Dragi prieteni, la microfon Lin. ( sunet 1)

Ceea ce ascultaţi este un fragment dintr-un scheci în limba tibetană. Scheciurile în această limbă reprezintă o nouă formă de spectacol popular născut din combinarea dialogurilor comice ale chinezilor cu arta străveche tibetană a baladelor cântate. Autorul acestui scheci este protagonistul nostru de azi, pe nume Sonam Tsering. El este primul care a scris în limba tibetană noi piese de teatru şi balade cântate. Şi nu numai atât, Sonam studiază această artă străveche a tibetanilor, despre care a redactat volumul „Istoria reprezentaţiilor populare ale tibetanilor". În ediţia de astăzi a rubricii noastre consacrate minorităţilor naţionale din China vom face cunoştiinţă cu acesta.

Sonam Tsering s-a născut la Lhasa şi are acum 62 de ani. După absolvirea liceului a activat ca actor al Teatrului din Tibet. Dar a descoperit că pasiunea sa nu era reprezentarea, ci creaţia literară. Pe la sfârşitul anilor '70, pe cînd avea ceva peste 30 de ani, s-a orientat spre creaţia literară. ( sunet 2)

„Atunci eram foarte bucuros. Dar cu cât pătrundeam mai adânc în tainele literaturii, cu atât constatăm că nu e deloc o pasiune uşoară. Îţi trebuie o acumulare a experienţei de viaţă şi o acumulare a cunoştiinţelor generale. Mi-a părut destul de greu la început şi m-am apucat să scriu numai piese mici. Le dădeam formaţiilor artistice. Nu m-am aşteptat să-mi văd piesele scrise de mine jucate pe scenă. Dar când le-am văzut, am fost extrem de emoţionat şi încurajat. Aşa am acumulat treptat experienţă şi încredere."

Pentru a putea scrie piese bune, Sonam Tsering a citit multe lucrări artistice tibetane şi a cules multe cântece populare. După eforturi depuse mai mulţi ani a scris o dramă de mare amploare inspirată dintr-o poveste populară, intitulată „Sijibiji". Aceasta povesteşte cum doi tineri îndrăgostiţi au ales despărţirea în faţa diferitelor opţiuni şi ademeniri. Însă această dramă la care Sonam Tsering a munci cu multă trudă a întâmpinat multe critici din partea creatorilor de treatru, ceea ce l-a făcut să cunoaască o mare dezamăgire. El a spus: ( sunet 3)

„Aceasta era prima mea lucrare mare, la care am muncit mult. Criticile de tot felul aduse de specialişti mi-au redus drastic încrederea în mine şi entuziasmul de a crea. Mă îndoiam de aptitudinea mea pentru această carieră."

Dar nu a renunţat. A făcut de 9 ori modificări însemnate şi, în sfârşit, piesa a fost pusă pe scenă. „Sijibiji" îmbină multe forme de artă interpretativă din Tibet. Din cauză că opera este o redare vie a realităţii, aceasta s-a bucurat de o primire călduroasă din partea publicului spectator, fiind şi premiată cu primul Premiu Naţional pentru Literatura Minorităţilor Naţionale din China.

Acest mare succes l-a încurajat mult pe Sonam. După aceea el s-a aruncat în vâltoarea vieţii, culegând oricând şi oriunde ajungea limbajul viu al tibetanilor şi poveşti populare, simultan creând şi multe alte opere personale. În următorii mai bine de 20 de ani Sonam Tsering a scris peste 50 de piese de teatru şi scheciuri. 9 dintre ele au fost jucate pe scenă. Pe lângă acestea, a compus şi un mare număr de cântece tibetane.

La începutul anilor '90 ai secolului trecut departamentele de resort din Tibet au început o activitate amplă de cercetare şi editare a artei folclorice tibetane ce cuprinde dansuri, melodii la instrumente muzicale, opere şi balade cântate în această parte a ţării. Sonam Tsering a fost însărcinat să răspundă de redactarea baladelor cântate.

Pentru a efectua un studiu mai profund al artei străvechi tibetane a baladelor cântate, Sonam a vizitat vreme de 15 ani multe localităţi tibetane pentru a culege diferite versiuni ale acestora. A putut constata totodată că materiale preţioase sunt pe cale de dispariţie.

Directorul Institutului de Cercetare a Artei Populare Tibetane, Galsang Qoigyai, a afirmat că studiile efectuate de Sonam Tsering au făcut ca arta tibetană a baladelor cântate să aibă pentru prima dată o consemnare scrisă completă. ( sunet 5)

„Arta tibetană a baladelor cântate are o istorie de mii de ani, dar nu a existat o consemnare sistematică. Cărţile scrise de Sonam Tsering sunt primele despre această artă. Pentru acestea el a muncit cu multă sârguinţă. Eforturile lui au contribuit la păstrarea artei folclorice tibetane, jucând un rol neegalabil pentru salvarea şi dezvoltarea acestei arte tradiţionale."

Sonam a menţionat că epopeea „Regele Gesar" consemnată în scris are peste 15 milioane de caractere, cam 15 000 de pagini, potrivit datelor din arhivă, fiind cea mai lungă epopee cunoscută până acum în lume. Este o adevărată enciclopedie utilă studiului istoriei, politicii, economiei, datinilor şi obiceiurilor, literaturii şi limbii, culturii şi artei din societatea străveche din regiunea Tibet. El şi-a exprimat dorinţa ca o astfel de comoară a artei tibetane să poată fi inclusă în lista patrimoniului cultural intangibil din lume pentru a fi mai bine protejată.

Sonam Tsering: ( sunet 6)

„Acum Tibetul este vizitat de tot mai mulţi oameni. Acestă regiune trebuie să înfăţişeze vizitatorilor nu numai vestigii istorice, dar şi moştenirea culturală, pentru ca vizitatorii să savureze şi istoria culturii străvechi a Tibetului."

Sonam speră ca prin eforturile sale să îmbogăţească şi să dezvolte necontenit arta reprezentaţiilor populare din Tibet pentru ca aceasta să strălucească şi în societatea noastră modernă.

Dragi prieteni, în ediţia de astăzi a rubricii noastre consacrate minorităţilor naţionale v-am făcut cunoştiinţă cu Sonam Tsering, un om devotat salvării artei tibetane. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin vă spune la bună reauzire săptămâna viitoare. SN