Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-12-18 15:27:45    
Eroii de lângă noi

cri-1

Vă vorbeam săptâmâna trecută despre alegerea persoanelor celor mai demne să fie numite „Mândria Chinei" urmare a faptelor lor de eroism în împrejurări speciale. Continuăm astăzi cu poveștile câtorva dintre acești eroi iviți din rândul oamenilor obișnuiți.

Halterofilul care a cărat 27 de oameni în brațe

Are 23 de ani și-l cheamă Xiong Wenqing. S-a întâmplat să treacă într-o zi pe lângă locul unui grav accident.

Un autobuz în viteză se prăvălise într-un șanț de peste 2 m. Pasagerii, toți serios răniți, au rămas prinși ca într-o capcană printre fiarele contorsionate. Mulți nu mai aveau nicio speranță, mai ales că combustibilul care se scurgea putea să ia foc în orice moment.

De-o dată a apărut lângă ei un tip solid. Acesta a început să tragă de fiare și să rupă scaunele care-i blocau pe pasageri. Apoi i-a cărat pe rând afară pe toți cei 27 de oameni aflați înăuntru.

Salvatorul își amintește:

„Purtam niște pantofi de piele. Sudoarea i-a muiat așa de tare încât alunecam în ei și abia mă puteam ține pe picioare. (...) Au avut noroc. Dacă n-aș fi fost halterofil, n-aș fi putut salva atâția."

Echipa de salvare a ajuns după ce Xiong îi scosese pe toți cei din autobuz. Omul a simțit că nu mai era nevoie de el și s-a retras discret. Cei salvați au aflat mult mai târziu, după cercetări asidue, făcându-se apel și la presa locală, cine este cel care i-a adus în siguranță.

Bunicuța salvator

Pe strada Wanchun din Shanghai a izbucnit un mare incendiu. 30 de locatari au rămas înconjurați de flăcări. Sigura lor scăpare era să escaladeze și să sară peste un zid de câțiva metri. De partea cealaltă a zidului locuiește Zhu Yanzhen, o femeie de 70 de ani. Când a izbucnit incendiul, a dat fuga să vadă ce se întâmplă. Flăcările se înălțau mai mult de 4 m dincolo de zid. Dacă vântul își schimba cumva direcția, casa ei putea lua imediat foc. N-ar fi fost rău să-și ia câteva lucruri dinăuntru și să se pună la adăpost. Dar cei care escaladau zidul despărțitor nu cutezau să sară dincoace de la o asemenea înălțime. Lângă acesta erau niște butoaie, suporturi de flori și alte lucruri. Cine sărea se pute accidenta, mai ales femeile și copiii. S-a hotărât să rămână.

„Dacă plecam, poate cineva se rănea sau putea chiar să moară în fața casei mele. Aș fi suferit tot restul vieții", spunea bunicuța Zhu.

Și-a amintit de scara pe care se cățăra până la acoperiș. A reușit s-o aducă și s-o proptească de zid. Ea a rămas alături s-o țină ferm și să dea o mână de ajutor celor care coborau.

Astăzi bătrâna este cea mai populară persoană de pe strada Wanchun.

Sacrificiu de mamă

De mai bine de 3 ore o furtună teribilă deșerta torenți de apă peste satul de munte Kuncun din provincia Hunan. Oamenii locului sunt obișnuiți cu dezlănțuirile de natură și nu prea le mai acordă interes. Toată lumea s-a dus la culcare. Numai o femeie a fost conștinentă de revărsarea teribilă de ape ce se pregătea. A ieșit în ploaie și a început să ciocănească din poartă în poartă, strigând celor dinăuntru să se zorească și să se pună la adăpost pe pantele din apropiere. Cea care se agita era însăși lidera aleasă a satului, Chen Shuxiu, o femeie de 36 de ani, mama unui băiat de 10 anișori.

„Abia am ieșit din casă. Aceasta s-a prăbușit dintr-o dată la nici 2 metri în urma noastră. Cu siguranță nu apucam să ieșim dacă nu venea Chen", spunea unul din localnici.

După ce i-a condus pe consătenii buimăciți și înspăimântați pe o înălțime din apropiere s-a întors în sat. Încă mai erau mulți oameni în capcana apelor. A doua zi băiatul ei a căutat zadarnic printre ruinele casei lor doborâte de ape măcar vreo poză a mamei lui. Trupul femeii care i-a salvat a fost găsit de oameni abia după două zile.

Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă săptămâna viitoare la aceeași rubrică.