al Comitetului Național al Forului consultativ, a explicat:
„Această investigație arheologică urmărește să dezvăluie originea schimburilor dintre China și Africa de Est, dintre China și Kenya. Asemenea proiecte de cooperare internațională au devenit tot mai frecvente odată cu găzduirea de China a celei de-a 28-a reuniuni a Comitetului Patrimoniului Mondial în 2004 și a celei de-a 15-a reuniuni a Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor Istoric-Culturale."
Mulți alți participanți la sesiunea anuală a forului consultativ, intervievați de reporterul nostru, au subliniat că schimburile culturale vor juca un rol și mai important în viitoarele schimburi internaționale.
|