Minoritatea Jing este una dintre minorităţile naţionale cu populaţie foarte redusă din ţara noastră, ce numără mai puţin de 23 000 de suflete, conform ultimului recensământ efectuat în 2000. Denumirea acestei etnii a fost primită abia în 1958, conform voinţei acesteia, anterior fiind numită de „Jing" şi „Yue" de către alţii. Majoritatea membrilor acestei etnii locuiesc în cele trei insule – Liwei, Wutou şi Sanxin – din comuna Jiangping, din judeţul autonom Fangcheng al minorităţilor naţionale din Regiunea Autonomă Guangxi-zhuang.

Strămoşii etniei jing au venit pe teritoriul actual al Chinei începând din secolul al 16-lea. Atunci acele insule erau pustii şi nelocuite. Ei şi-au făcut aici vatra, alături de populaţiile han şi zhuang, venite ulterior. În secolul al 19-lea, când francezii au ocupat Vietnamul, au năvălit de mai multe ori zona populată de etnia jing. Această populaţie a dus o luptă eroică, alături de alte etnii din zonă, împotriva invadatorilor francezi. Ei au contribuit şi la victoria în războiul dus de poporul chinez împotriva agresorilor japonezi.

Membrii jing au limba lor proprie, asemănătoare cu limba vietnameză. Majoritatea lor ştiu şi limba chineză şi vorbesc dialectul din Guangdong. Literatura lor orală este foarte bogată, poeziile ocupând un loc foarte important. Ei iubesc muzica. Cântecele lor populare au peste 30 de categorii de melodii, cu versuri despre dragoste, nuntă, pescuit, balade şi datini. Unele sunt transmise din generaţie în generaţie, iar altele sunt improvizate. Instrumentul muzical cu o singură coardă este specific etniei jing. Acesta este făcut din bambus sau lemn, are o lungime de 75 cm şi poate să producă un sunet plăcut. Împreună cu cântecele, dansul cu prăjina de bambus, acest instrument muzical este considerat una dintre cele trei „perle" ale culturii etniei jing.

Populaţia jing se ocupă în principal cu pescuitul maritim. Este singura minoritate naţională din China care trăieşte lângă mare.

Locuinţele lor sunt făcute în principal din cărămidă, cu acoperiş de ţiglă şi sunt foarte rezistente la briza marină. Ei se hrănesc în principal cu orez.

Cât despre portul lor, femeile se îmbracă cu bluze strânse la piept, fără guler şi pantaloni negri sau de culoare închisă. Când ies afară, pun deasupra o haină lungă, albă, asemănătoare cu Qipao (un halat lung - o haină tradiţională la chinezi), cu fante laterale până mai sus de genunchi. O parte din femei păstrează încă obiceiul de a-şi înnegri dinţii prin mestecarea frunzelor şi fructelor palmierului Binglang. Bărbaţii poartă o haină lungă până la genunchi, cu mâneci strânse şi o centură la mijloc. În prezent, însă, majoritatea lor se îmbracă asemănător membrilor naţionalităţii han.

Tinerii jing îşi aleg alesele sufletului prin cântece în stil antifonic. Dacă unui băiat îi place o fată, se apropie de ea şi-i dă uşor cu piciorul nisipul sau îi aruncă frunze. Dacă şi băiatul este alesul inimii fetei, ea îi răspunde printr-un gest asemănător. Apoi invită un peţitor pentru a transmite cântecele de dragoste. Cei doi mai trebuie să-şi ofere reciproc un papuc de lemn colorat. Dacă cei doi papuci formează o pereche, cei doi sunt consideraţi sortiţi soţ şi soţie şi se pot căsători. După aceea, băiatul va veni cu daruri la casa fetei, împreună cu nişte lăutari. În ziua nunţii, casa miresei are uşile închise. În drumul şi pădurile ce duc la casa miresei sunt puse trei obstacole, prin care se trece numai prin cântece în stil antifonic. Aşadar, echipa de primire a miresei va fi lăsată să treacă cele trei obstacole instalate pe drum sau în pădure numai când nuntaşii din partea miresei vor fi mulţumiţi de reprezentaţiile mielui. Tinerii căsătoriţi se duc spre casa băiatului pentru a continua acolo nunta abia după cina servită la casa fetei.

Membrii etniei jing sunt taoişti, iar o mică parte din ei cred şi în catolicism. În afară de Sărbătoarea Primăverii, Sărbătoarea Qingming, Duanwu şi Sărbătoarea Lunii, populaţia jing mai petrece şi Festivalul de cântece „Changhaduo". Aceasta este şi cea mai importantă sărbătoare pentru membrii etniei jing. Acest festival este organizat la pavilionul Ha, o construcţie specifică etniei.