Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-03-08 22:08:18    
Proiectul legii impozitelor pe veniturile întreprinderilor - în examinarea sesiunii anuale a forului legislativ suprem

cri-1

Sesiunea anuală a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China a început astăzi să examineze proiectul de lege privind impozitele pe veniturile întreprinderilor. Potrivit acestuia, se vor unifica impozitele pe veniturile întreprinderilor chinezești și străine pentru crearea unei ambianțe de concurență echitabile.

După punerea în aplicare în anii 70 a politicii de reformă, autoritățile chineze au aplicat o politică fiscală preferențială pentru întreprinderile cu capital străin în vederea atragerii investițiilor străine și dezvoltării economice. A fost elaborată o lege a taxelor pe venituri ale întreprinderilor chinezești, respectiv străine. Conform sistemului fiscal existent, cu toate că cota fiscală nominală pe veniturile celor două categorii de întreprinderi este de 33%, guvernul chinez aplică o fiscalitate preferențială de 24% sau 15% pentru întreprinderile cu capital străin din unele zone speciale. Ca atare, întreprinderile cu capital străin plătesc cu 10 procente mai puțin decât cele locale.

Ministrul chinez al finanțelor, Jin Renqing, a explicat celor prezenți la sesiunea anuală a forului legislativ suprem proiectul noii legi a taxelor pe veniturile întreprinderilor. El a arătat:

„După aderarea la Organizația Mondială a Comerțului piața chineză s-a deschis și mai mult capitalului străin. Întreprinderile cu capital exclusiv chinez s-au integrat treptat în sistemul economic mondial. În situația în care concurența devine tot mai aprigă, perceperea în continuare de taxe diferențiate pentru cele două tipuri de întreprinderi va pune inevitabil întreprinderile chinezești în poziția unei concurenței inechitabile și va împiedica crearea unei ambianțe de piață unitare, standardizate, caracterizate prin concurență echitabilă."

Jin Renqing a menționat că noua lege este valabilă atât pentru întreprinderile chinezești, cât și pentru cele străine. Astfel taxele unitare ce vor fi plătite reprezintăe 25% din veniturile realizate.

„Proiectul noii legi stabilește un nivel fiscal de 25% ținând cont de reducerea impozitelor pe veniturile întreprinderilor chinezești și sporirea în cât mai mici măsură a taxelor plătite de cele cu capital străin, concomitent și de nivelul de impozitare pe plan internațional și din țările și regiunile limitrofe. 25% este un nivel de impozitare ceva mai mic pe plan internațional, ceea ce va ajuta la creșterea competitivității întreprinderilor și atragerea investițiilor străine."

Conform proiectului, se impozitează 20% din veniturile realizate de întreprinderile angajate în stimularea inovației tehnice și în progresul tehnico-științific, în construcțiile de infrastructură, în dezvoltarea agricolă, protejarea mediului și economisirea energiei. Vor fi impozitate la fel cele care se ocupă de activități de interes public și vizând problemele persoanelor cu dificultăți, mai ales întreprinderile mici și cu profituri reduse care îndeplinesc condițiile menționate.

Pentru atenuarea efectului creșterii taxelor plătite de unele întreprinderi existente mai de mult, proiectul noii legi a stabilit o perioadă de trecere de 5 ani în care acestea se bucură de un nivel de impozitare preferențial de 15% sau 24%, cel prevăzut conform legii în vigoare. Iar acele întreprinderi existente care beneficiază conform legii actuale de reduceri sau scutiri de impozite pe venituri se bucură în continuare de tratament preferențial.

Jin Renqing a apreciat că după intrarea în vigoare a noii legi, nivelul impozitului nominal pe veniturile întreprinderilor chinezești va coborî de la 33% la 25%. La fel și cel perceput de la întreprinderile străine se va reduce cu 8 procente. El a arătat:

„Ținând seamă de faptul că după intrarea în vigoare a legii noi o parte din întreprinderile străine pot să se bucure în continuare, conform legii noi, de impozite preferențiale pentru întreprinderile cu tehnică înaltă și cele mici cu profituri reduse, iar unele întreprinderi cu capital străin se pot bucura de o politică fiscală preferențială de tranziție, aplicarea legii noi nu va afecta prea mult consturile de producție ale acestora."

El consideră că situația politică stabilă, ritmul de dezvoltare rapidă a economiei, piața imensă, sursele bogate de forță de muncă, ambianța juridică și serviciile guvernului mereu îmbunătățite sunt principalele temeiuri de atragere a investițiilor străine. Impozitele preferențiale reprezintă doar unul din factorii stimulativi în această privință. Aplicarea legii noi nu va avea mare influență asupra abosorbirii capitalului străin.