Astăzi, ne vom continua vizita în deşertul Badanjirin din nordul Chinei.

În vizita noastră în Badanjirin, nu suntem singuri. Trece câteodată în faţa noastră câte o şopârlă speriată, rămănând un şir de mici urme. O turmă de oi parcă pluteşte pe coline la orizont, cu câteva behăituri împrăştiate de vânt. La auzul acestora, două-trei cămile îşi ridică rar capetele şi îţi aruncă o privire trafaşă. Pe cer, pasărea aceea neagră care zboară în cerc este un vultur, care îşi caută hrană.

La capătul drumului istovitor, veţi ajunge la un templu lamaist dintr-o oază numită Suminjirin. În amurg, colinele de nisip înconjoară un templu străvechi ridicat pe ţărmul unui lac. Imaginea aceasta oare nu apare doar în povestiri? Templul se numeşte şi Badanjirin, ca şi localitatea, şi este singurul templu din adâncul deşertului. Templul datează din anul 1868 şi este bine conservat. Templul are faţada spre sud şi un zid înalt de un metru. Nu departe de templu, la vest, este înălţat un pavilion alb. Suprafaţa templului este de aproape de 300 m?. Sala principală este pătrată şi are două etaje. După o reparaţie abia terminată, pe pereţii templului sunt pictate fresce colorate cu teme budiste. Sunt şi multe statui budiste, scripturi budiste şi sculpturi de piatră sau de lemn.

Deşi sunt doar 3 gospodării în jurul templului, aici este centrul de adunare a păstorilor stabiliţi în deşert. Samtan, la vârstă de 66, este stareţul templului. Familia sa are cinci membri şi este cea mai mare şi cea mai veche din zonă. Erau peste 60 lamaişti în templu, dar în ultimii ani, Samtan rămâne singurul călugăr aici. Deşi Templul Badanjirin este relativ izolat de lumea exterioară, în fiecare an, mulţi pelerini totuşi vin să se închine, inclusiv turişti străini. În lacul sărat din spatele templului cresc multe insecte care constituie hrană a sute de raţe sălbatice. Pe marginea lacului este un izvor din care iese permanent apă proaspătă. Pe gura izvorului poate intra o mână şi în el se află o crevetă transparentă. Apa curge în lac printr-un pârâu format de-a lungul anilor. Datorită sursei de apă permanente, cresc nu numi ierburi şi trestii, ci şi câţiva zeci de copaci. În umbrele copacilor, se adună capre, cămile şi catâri care se odihnesc în voia lor.

Cu toate că un sfert din localnicii dispun de jeepuri, principalul mijloc de transport aici îl reprezintă catârii. Un turist vă recomandă cămila pentru vizitarea deşertului:

„Cămilele care au făcut multe astfel de drumuri sunt ideale. În caz de accidente, ele vă sunt de mare ajutor."

Pe o suprafaţă de peste 28.000 km? trăiesc peste 100 de păstori. Din generaţie în generaţie, ei trăiesc în armonie cu deşertul, iar Badanjirin le oferă un mediu ideal de trai. Din anul 1984, mai mulţi experţi din Franţa, Japonia, Statele Unite, Austria şi Singapore au venit la Badanjirin pentru cercetări. În anul 1993, o echipă de cercetare comună chino-germană a descoperit ouă de struţ şi fosile de dinozaur, precum şi obiecte din epocile paleolitic şi neolitic. Cartea „Deşertul Badanjirin" publicat de un explorator german în anul 1996 a avut un mare ecou printre colegii săi europeni.

Dragi prieteni, cu aceasta am încheiat rubrica de astăzi a „Informaţiilor turistice". Realizatoarea şi prezentatoarea Zhang Xue vă spune la bună reauzire săptămâna viitoare!