Dragi prieteni, la microfon Chen Luping. Vă invităm astăzi să intrăm împreună în casa unei familii din cartierul Yongle, aflat în vestul Beijingului. Vom afla cum învaţă o fetiţă de 7 ani să cânte la un instrument muzical chinezesc, erhu.

Dis-de-dimineaţă, Junjun a început să exerseze la erhu, un instrument muzical cu coarde, care se bucură de titlul de „vioară chinezească". Junjun este în clasa a doua. Tatăl ei este şofer de taxi, iar mama, vânzătoare. Bunicii sunt pensionari şi locuiesc în cartierul Yongle. În timpul vacanţelor Junjun vine să locuiască împreună cu bunicii.

Vacanţa pentru Junjun nu înseamnă joacă cu prietenii. Ea trebuie să urmeze zilnic lecţii de erhu acasă la profesorul ei. După micul-dejun începe să repete la erhu. După ce a exersat de două ori ce a învăţat în ziua anterioară, Junjun pleacă afară împreună cu bunicul său.

 Bunicul: La început eram forţaţi, dar pe urmă am observat că ajută foarte mult la dezvoltarea mentală a fetiţei. După ce învaţă pe de rost un fragment mare de partitură, poate memora cartea mai bine decât înainte."

Când era tânăr, bunicul ştia să cânte la Erhu. Cunoscând că muzica ajută la dezvoltarea intelectlui, bătrânul şi-a înscris nepoata la cursuri de erhu. Dar Junjun nu doreşte să studieze.

Junjun :„Sunt obosită, tare obosită. Zilnic trebuie să cânt câte două ore. Uneori profesorul mă critică pentru că deşi repet îndelung, nu ajung la rezultatul dorit de el."

De fapt Junjun a început să înveţe să cânte la erhu chiar de la vârsta de 3 ani.

Bunicul: Când era de 3 ani, am învăţat-o să danseze. Are ureche muzicală, având un simţ foarte dezvoltat al ritmului muzical. Aşadar a învăţat un an coregrafie şi după aceea s-a transferat la erhu. Cei care au aptitudini speciale au şanse în plus la examenele de admitere la facultate."

E vorba despre faptul că la examenele de bacalaureat şi cele de admintere în facultăţi, în cazul în care candidaţii au un talent special, pot obţine calificative mai bune. Cântatul la erhu face parte din aptidutinile speciale menţionate, dar coregrafia nu. De aceea, fetiţa a trebuit să renunţe după un an la coregrafie şi a venit să cânte la erhu. Profesoara este foarte mulţumită de progresele făcute în doi ani de interpretare la erhu.

Ce bucuroşi sunt cei doi! Junjun a trecut exemenul la categoria medie pentru amatori. Pentru fetiţă nu este mare lucru, deoarece în afara de erhu, participă şi la cursuri de caligrafie, matematică, engleză şi de redactare a compunerilor în limba chineză.

Junjun: Tare obosită! Nu mă pot odihni nici în prima zi de vacanţă, pentru că trebuie să urmez aceste cursuri."

De fapt, în oraşele chinezeşti sunt mulţi copii ca Junjun. Potrivit unei statisitici, peste jumătate din copiii din oraşe au studiat ori învăţă să cânte la un instrument muzical. Cel puţin jumătate din aceştia continuă cursurile şi în timpul vacanţelor. Nouă din zece elevi din Beijing au acasă profesori particulari sau urmează cel puţin un curs în plus faţă de celelalte pe care le urmează obişnuit la şcoală.

Părinţii susţin că ei nu sunt nemiloşi şi nu au altă soluţie decât să-şi dea copiii la astfel de cursuri. De ce? Problemă a fost pusă în faţa lui Sun Yunxiao, vicepreşedinte al Institutului de Cercetare a Adolescenţilor Chinezi.

