Dragi prieteni, bun găsit la o nouă ediție a rubricii noastre. Astăzi continuăm cu partea a doua a reportajului despre tânărul voluntar Li Xianhui.
Instruirea didactică reprezintă doar o mică parte a muncii desfășurate de Li Xianhui în Lhasa. Pentru valorificarea pregătirii acestuia, Li Xianhui a fost trimis la secția pentru procese, cel mai important departament de lucru al procuraturii. El a fost numit procuror-asistent, având competența să abordeze independent procesele judiciare. Unele dosare spinoase în ochii altora erau acceptate fără probleme de tânărul Li. Gestul a câștigat admirația colegilor săi. Cirenduojie, coleg de serviciu de etnie tibetană, i-a spus corespondentului postului nostru de radio:
( sunet 3 )
„Aici, la noi, lipsesc cel mai mult persoanele cu o bună pregătire de specialitate, precum Li Xianhui. De exemplu, el a abordat deseori cazuri economice, pe când la noi persoanele capabile să abordeze asemenea dosare sunt cele mai puține. Numai el sare să preia astfel de procese și, mai mult, le abordează cu pricepere."
Tânărul Li, profitând de pregătirea sa juridică consistentă și adoptând o atitudine responsabilă în activitate, a tratat cu seriozitate fiecare proces. A trecut aproape un an. Acesta a abordat independent peste 10 dosare. Niciunul nu a fost suspendat pe parcurs din cauza greșelilor sau a insuficienței de dovezi. Rezultatele strălucite ale activității desfășurate de Li Xianhui au fost apreciate pozitiv de întreaga instituție. Liu Jiayun, vicepreședinte al Procuraturii orașului Lhasa, a comentat:
( sunet 4 )
„În procesul abordării dosarelor el a dat dovadă de o bază solidă a teoriei juridice, făcând analize foarte atente și profunde legate de caracterul și natura cazurilor studiate. Până în momentul de față cele peste 10 dosare abordate de el au fost încheiate cu foarte bune rezultate."
Li Xianhui este până în acest moment singurul procuror tânăr având titlul științific de master din Procuratura orașului Lhasa. El nu numai că a adus entuziasmul tinereții, dar a și ajutat la îmbunătățirea condițiilor de lucru ale instituției. A găsit la Beijing un lot de computere cu prețuri preferențiale, pe care a instalat un sistem de căutare automată a documentelor legislative, astfel încât colegii să poată oricând consulta articolele legilor vizate.
Tânărul Li, devotat muncii profesionale, nu are pretenții mari la capitolul traiului. Cu toate că nu prea este obișnuit cu ceaiul dulce și cu ceaiul cu unt de tip tibetan, îi plac foarte mult restaurantele cu preparate din interiorul țării, destul de multe în Lhasa. Locuiește într-o casă învecinată cu procuratura. În camera sa ceva mai mare de 10 mp are un pat pentru o singură persoană ținut în ordine. Cărțile de pe masă sunt de asemenea în bună rânduială. Li Xianhui a spus că de mult nu a mai avut reacții negative față de podiș, nici nu se simte incomod trăind aici. În timpul liber cultivă în curtea unde locuiește flori și plante pentru a-și umple viața de culoare.
Inițial Li Xianhui intenționa să lucreze un an în Tibet și apoi să se întoarcă la Beijing pentru a-și continua activitatea ca avocat. Însă un an mai târziu a simțit că nu se mai putea despărți de această regiune.
( sunet 5 )
„Cred că atmosfera de aici mi se potrivește. Aici îmi pot valorifica la maximum capacitatea, pot lucra cu o mare bucurie și sunt foarte satisfăcut. De aceea, când conducerea procuraturii și-a exprimat dorința să rămân, am decis să nu mai plec."
În prezent Li Xianhui s-a hotărât să lucreze pe termen lung în Tibet, iar statutul său s-a transformat de la voluntar la procuror oficial.
Dragi prieteni, cu aceasta am încheiat rubrica „Societatea și viața", ediție realizată și prezentată de Shi Dacheng.
|