Dragi ascultători, provincia Qinghai, situată pe podişul Qinghai-Tibet din nord-vestul Chinei, este bogată în resurse naturale. Dar datorită populaţiei reduse şi transporturilor dificile, această provincie face parte din zona economică slab dezvoltată în comparaţie cu regiunile economic prospere de pe coasta estică a ţării. Proporţia săracilor din Qinghai este superioară în raport cu alte provincii chineze. După câţiva ani de eforturi asidue, provincia Qinghai a găsit o nouă cale de ieşire din sărăcie prin industrializarea aşezărilor rurale. În ediţia de astăzi vă vorbim despre acest aspect din provincia menţionată.

Pe la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut şi după începerea aplicării politicii de reformă şi deschidere, agricultura şi economia rurală din provincia Qinghai au înregistrat o dezvoltare rapidă, nivelul de trai al ţăranilor şi păstorilor s-a ridicat în mod vădit, reducându-se în mare măsură starea de sărăcie din aceste locuri. Dar datorită condiţilor naturale aspre, amenajărilor slabe de infrastructură şi structurării industriale unilaterale, sărăcia în unele localităţi din această provincie continuă încă să fie o mare problemă pentru agricultorii şi păstorii locali. În provincia Qinghai mai există în prezent mai mult de 2400 de sate sărace, populaţia nevoiaşă fiind 1,19 milioane de oameni.

Song Weizhen, responsabil provincial în domeniu a relevat:

„Zonele sărace se află de obicei în locuri îndepărtate şi rămase în urmă. Satele sărace sunt răspândite pe o mare suprafaţă. Majoritatea celor săraci sunt din populaţiile minoritare. Deci sarcina noastră este grea."

Satele sărace se află în mare număr pe munţi înalţi şi în văi adânci, accesul fiind dificil. De multă vreme locuitorii acestora trăiesc din culturile tradiţionale.

Sătenii din Fanshen, aşezare situată în apropiere de Xinning, reşedinţa provinciei Qinghai, ne-a spus că culturile agricole principale din sat sunt rapiţa, gâul şi cartofii. Dacă într-un an apar calamităţi naturale, acestea ar determina ca ţăranii să rămână fără recolte. În această situaţie n-ar avea de unde să facă vreun ban. Ca să le crească veniturile şi să aibă o viaţă mai bună, tinerii satului au plecat pe rând să lucreze în alte colţuri de ţară. În sat au rămas doar bătrânii şi copiii.

Jia Yongchun din administraţia prefecturii Pingan, în care se află satul respectiv, ne-a spus:

„Sunt 111 sate în prefectura noastră. 73 din cele 111 sunt sărace. Iar 13 din acestea sunt foarte sărace şi 60 sunt cu venituri puţine."

Fanshen din acest judeţ face parte din categoria celor cu totul sărace, deoarece venitul mediu anual pe locuitor nu depăşeşte aici 625 de yuani. La ora actuală în provincia Qinghai mai există peste 1400 de sate la fel de sărace ca şi satul Fanshen.

Înainte autorităţile locale au acordat săracilor doar ajutoare în bani, care asigurau doar ca ţăranii săraci să nu moară de foame, dar n-au reuşit să rezolve radical problema sărăciei. Guvernul provincial a schimbat în ultimii ani metoda folosită şi ajută cu precădere dezvoltarea sectorului agricol, oferind astfel săracilor ocazia găsirii unor locuri de muncă şi a asigurării unor surse stabile de venituri. A munci într-un punct de prelucre a produselor rurale a devenit astăzi principala sursă de venituri pentru sătenii din provincia Qinghai. Când vine sezonul liber de lucrări agricole, ţăranii vin aici să prelucreze produse.

Industrializarea sectorului rural creşte veniturile ţăranilor şi păstorilor din Qinghai

În prezent în provincia Qinghai s-a format deja un lanţ complet industrial, care ajută la ieşirea ţăranilor din sărăcie. Produsele punctelor menţionate de prelucrare sunt vândute nu numai în interiorul ţării, dar şi peste hotare. De exemplu, covoarele de tip tibetan sunt produse de acest gen. Exportul covoarelor poate rezolva problema locului de muncă pentru 1600 de persoane.

Pentru ridicarea productivităţii, fabricile de produse rurale organizează şi cursuri de pregătire profesională pentru ţărani. Tie Yuchun, o fată în vârstă de 18 ani stătea acasă după absolvirea liceului. Recent a găsit un post de muncă după ce a urmat un curs de făcut covoare.

„După 3 luni de învăţare la cursurile profesionale, vom fi maistre pentru 16 puncte de producere a covoarelor din ţinutul nostru."

În activităţile desfăşurate în provincia Qinghai pentru eliminarea sărăciei, fabricile şi firmele rurale joacă un rol din ce în ce mai important, fiind, asemeni bacilor pentru turme, acelea care îi îndrumă pe ţărani spre îmbogăţire, dar şi punţi care leagă gospodăriile cu piaţa. Nu în ultimul rând, ele au legat strâns mii şi mii de gospodării mici cu marea piaţă. Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Sociale din provincia Qinghai, Sun Faping a arătat:

„Industrializarea sectoarelor agricol şi al păstoritului constă în transformarea, cu concepte moderne de producţie şi manageriale, a acestor sectoare pentru ca ele să capăte avantaje în concurenţa fierbinte a sectoarelor de pe piaţă."

Sun Faping a relevat că provinciei Qinghai nu-i lipsesc resursele umane şi cele naturale cu specific local, ci îi lipseşte conectarea la piaţă. Dacă are legătură cu piaţa, se poate realiza eliberarea ţăranilor şi păstorilor de sărăcie prin dezvoltarea produselor agricole locale. În urma eforturilor depuse în ultimii ani conform desfăşurării planificate, organizate şi de mare amploare a activităţilor de ajutorare a săracilor, în provincia Qinghai s-a realizat trecerea radicală de la acordarea doar a ajutoarelor băneşti la valorificarea economică.

La ora actuală industrializarea sectorului agricol stimulează atât direct, cât şi indirect creşterea veniturilor a 300.000 de gospodării ţărăneşti şi păstoreşti nevoiaşe din provincia Qinghai. Veniturile ţăranilor şi păstorilor din această provincie au sporit mult. Creşterea venitului mediu pe gospodărie este de 900 de yuani.

Cu aceasta, stimaţi ascultători, am încheiat ediţia de astăzi a rubricii Meridian economic.