|
Produsul intern brut al Chinei va crește cu o rată de 8% în anul 2007, pe baza îmbunătățirii structurii economice, ridicării eficienței, reducerii consumului și protecției mediului, a declarat luni premierul Wen Jiabao, la Beijing, în cadrul sesiunii anuale a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului. Aceasta reprezintă primul obiectiv economic condiționat din China.
Wen Jiabao a precizat că aplicarea concepției științifice de dezvoltare este foarte importantă, iar pentru aceasta trebuie prevenită o creștere economică irațională, astfel încât dezvoltarea economică să fie rapidă și durabilă.
Premierul chinez a mai anunțat că alte obiective economice din acest an vor fi creșterea numărului de locuri de muncă la sate și orașe cu cel puțin 9 milioane, o rată a șomajului sub 4,6%, echilibrarea balanței comerciale internaționale și aplicarea în continuare a unei politici financiare și monetare moderate.
|