Bună seara, dragi prieteni, şi bine v-am regăsit la ediţia din această seară a Mozaicului nostru chinezesc. Mi-am propus să vă prezint astăzi câteva aspecte ale unei dintre cele mai cunoscute medicinii tradiţionale din lume, cea chinezească.

În ultimii ani, medicina tradiţională chineză a devenit din ce în ce mai populară peste hotare, mulţi medici chinezi fiind invitaţi la conferinte şi seminarii de specialitate sau pur şi simplu lucrând în alte ţări care i-au invitat să împărtăşească din tehnicile acestei ramuri a medicinii. În acelaşi timp, nu puţini sunt medicii străini care vin în China să cunoască cât mai multe detalii ale medicinii tradiţionale chineze, pentru a le putea aplica în tratamentele pe care le acordă pacienţilor în ţările lor.

Acest tip de medicină face parte acum din patrimoniul ştiinţific al naţiunii chineze. Medicina tradiţională chineză are mai multe componente – medicina tradiţională a etniei majoritare Han, a etnii tibetane, mongole, uigure, coreene şi ale altor naţionalităţi conlocuitoare. Totuşi, medicina naţionalităţii Han are cea mai mare influenţă în China şi în restul lumii, întrucât etnia Han are cea mai numeroasă populaţie, are limba scrisă cea mai veche, o istorie lungă şi o cultură strălucită. Medicina occidentală a început să pătrundă în ţara noastră în dinastia Ming.

În medicina tradiţională chineză, medicina naţionalităţii Han are o istorie dintre cele mai lungi şi o experienţă clinică şi o teorie dintre cele mai bogate.

În gravurile pe carapace de broască ţestoasă şi pe oase de animale din dinastia chineză Yin, de peste 3.000 de ani în urmă, sunt însemnări cu privire la medicina terapeutică şi asistenţă medicală precum şi la peste 10 maladii. Până în dinastia Zhou se practicau deja metode de diagnosticare a bolilor prin privire, interogare şi luarea puls precum şi metode de tratare a bolilor prin acupunctură, operaţii şi medicamentele corespunzătoare. În perioada dinastiilor Qin şi Han a apărut lucrarea „Boli interne ale împăratului", o lucrare specializată cu o teorie sistematică. Este cea mai veche lucrare de specialitate cu caracter teoretic păstrată până acum în ţara noastră.

Până în dinastia Han, chirurgia a atins deja un nivel ridicat. Potrivit consemnărilor din „Istoria celor 3 state", medicul Huatou a început să facă nişte operaţii chirurgicale prin anestezierea totală a corpului.

În dinastiile Wei, Jin şi Dinastiile de Nord şi Sud (anii 220-589 d.Hr.) şi în perioada dinastiilor Sui, Tang şi a celor 5 dinastii (anii 581-960 d.Hr.), diagnosticarea prin luarea pulsului a obţinut realizări majore. În aceea perioadă, s-a copt tot mai mult specializarea diferitelor secţii medicale. Au văzut lumina tiparului cărţi de specialitate în acupunctură, chirurgie, patologie, pediatrie, farmacologie, oftalmologie.

În dinastia Song (anii 960-1279 d.Hr.), activităţile didactice în domeniul acupuncturii au fost supuse unor reforme majore. Wang Weiyi a editat „Planul de localizare a punctelor de acupunctură". Ulterior a proiectat şi a confecţionat la scară naturală două corpuri omeneşti de bronz pentru acupunctură, puse la dispoziţia elevilor la curs de practică.

În perioada dinastiei Ming (anii 1368-1644 d.Hr.), medicina occidentală a pătruns în China. Unele persoane s-au pronunţat pentru îmbinarea între cele două medicini - chineză şi occidentală.

Teoria fundamentală a Medicinii tradiţionale chineze o reprezintă sintetizarea teoretică a legităţii vieţii omeneşti şi a schimbărilor de boli. Această teorie cuprinde în principal teoria bazată Ying şi Yang, privind meridianele, precum şi cauzele bolilor, metode de diagnosticare, prevenirea bolilor etc.

Ying şi Yang fac parte din filozofia antică a Chinei. Prin observare a contradicţiilor, oamenii au sintetizat concepţiile contradicţiilor în fenomenele de Ying şi Yang, cu care se dau explicaţii la mişcarea şi schimbarea lucrurilor. Medicina tradiţională chineză întrebuinţează concepţiile unităţii elementelor Ying şi Yang, pentru a reda relaţiile dintre interiorul şi exteriorul organismului uman, dintre viaţa omenească şi natură. Echilibrarea relativă a unificării contradictorii între Ying şi Yang reprezintă baza pentru menţinerea şi asigurarea funcţiilor normale ale corpului. Dezechilibrul şi subminarea relaţiilor reunificării contradictorii între Ying şi Yang vor conduce la apariţia bolilor şi la influenţarea activităţii normale a omului.