În ediția de azi a rubricii Turism în China vom continua excursia noastră de pe litoralul chinezesc, trecând puțin mai spre sud, pe țărmul Mării Galbene. Destinația noastră de azi este orașul Qingdao, așezare frumoasă și romantică.
Qingdao este renumit pentru peisajul său pitoresc: case cu acoperiș roșu, arbori verzi, marea albastră și cerul azuriu. Are cea mai bună plajă și cel mai vechi acvariu din China, iar litoralul șerpuitor înconjoară orașul din trei părți. Datorită condițiilor naturale și culturale excelente, Qingdao a avut onoarea să fie ales ca să găzduiască proba de iahting a olimpiadei din 2008. Președintele Federației Internaționale de Iahting, Paul Henderson, așa a apreciat orașul astfel:
„Qingdao este unul dintre cele mai frumoase orașe asiatice. Are toate condițiile necesare pentru găzduirea probei de iahting a olimpiadei. Sunt convins că va fi cel mai bun teren de competiții maritime din toată Asia."
Debarcaderul Zhanqiao
Pentru turiștii care vin la Qingdao, primul obiectiv de văzut este debarcaderul Zhanqiao.
Inițial a fost un chei de lemn construit de către guvernul dinastiei Qing. De-a lungul vremurilor a fost renovat și reconstruit de mai multe ori. În 1933 la capătul debarcaderului a fost ridicat un pavilion cu două etaje în stil tradițional. De atunci a devenit cel mai renumit punct turistic al orașului. Actualmente structura debarcaderului este din piatră. Digul, de fapt, este lung de 220 m și lat de 8 m.
Debarcaderul Zhanqiao
Domnișoara Wang Jing care face parte din administrația parcului de pe faleză ne-a explicat:
„Pentru că debarcaderul Zhanqiao reprezintă simbolul orașului, când se face reclamă orașului spre exterior, imaginea acestuia apare foarte des pe ecrane, de aceea foarte mulți au început să cunoască Qingdao după Zhanqiao. Aici peisajul este excelent. Iată, acum mergem pe Zhanqiao. Când e flux nivelul apei este foarte aproape de nivelul debarcaderului și ne simțim aproape de mare. Emblema orașului este și ea concepută pe baza imaginii debacaderului Zhanqiao."
Plajă
De o parte a debarcaderului este plajă, de cealaltă sunt stânci. Putem să stăm pe o stâncă să admirăm fluxul și refluxul, ca și pescărușii zburând în înălțimi sau să culegem scoici pe plajă, bucurându-ne de frumusețea mării.
Un profesor de artă ne-a împărtășit impresiile lui asupra orașului Qingdao:
„Condițiile de locuit de aici sunt foarte bune. Clima este foarte confortabilă și peisajul este frumos. Putem să întâlnim construcții în stiluri arhitecturale diferite, ceea ce ne poate deschide artiștilor orizontul. Este un loc preferat de studenții mei și eu consider că este potrivit practicii lor."
Ne-am întâlnit și cu câțiva tineri care se plimbau pe faleză cântând la chitară. Unul dintre ei ne-a spus entuziast:
„Qingdao mi-a lăsat o impresie foarte frumoasă, în special marea și cerul albastru. Îmi plac marea și aerul de aici. Aerul este foarte proaspăt."
Vorbind de mare, nu trebuie să neglijăm atracțiile culinare. La Qingdao se găsesc numeroase restaurante specializate în fructe de mare. Un prieten de-al nostru ne-a recomandat unul numit Bătrânul Barcagiu. Specialitatea lui este deosebită. Directorul adjunct al restaurantului, Sun Yuanpu, ne-a dezvăluit secretul lor:
„Concepția noastră este păstrarea savorii originale. Orașul nostru are și munte și mare. Vrem să folosim materii prime de aici ca să oferim clienților noștri delicatese cu savoarea lor originală."
1 2
|