Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-11-06 15:53:03    
Două femei de succes

cri-1

1. De la țesătoare la vicepreședintă a Asociației Chineze de Știință și Tehnologie uneori drumul nu este chiar așa de lung. Chen Saijuan, membră a Academiei Chineze de Inginerie, și director executiv al Institutului de Hematologie de la Shanghai, a dus la bun sfârșit numeroase proiecte importante. La cel de-al VII-lea Congres Național al Asociației Chineze de Știință și Tehnologie, cel mai larg organism științific al țării, ținut la 26 mai în capitala țării, ea a fost aleasă vicepreședintă a asociației.

„Am fost puțin surprinsă" declara apoi cotidianului Wenhui Daily din Shanghai, când amintea despre alegere.

Chen Saijuan a început ca muncitoare textilistă pe când avea numai 17 ani. A fost apoi desemnată în 1972 să studieze la A Doua Universitate Medicală din Shanghai. A învățat cu mult sârg și a lucrat după absolvire ca medic de spital. Și-a continuat cu succes din 1986 studiile în Franța, concentrându-se mai ales asupra tratării leucemiei. A renunțat totuși la poziția deosebită la care ajunsese la Paris pentru a se întoarce, împreună cu soțul, în China. Aici s-a dedicat cercetării, străduindu-se din răsputeri să depășească toate dificultățile întâmpinate.

Cercetătoarea are grijă și de popularizarea cunoștințelor. De pildă, sublinia că 95% din cancere n-au nimic de-a face cu istoria medicală a familiei, ci au legături strânse cu modul de viață (fumat, obiceiuri alimentare proaste), poluarea mediului și imunitatea diminuată. Sperând să descopere noi metode terapeutice capabile să salveze mai mulți pacienți, cercetătoarea nu neglijează nici activitatea socială. Ea arăta:

„Deși facem mari eforturi în lupta contra cancerului, cel mai bun lucru este să nu-i permitem niciodată să apară", adăugând: „În fiecare an de acum încolo vom organiza în țară diverse activități tematice ca să ajutăm mai mulți oameni să știe ce înseamnă de fapt un stil sănătos de viață."

2. Cine este cea mai bogată persoană din China? Cu o avere de 27 mld. yuani (mai mult de 2,7 mld. euro), anul acesta în fruntea listei celor mai avuți oameni se plasează Zhang Yin, președinta companiei din Guangdong „9 Dragoni".

Rupert Hoogwerf, cel care întocmește din 1999 lista anuală cunoscută drept Raportul Huran, spunea că antreprenoarea chinezoaică este cea mai bogată „self-made-woman" din lume, depășindu-le pe prezentatoarea de televiziune Oprah Winfrey și pe Joanne Rowling, autoarea seriei de romane cu Harry Potter.

Zhang Yin s-a născut în familia unui militar din provincia nord-estică a Chinei, Heilongjiang, și este cel mai mare din cei 8 copii ai familiei. A plecat în anul 1985 în Hong Kong și a început cu 30.000 de yuani o afacere cu maculatură. A avut de înfruntat dificultăți financiare, parteneri de afaceri care au încercat s-o înșele, intimidări din partea grupărilor criminale locale. S-a mutat după 5 ani în Statele Unite și a inceput să construiască un „imperiu al maculaturii".

În 1996 a înființat întreprinderea „9 Dragoni" în provincia chinezească Guangdong. Produsele acesteia sunt utilizate de companii precum Coca Cola, Nike, Sony, Haier, TCL.

Energica patroană consideră că norocul a jucat un mare rol în cariera ei, iar faptul că este o persoană cu picioarele pe pământ o ajută foarte mult.

Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă din nou săptămâna viitoare.