Dragi prieteni, la microfon Lin. Nu de mult în orașul Sanya din provincia sudică a Chinei Hainan a avut loc etapa finală a Concursului Vedetelor Modei din China. Competiția este la a treia ediție. Cea mai tânără candidată dintre cele 48 venite din toate colțurile țării este o fată de 14 ani de etnie uigură pe nume Gulpiye. În urma unor probe în diferite ținute, cum ar fi costumul de înot, dar și rochia de seară, Gulpiye este una din deținătoarele titlului „Cele mai bune 10 topmodele" și „Premiul Special al Juriului". În ediția de astăzi a rubricii noastre consacrate minorităților naționale vom face cunoștiință cu această tânără atît de frumoasă.
Gulpiye este o fată înaltă, cu părul brun. Învață la un liceu din orașul Urumqi din Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură. Ea ne-a declarat:
„Mă bucur foarte mult că am câștigat Premiul Special al Juriului. Nu am fost emoționată în timpul concursului. Sunt încă tânără și am multe șanse în viitor."
Lui Gulpiye îi plac muzica și dansul. A primit cea mai mare notă în concursul de selecție din regiunea Xinjiang. Performanțele ei în dansul speficic etniei uigure, cu mișcări grațioase și muzică ritmică, i-au majorat șansele să intre în finală, câștigând și aplauzele publicului prezent. În tot timpul concursului părinții ei i-au acordat sprijin fără rezerve, atât moral, cât și meterial, însoțind-o în întreaga perioadă a concursului. Chiar mama ei i-a făcut aranjamentul coregrafic în dansul pentru concursul final. Aceasta ne-a declarat:
„Acest concurs a fost pentru a ea un prilej de exercițiu și de a-și dovedi talentele și capacitățile. Cred că cel mai important este că a participat la el. Ne-am bucurat mult aflând că a fost premiată. Ca părinți, ne bucurăm pentru succesele ei."
Concursul Vedetelor Modei, „Fete Frumoase" este o competiție națională organizat în comun de către Asociația Creatorilor de Modă și Comisia Specială a Modelelor Profesioniste din China și se organizează anual. La acest concurs pot participa atât modele profesioniste, cât și amatoare. Obținerea unor bune performanțe la un asemenea concurs național este un fapt lăudabil. Familia lui Gulpiye se bucură pentru fată.
Lui Gulpiye i-au plăcut de mică hainele frumoase. Se îmbrăca deseori cu hainele mamei și făcea „parade de modă". Când primea o păpușă de la mama ei, știa să facă pentru aceasta haine frumoase. De fiecare dată când urmărea parade ale modei la televizor se gândea că într-o zi va putea și ea să prezinte moda. Cu sprijinul părinților, Gulpiye a început pregătiri speciale la o firmă de modele.
Gulpiye a muncit mult pentru realizarea dorinței ei de a deveni model. Fiind elevă, trebuia să fie prezentă la cursuri. Numai la sfârșit de săptămână avea timp să se pregătească. Urmare a sârguinței sale, Gulpiye a făcut progrese rapide. Acest concurs național i-a oferit o mare șansă de succes. Cu eforturi proprii și cu sprijinul părinților, Gulpiye și-a văzut visul împlinit.
„Sunt bucuroasă că am fost premiată. Trebuie să le mulțumesc părinților mei care m-au sprijinit sub toate aspectele. Pot să spun că fără sprijinul lor nu puteam fi pe scenă atât de sigură pe mine."
Și școala unde învață Gulpiye i-a acordat un mare sprijin. Întrucât fata a trebuit să participe la multe alte concursuri, a fost inevitabil să lipsească de la unele cursuri. De multe ori profesorii au ajutat-o în timpul liber la lecțiile la care a absentat. Ei sunt mândri că au o asemenea elevă. Unul dintre responsabilii școlii, Chen Tao, ne-a spus:
„Școala noastră încurajează dezvoltarea elevilor din toate punctele de vedere. Conducerea școlii acordă o mare atenție dezvoltării lui Gulpiye, cu talentele ei deosebite. Noi o sprijinim."
În timpul liber Gulpiye cântă la pian. Ceea ce ascultați este o melodie interpretată chiar de ea la acest instrument.
Gulpiye, o fată de numai 14 ani, a devenit vedetă prin Concursul Vedetelor Modei și a făcut primii pași de succes în cariera de model. Însă acest succes prea timpuriu nu a îmbătat-o. Acum, revenită în sălile de curs, adolescenta învață cu hărnicie pentru examenul de admitere la liceu. Gulpiye a spus că va pune întotdeauna pe primul loc învățătura pentru că un nivel ridicat de pregătire culturală este baza tuturor activităților pentru viitor.
Dragi prieteni, în ediția de astăzi a rubricii noastre consacrate minorităților naționale v-am făcut cunoștiință cu o tânără fată de etnie uigură, Gulpiye, una din câștigătoarele titlului de „Cele mai bune 10 modele" și a „premiului Special al Juriului" la Concursul Vedetelor Modei „Fete Frumoase", organizat recent în orașul Sanya din provincia sudică a Chinei Hainan. Realizatoarea și prezentatoarea Lin vă mulțumește pentru atenție și vă spune la bună reauzire săptămâna viitoare.
|