Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-11-24 15:17:44    
Peisaje neasemuite din Guilin

cri-1

Dragi prieteni, bună seara și bun găsit la ediția de astăzi a rubricii Turism în China. La microfon Wang Hong. Între turiștii străini care vin în China circulă o vorbă : Dacă dorești să admiri vestigii și obiecte de arheologie te duci la Xi'an, iar dacă vrei peisaje naturale trebuie să mergi în Guilin. În minutele următoare vă conducem în acest oraș să vă bucurați de peisajele fără pereche de acolo.

Orașul Guilin se află în Regiunea Autonomă Guangxi-Zhuang din sud-vestul Chinei și reprezintă o destinație turistică agreată și faimoasă în toată lumea. Râul Lijiang constituie chiar spiritul peisajelor de la Guilin. Din centrul orașului Guilin până în prefectura Yangshuo, râul Lijiang, cu o lungime de 83 de km, este o foarte bună prezentare pentru peisajele naturale din China.

În fiecare zi, pe înserat, pe Lijiang peisajele devin o adevărată scenă de spectacol. Pe porțiunea apei din zona Yangshuo, lungă de doi km, se pune în scenă un spectacol de cântece și dansuri de mare amploare, Impresii despre Liu Sanjie.

În întuneric se aude un cântec popular venind din depărtare, care îi fascinează pe călători.

Deodată se aprind luminile. Piscurile de pe țărmul de vizavi apar în fața publicului și provoacă exclamații și aplauze în rândul spectatorilor.

La spectacol participă peste 600 de actori. Majoritatea lor nu sunt profesioniști, ci țăranii localnici. Pe durata a 70 de minute ei prezintă modesta viață de zi cu zi a pescarilor care trăiesc pe țărmurile râului Lijiang și obiceiurile specifice minorităților din zonă. Pescuitul, păstoritul, cultivarea plantelor, precum și legendele și cântecele populare ale etniei Zhuang sunt perfect integrate în peisajele în jur.

Familia Laubis din Germania este foarte darnică cu laudele. Acest cuplu a venit pentru prima dată în China. Conform programului ei vor sta doar în weekend aici, dar după doar o zi nu se mai îndură să plece datorită frumuseții râului Lijiang.

Domnul Laubis ne-a spus:

„Este extrem de frumos aici. Sigur că nu va fi ultima dată când vizităm China sau Asia."

Doamna Laubis a adăugat:

„Oamenii de aici sunt foarte prietenoși. Ei ne abordează și stau de vorbă cu noi. Simt că putem să avem încredere în ei. Vom reveni în China să vizităm și alte părți ale acestei țări."

Exact cum au mărturisit acești doi germani, peisajele neasemuite din Guilin au atras mulți turiști atât din țară, cât și de peste hotare. Unii turiști străini chiar s-au stabilit aici. Alfonso Exposito din Australia, care s-a stabilit la Yangshuo cu cinci ani în urmă, s-a însurat cu o localnică și cei doi au deja un băiețel drăguț. Ei au deschis un bar în Yangshuo. Alfonso ne-a explicat câte ceva despre viața lui aici:

„Peisajele de aici sunt speciale în China. Yangshuo este o localitate mică. E multă liniște aici și ritmul vieții este lent. Mulți turiști străini au vrut să stea doar două trei zile, dar au stat o săptămână sau două, pentru că viața este confortabilă aici și te poți relaxa."

În afară de turiști, și liderilor străini lor place la Guilin. Până în prezent Guilin a întâmpinat 108 șefi de stat. În 1972, când președintele american Richard Nixon a făcut prima lui vizită în China, a fost la Guilin. El a apreciat orașul drept cel mai frumos din cele peste 100 de orașe din mai mult de 80 de țări pe care le-a vizitat.

În multe locuri din lume, odată cu dezvoltarea turismului, s-au exercitat mari presiuni, chiar vătămări ale mediului înconjurător. Plimbându-se în Guilin, turiștii pot observa că aerul de aici este totdeauna curat, iar apa râului Lijiang rămâne limpede. Directorul adjunct al Administrației pentru Turism din oraș a anunțat că principiul exploatării turistice din Guilin este „înainte de toate protecția", adică exploatarea pe baza protejării:

„Protejarea mediului este prioritatea noastră. Nu susținem niciodată obiective care eșuează la evaluarea protejării mediului. Acum dezvoltarea orașului nostru interzice și deschiderea fabricilor din care iese fum, ca și a celor care elimină poluanți. Dezvoltarea industriei trebuie să se bazeze pe cele mai avansate tehnologii."

Dragi ascultători, dacă sunteți obosiți de gălăgia din oraș și doriți să vedeți peisaje naturale deosebite în China, vă propunem să vă faceți o plimbare la Guilin. Cu aceasta am încheiat ediția de azi a rubricii noastre. Realizatoarea și prezentatoarea Wang Hong vă dorește o seară plăcută.