Sun Yunxiao: „Speranţa părinţilor este raţională şi pozitivă. Totuşi, mulţi din aceştia îşi pregătesc cu forţa copiii. Lor le e teamă ca nu cumva aceştia să piardă chiar de la început, dar această comparaţie iraţională între copii este o mare problemă. Îi înţeleg pe părinţi, care se confruntă şi cu presiuni privind accesul la învăţământ al copiilor lor şi la obţinerea în viitor a unui loc de muncă de către aceştia."

Atunci să înveţe! Dar pentru asta e nevoie de bani! Junjun urmează alte 5 cursuri particulare. Bani mulţi! Veniturile tatălui, taximetrist, şi ale mamei, vânzătoare, sunt limitate. Taxa pentru a învăţa tehnica interpretării la erhu este plătită din pensia bunicului fetiţei.

Bunicul: Învăţarea cântatului la erhu se face unu la unu. Deci este scump, 50 de yuani o oră. Pentru cei doi ani trecuţi de învăţat la acest instrument muzical, am plăti cel puţin 6.000 de yuani."

Pe lângă cursurile de aptitudini speciale, pentru ca Junjun să poată intra la o şcoală importantă din Beijing, părinţii ei au plătit mulţi bani în plus şi din cauza că certificatul ei de naştere este înregistrat în districtul Fengtai, vecin cu Chongwen, unde se află şcoala în care învaţă.

Bunicul: „În disctrictul Fengtai nu există o şcoală bună. Trebuie să plătim în plus 15.000 de yuani, echivalentul salariului anual al mamei sale, ca ea să poată intra într-una în alt district din Beijing."

În afară de această sumă mai există taxe şcolare, costul manualelor şi altele.

Potrivit datelor statistice, pregătirea unui elev dintr-o familie din Beijing presupune chletuieli de peste 200.000 de yuani. Dacă un copil schimbă o dată sau de mai multe ori şcoala pentru a găsi una mai bună, ca în cazul familiei lui Junjun, la această sumă se mai adaugă alte câteva zeci de mii de yuani, pe puţin.

200.000 de yuani înseamnă venitul în peste 10 ani al mamei lui Junjun! Se poate cu mai puţini bani?

Ministrul chinez al învăţământului, Zhou Ji, consideră că „alegerea unei şcoli bune" este motivul principal al faptului că întreţinerea şcolară este mai scumpă la oraşe decât la sate. Este clar că rezolvarea problemei alegerii unei şcoli bune reprezintă o verigă esenţială a reducerii poverii familiilor în privinţa cheltuielilor şcolare.

Pentru rezolvarea acestei probleme, forul legislativ suprem din China a modificat deja „Legea învăţământului obligatoriu". La Dalian, oraş din nord-estul Chinei este strict interzis ca şcolile publice să perceapă aceste taxe. La această situaţie pozitivă contribuie şi vizitele reciproce ale profesorilor din diferite şcoli.

Premierul Wen Jiabao a promis în raportul său privind activitatea guvernului chinez că această problemă din domeniul învăţământului va fi soluţionată.

Junjun, fetiţa căreia nu-i place să cânte la Erhu, a devenit o micuţă stea strălucitoare la un festival organizat în cartierul respectiv.

E bine că are acest talent. Dacă face în continuare eforturi, va trece examenul pentru obţinerea certificatului pentru gradul superior de interpretarea la Erhu. Sigur va fi astfel mai uşor pentru Junjun să promoveze examenul de admitere la facultate.

Bunicul râde. Junjun nu mai este obosită şi cântă cu mai multă pasiune.

Competiţia socială continuă. Părinţii care îşi doresc copii fruntaşi trăiesc aceleaşi stări contradictorii.

Povestea lui Junjun se încheie aici. Dragi ascultători, poate aţi avut şi dv. în copilărie o problemă precum cea a lui Junjun. Mâine vom continua „Povestiri din cartierul Yongle" la aceeaşi oră. Vă vom vorbi despre reangajarea unei femei disponibilizate.

Aici Radio China Internaţional. Chen Luping vă mulţumeşte pentru atenţie. _