Dragi prieteni, la microfon Lin.

Aţi ascultat un fragment din filmul documentar „Oamenii oroqen", film turnat în anii' 60 ai secolului trecut. În acest film alb-negru apărea înfăţişată o etnie cu o populaţie de sub 10.000 de locuitori - oroqen, care îşi construieşte vetrele în păduri, consideră munţii drept zei şi locuieşte de generaţii în adâncul munţilor. Având puşti de vânătoare, ei se bucurau de tot ce le oferă munţii. Au trecut peste 40 de ani, oameni orogen au plecat din munţi şi au început o viaţă nouă. Cum o duc ei ? Cu această curiozitate am venit într-o zi într-un sat populat de această etnie.

Satul pe care îl vom vizita este situat în nord-estul Regiunii Mongolia Interioară, la locul de întâlnire a celor trei cursuri de ape şi este înconjurat de munţii înalţi. Aici trăieşte comunitatea etnică oroqen.

Săteanul He Shenglu are 50 de ani şi a fost cel mai bun vânător din sat. Din 1996, când guvernul local a interzis vânatul din zonă, nu s-a mai atins de puşca de vânătoare. Când este vorba despre vânat, He Shenglu îşi dă drumul la vorbă.

„Umblam dintr-un loc în altul ca să vânăm. Nu aveam o locuinţă stabilă. Ridicam casele aproape de pante, de râuri şi de unde puteam găsi uşor lemn de foc."

Acum peste 50 de ani, comunitatea oroqen se afla încă în societatea primitivă, având puţine contacte cu exteriorul. Ei locuiau într-un fel de cort făcut din scoarţă de mesteacăn. Nu aveau locuinţe stabile. Unde se găseau urşi, mistreţi şi iepuri sălbatici, acolo se instalau corturile. Munţii reprezintă pentru oroqen o resursă nemărginită de hrană şi nu numai, de aceea ei respectă muntele în mod special. De fiecare dată când se duceau la vânat, se rugau în faţa muntelui.

Poate şi de aceea, sub protejaţia muntelui, oameni oroqen se nasc cu bune aptitudini de vânători. He Shenglu a prins un urs negru la vârsta de numai 16 ani. În comunitatea oroqen cei care puteau să prindă un animal ca ursul negru erau consideraţi viteji şi deci invidiaţi de ceilalţi. Mai ales că atunci He Shenglu avea doar 16 ani. Amintindu-şi de această întâmplare, He Shenglu devine şi astăzi emoţionat:

„Era în amurg. Am plecat cu puşca bunicului. Am văzut un urs negru. Am deschis focul. Cu primul foc l-am nimerit în piept. Am mai tras o dată şi l-am doborât. A fost o mare bucurie pentru întregul sat. Toată lumea s-a adunat să mă felicite."

În aceea vreme, în comunitatea oroqen, egalitarismul era o regulă ce trebuia respectată. De câte ori se prindea ceva bun, ca ursul negru, fiecare din sat avea parte din aceasta. Copii, femeii şi bătrâni puteau să primească mai mult decât ceilalţi.

După proclamarea Chinei Noi, populaţia oroqen a început să adopte stilul de viaţă modern, bucurându-se de asistenţă medicală, de educaţie şi transport, lucruri ce lipseau în trecut. Cu ajutorul guvernului, ei au plecat din munţi şi au început o viaţă cu totul nouă. He Shenglu are acum o casă construită cu ajutorul guvernului. El şi soţia au o grădină de zarzavaturi şi cresc multe găini. Lunar mai primesc o pensie, ca şi alţi membri ai comunităţii.

Familia lor are trei copii. Fiica cea mare e măritată deja. A doua fiică şi băiatul cel mic învaţă la un liceu de etnie oroqen. Toate cheltuielile şcolare sunt plătite de stat. Fiica mijlocie, pe nume He Xu, învaţă foarte bine şi părinţii se mândresc de ea. Fata are propriul ei plan:

„Doresc să mă înscriu la Universitatea Naţionalităţilor din Beijing. Am să mă întorc după absolvirea facultăţii aici pentru a contribui şi eu la dezvoltarea locului meu natal."

Fata vorbeşte fluent limba chineză standardă. Îi place să asculte muzică uşoară. Tinerii oroqen, deşi nu mai trăiesc în munţi ca părinţii lor, încă au un respect deosebit faţă de acesta. He Xu i-a spus corespondentului nostru că atunci când nu e bine dispusă face o plimbare în munţi.

„La munte, aerul este mult mai curat şi pot să strig cu voce tare. Am un sentiment deosebit pentru munte."

Deşi acum oameni oroqen nu mai locuiesc în adâncul munţilor, ei nu pot să se desprindă cu totul de acesta. Imaginea piscurilor misterioase ale munţilor va rămâne adânc întipărită în mintea şi sufletul fiecărui membru al etniei oroqen.

Dragi prieteni, în ediţia de astăzi a rubricii consacrate minorităţilor naţionale v-am vorbit despre etnia oroqen care au trăit timp de generaţii în munţi şi despre viaţa lor actuală, din afara munţilor. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă spune la bună reauzire pe săptămâna viitoare.