Turnul Tobelor a fost construit în 1272, în timpul domniei lui Kubilai Han,. În acea vreme, acest turn era cunoscut drept Turnul Administraţiei (Qizhenglou). În 1420, sub conducerea lui împăratului Yongle din dinsatia Mi9ng, turnul a fost reconstruit la est de locul original, iar în anul 1800 , în periada domniei împăratului Qing din dinsatia Jiaqing, au fost realizat lucrări de renovare complexe.

În anul 1924, numele clădirii a fost schimbat în Turnul Ruşinii, iar (Mingchilou). În prezent, partera superioară a turnului serveşte drept Sala de Cultură Populară a Districtului de Est.

Primul nivel al Turnului Tobelor este o terasă solidă pătrată de 4 metri înaălţime, 55,6 metri lungime şi 30 metri lăţime. Faţa şi spatele terasei au câte 3 deschideri arcuite, iar celelalte două laturi câte o deschidere. Strucura de lemn de deasupra terasei este impresionantă. În vremurile de demult, Turnul Tobelor era centrul care anunţa ora exactă pentru întregul oraş şi a era echipat cu clepsidre din bronz (ceasuri cu apă) şi tobe care erau bătute pentru a marca orele.

Cele 4 clepsidre de bronz, care au funcţionat odată în Turnul Tobelor, aveau reputaţia de a data din dinsatia Song. Între aceste 4 instrumente se afla un mare gong din bronz, care printr-o serie de piese mecanice era legat de ceasurile cu apă şi anunţa fiecare sfert de oră. Când a fost introdus sistemul cu serpentine din tămâie, care ardea timp de mai multe ore, clepsidrele nu au mai fost folosite.

În timpurile străvechi, nivelul superior al turnului adăpostea 24 de tobe, din care numai una a supravieţuit. Partea superioară este făcută din piele de bou şi are un diametru de 1,5 metri.

În timpul dinastiei Qing, orele erau marcate încerpând cu 7:00 p.m., o procedură care a fost numităp popular "aranjarea ceasului". La această oră, tobele erau bătute de 13 ori. După ce ceasul era astfel "aranjat", fiecare interval de două ore era marcat cfu o singură bătaie de tobă. Civilii şi oficialii militari îşi aranjau activitatea în timpul zilei în funcţie de aceste semnale sonore. Când toba se auzea a treia oară, adică la ora 1 a.m., oficialii care participau la audienţa de dimineaţă de la Curtea Imperială se trezeau, iar la a patra bătaie de tobă, adică la 3 am, se adunau în faţa Porţii Meridiene (Wumen). La cea de-a cincea bătaie, adică al 5 am, ei intrau în Palatul Imperial şi îngenuncheau pe Marea Lespezilor înaintea Sălii Armoniei Supreme, pentru a aştepta sintrucţiuni de la împărat.

Foarte aproape de Turnul tobelor se află situate TurnulClopotelor, o construcţie de 33 de metri înălţime cu ziduri gri şi acoperiş verde. Pe fiecare faţă a bazei clădirii se află câte o deschidere şi fiecare latură a Pavilionului Clopotelor, care se află pe platformă, are câte o poartă arcuită. Turnul Clopotelor a fost folosit prima dată în timpul împăratului Yongle din dinastia Ming. Noul Tur al Clopotelor a fost distrus de foc după o scurtă existenţă şi abia la 1747 împăratul Qianlong a ordonat reconstruirea atractivei structuri de piatră durabile. Această construcţie a fost atât de solidă încât singurele avarii suferite în timpul cutremurului de la Tangshan din 1976 au fost pierderea capului din paitră al unui animal, care decora acoperişul.

Turnul Clopotelor a fgăzduit iniţial un mare clopot de fier. Dar pentru că sunetul nu era destul de puternic, acesta a fost înlocuit cu un clopot masiv din bronz gros de 10 inchi, aflat în stare perfectă şi astăzi. Clopotul de fier a fost mutat în spatele Turnului Clopotelor, unde a rămas peste 500 de ani. În 1924, clopotul de bronz a putut fi auzit bătând la 7:00 p.m. de la peste 20 kilometri.

Legenda spune că un oficial numit Deng a încercat fără success timp de un an să toarne bronzul pentru a realiza clopotul. În ajunul ultimei încercări, fiica sa, temându-se că o nouă amânare l-ar face de ruşine pe tatăl său, a decis să-şi sacrifice viaţa şi s-a aruncat în bronzul topit. Tatăl său, cuprins d epanică, nu a recuperate din flăcări decât un condur brodat de-al fiicei sale. Tatăl fetei a reuşit în cele din urmă să realizeze clopotul, iar împăratul, mişcat de gestul fetei de a-şi sacrifice viaţa, a numit-o Zeiţa Furnalului de Aur şi a construit un templu în memoria sa, lângă topitorie.

După ce a fost instalat acest clopot, bătăile sale au putut fi auzite clar şi puternic în întregul oraş. Totuşi, în serile furtunoase, clopotul scotea un sunet grav, anunţându-I pe copii că e bines ă mearga la culcare, pentru că, după cum spune legenda, Zeiţa Furnalului de Aur îşi vrea condurul înapoi.

Cu aceasta, stimaţi ascultători, încheiem încă o ediie a Mozaicului chinezesc. Realizatorul Tudor Martalogu vă mulţumeşte pentru atenţia acordată şi vă dă o nouă întâlnire săptămâna viitoare.