Stimați ascultători, domnul George Albuț a lucrat în anii 70 ai secolului trecut la noi, în redacție, în calitate de expert. A publicat în luna iunie a.c. în revista Luceafărul din România un articol sub titlul Fragilul și eternul Povestea porțelanului chinezesc. În ediția de azi a rubricii Cultura chineză vă prezentăm prima parte a acestui material.
Din dinastia anterioară, Qin (249-206 î.e.n.), în vecinătatea mormântului împăratului Shinhuang, aflat în apropierea orașului Xian, provincia Shanxi, o armată uriașă de oșteni făuriți din ceramică: oameni, cai, care de luptă în mărimi naturale, echipați pentru o mare campanie, venind parcă printr-un tunel al timpului, dintr-un trecut imemorabil...
Omenirea uimită s-a întrebat despre semnificațiile acestei nemaiîntâlnite lucrări, întinsă pe 20,000 m.p. Studiul dispunerii formațiilor de luptă, detaliile, de la chipurile minuțios individualizate, la veșminte, arme și gest, impun o unică concluzie, aceea a dorinței de a comunica peste vereme ceva din înalta civilizație și organizare, dar și despre arta din această parte a lumii care din vremuri străvechi se cheamă China...
Veacurile se succed implacabil, dar epopeea lutului ars continuă, apropindu-ne de nașterea porțelanului. Apare mai întâi celadonul. Vasul delicat glazurat în verde pal, amintind jadul.
Dinastia Tang (618-907) ne lasă mărturie un bogat tezaur arheologic, în carte celadonul dovedește rafinament artistic. Cupe în formă de floare de lotus, vase de vin împodobite cu dragoni și fenicși și alte nenumărate minuni. Dar ceea ce ne lasă, în primul rând, această epocă sunt neasemuiții cai și cămile în trei culori (maron, verde, cafeniu) provenind din cuptoarele de la Loyang, provincia Henan. Aceste statuete își păstrează nealterate, peste vreme, încordarea mișcării și strălucirea culorii, constituindu-se în herghelii și caravane ce galopează într-o cavalcadă neostenită spre veșnicie...
Ceramica Qing (celadonul) va domina scena multe veacuri, răspându-se nu numai în imediata vecinătate a Chinei, în Japonia, și Coreea, ci și mult mai departe, în Persia și Egipt, încă în dinastia Tang.
În epoca „Celor cinci dinastii și zece regate" (907-959), ceramica Qing de tipul „Yue" - celadonul colorat monocrom se separă de ceramica „Xing" albă și translucidă, pe care noi, europenii, am preluat-o cu precădere, denumind-o porțelan.
Dinastia Ming (1368-1644) este o dinastie robustă, având un climat în care științele, artele și literatura vor înflori, meșteșugurile vor fi revigorate în atelierele imperiale, lacul, bronzul, cloisonee-ul vor atinge noi culmi. Va fi epoca de glorie a „porțelanului alb-albastru".
Împăratul Yung Lo (1403-1425) iubește porțelanul cu desene florale, crizanteme și lotuși. Împăratul Hsuan Teh (1426-1436) ordonă marcarea cu sigiliul propriu a porțelanurilor ieșite din cuptoarele sale, pentru a preveni falsurile. Textura materialului se purifică, se diferențiază tonalitățile albastrului; pe vase apar personaje taoiste sau „cei trei prieteni" din natură (pinul, prunul și bambusul), păsări fenix și dragoni. Funcționează numeroase cuptoare, dar cele de la Jingdezhen, provincia Jiangxi, sunt deasupra tuturor și înscriu definitiv locul în istoria Chinei, drept „Capitala porțelanului" .( au început să funcționeze în dinastia Han și continuă să producă și astăzi)
În epoca de peste un sfert de mileniu a dinastiei Ching (1644-1911), o parte a industriei porțelanului chinzesc ia, treptat, tot mai mult, caracterul unei industrii de export, destinate Europei.
... Și aventura porțelanului chinezesc va continua până în zilele noastre. La Jingdezhen, această capitală a cuptoarelor de porțelan în care focul nu s-a stins de milenii. 50 de mii de oameni, din care 2000 sunt artiști și muncitori de înaltă calificare, produc anual, numai pentru export, 8 milioane de obiecte de porțelan. Sunt cifre care vorbesc în limbajul lor implacabil despre viața fără de moarte a fragilului, dar eternului porțelan chinezesc.
Am transmis textul prescurtat al articolului scris de domnul George Albuț și apărut în revista Luceafărul în iunie 2005.
|