Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-03-07 20:56:02    
Liderii chinezi, în mijlocul participanților la cele două sesiuni

cri-1

Liderii de partid și de stat chinezi Hu Jintao, Wu Bangguo și Wen Jiabao au fost miercuri în mijlocul participanților la actualele sesiuni ale forurilor legislativ și consultativ și au participat la discuțiile acestora.

La ședința comună a participanților reprezentând organizațiile sindicale, de tineret și de femei, președintele Hu Jintao a rostit o importantă cuvântare. El a spus că crearea unei societăți socialiste armonioase este un obictiv important, care poate fi realizat numai prin participarea maselor largi populare, și o măreață cauză care va aduce beneficii întregului popor. Aceasta va putea deveni o acțiune conștientă a întregii populații numai dacă îi va aduce mereu beneficii reale.

Președintele forului legislativ, Wu Bangguo, participând la discuțiile delegațiilor din Hong Kong și Macao, a declarat că autoritățile centrale vor sprijini plenar activitatea executivelor din cele două regiuni.

Premierul Wen Jiabao a afirmat în cadrul discuțiilor delegației din Hebei că menținerea unei dezvoltări constante și relativ rapide reprezintă principala sarcină de anul acesta a guvernului și baza dezvoltării tuturor sectoarelor sociale și a creării unei societăți socialiste armonioase. El a subliniat că guvernul trebuie să acorde o importanță deosebită reducerii consumului de energie și a poluării.