Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-03-03 19:14:17    
Cea de-a 5-a sesiune a celei de-a X-a legislaturi a CCPPC s-a deschis sâmbătă la Beijing

cri-1

Stimați ascultători, sâmbătă, 3 martie, s-a deschis la Beijing cea de-a 5-a sesiune a celei de-a X-a legislaturi a Conferinței Consultative Politice Populare din China ( CCPPC ). La ora 3 după-amiază, peste 2.100 de participanți s-au reunit în Marea Sală a Poporului pentru a participa la această ultimă sesiune a actualui comitet național al forului consultativ.

La ceremonia de deschidere, președintele CCPPC, Jia Qinglin, a prezentat raportul de activitate. Mai întâi, a trecut în revistă rezultatele obținute anul trecut de forulul consultativ:

Anul 2006 a fost unul bogat în rezultatele reformei și deschiderii și în construcția socialistă din China. Pentru îndeplinirea atribuțiilor de participare la consultări politic, control democratic și de dezbatere și administrare a treburilor de stat, membrii forului consultativ au promovat inovații și au desfășurat ample cercetări teoretice.

Conferința Consulativă Politică Populară este forul consultativ suprem, în care personalități din diferite partide politice și reprezentanții diferitelor etnii și categorii sociale prezintă propuneri și sugestii în legătură cu problemele majore ale statului, pentru ca guvernul să poată lua decizii democratice și științifice.

În anul precedent, CCPPC a prezentat departamentelor guvenrului 4.999 de dosare cu propuneri și sugestii. Examinarea și materializarea acestora au contribuit la dezvoltarea armonioasă a economiei și societății chineze, la adoptarea științifică și democrată a deciziilor guvernului, la destinderea contradicțiilor sociale de diferite tipuri. Comisiile speciale ale CCPPC au mai prezentat propuneri și sugestii în legătură cu construcția societății socialiste armonioase pentru valorificarea rolului partidelor democratice și a personalităților fără de partid, cu întărirea și diversificarea legăturilor cu compatroții din Hong Kong, Macao, Taiwan și de peste hotare. Anul 2007 este unul pentru materializarea concepției de dezvoltare științifică și crearea unei societăți socialiste armonioase. În al doilea semestru, va avea loc cel de-al 17-lea Congres al P.C.Chinez care reprezintă un eveniment important în viața politică a Chinei. În raportul său, președintele forului consultativ, Jia Qinglin a declarat:

„În noul an, vom susține cu perseverență și vom perfecționa sistemul cooperării multipartite și consultărilor politice sub conducerea P.C.Chinez, vom consolida și întări frontul unit patriotic, și îndeplinind cu seriozitate atribuțiile CCPPC în spiritul celor două teme majore, unitatea și democrația, vom finaliza toate activitățile din ultimul an al mandatului."

Jia Qinglin a subliniat că includerea dezvoltării economice și sociale pe făgașul dezvoltării științifice și realizarea unei dezvoltări rapide și bune a economiei naționale vor avea prioritate în activitatea de anul acesta a forului consultativ. Membrii CCPPC vor prezenta propuneri și sugestii în legătură cu întărirea și îmbunătățirea macrocontrolului, reglementarea structurii economiei și modificarea modului de creștere economică, economisirea energiei și protecția mediului și cu rezolvarea problemelor majore legate de viața poporului. CCPPC trebuie ca prin unirea pe scară largă a forțelor tuturor categoriilor sociale, să contribuie la crearea unei societăți socialiste armonioase, la promovarea construcției culturii socialiste.

În cele 12 zile, participanții la sesiune vor prezenta propuneri și sugestii privind măsurile politice importante de reformă și deschidere și problemele mari care preocupă populația, vor participa în calitate de invitați la cea de-a 5-a sesiune a celei de-a X-a legislaturi a Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului, care începe la 5 martie pentru a asculta și examina raportul de activitate al guvernului și proiectele unor legi, ca și raportul de activitate al Tribunalului Populare Suprem și cel al Procuraturii Populare Supreme.