Domnul Paul Mircea Goreniuc este un sculptor american de origine română. Acum 4 ani a realizat o lucrare pentru Parcul Internaţională de Sculpturi din Beijing. Anul trecut, el a participat cu lucrarea „Simfonie de pace" la cea de-a doua ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă de la Beijing. Iar acum, la invitaţia ambasadorului român la Beijing, Viorel Isticioaia Budura, a venit iarăşi în capitala Chinei pentru a organiza o expoziţie personală. Pe data de 27 iunie, a fost în vizită la RCI şi mi-a acordat un interviu.
Luo: Domnule sculptor Paul Mircea Goreniuc, în primul rând, vă adresez un călduros bun venit în vizita la Beijing şi la noi, la RCI. După obiceiul chinezesc, v-aş întreba înainte de toate: Ce vânt vă aduce la Beijing?
Goreniuc: În primul rând vă mulţumesc pentru primirea caldă şi ospitalieră şi vântul care m-a adus aici este invitaţia domnului ambasador român Viorel Isticioaia Budura, care m-a invitat anul trecut cu ocazia întâlnirii noastre la Bienala Internaţională de Artă din Beijing, la care am participat.
Luo: Deci sunteţi invitatul ambasadorului Viorel Isticioaia Budura şi veţi organiza la ambasada română o expoziţie personală de sculpturi. Fiţi amabil, puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre această expoziţie?
Goreniuc: Este o expoziţie cu 40 de fotografii care acoperă o activitate de 40 de ani din sculpturile mele de la început când am făcut sculpturi în rădăcini, mai târziu cu sculpturile în bronz, busturile care le-am turnat în bronz şi recent cu sculpturile de artă monumentală care au fost instalate în diferite oraşe din statul California şi una dintre ele se află în Particul Internaţional de Sculpturi din Beijing. Îmi face mare plăcere să vă invit pe dv. împreună cu colegii la vernisajul expoziţiei mele de la ambasada română.
Luo: Vă mulţumesc pentru invitaţie, eu şi colegii mei vom participa cu mare plăcere la vernisajul expoziţiei dv. şi vă doresc anticipat succes deplin. Anul trecut, aţi participat cu lucrarea de sculptură „Simfonie pentru pace" la cea de-a doua ediţie a Bienalei Internaţionale de artă de la Beijing şi v-aţi bucurat de un mare succes. Cum apreciaţi Bienala Internaţională de artă de la Beijing?
Goreniuc: Am apreciat munca enormă care a fost necesară organizării acestui eveniment internaţional la care au participat sculpturoii şi pictorii din întreaga lume. Am fost foarte impresionat de voluntarii - tineri studenţi de la facultăţile de limbi străine care ne-au ajutat cu foarte multă dragoste şi căldură.
Luo: În urmă cu trei ani, aţi venit pentru prima dată la Beijing cu ocazia inaugurării Parcului Internaţional de Sculptură din capitala Chinei. Aveţi vreo lucrare în acest parc?
Goreniuc: Am în acest parc o lucrare de 3 metri înnălţime care se numeşte „Dans în spaţiul pentru pace".
Luo: Pe străzile Beijingului sunt prezente numeroase sculpturi şi monumente. Cum apreciaţi aceste lucrări? Sunt ele de calitate artistică necesară unui mare oraş ca Beijingul? Sunt ele în armonie cu mediul ambiant?
Goreniuc: În primul rând sculptorii chinezi au demonstrat prin lucrările lor calitatea educaţiei artistice pe care au primit-o în China şi lucrările instalate în Beijing sunt în armonie cu mediul înconjurător şi completează arhitectura modernă care exsistă acum în Beijing. Sunt clădiri cu 30-40 de etaje şi parcuri verzi şi toate aceste sculpturi aduc veselie şi optimism persoanelor care le văd.
Luo: Sunteţi acum pentru a treia oară în capitala ţării noastre. Ce impresii aveţi despre Beijing, care în această perioadă face eforturi intense pentru pregătirea jocurilor olimpice care vor avea loc după doi ani?
Goreniuc: Eu am fost foarte impresionat de Beijing încă de acum 4 ani când am venit pentru prima oară şi în fiecare an am observat din ce în ce mai mult progres, din ce în ce mai multe clădiri care au fost construite. Beijingul o să demonstreze întregii lumii când jocurile olimpice o să înceapă adevărata faţă a Chinei moderne care o să impresioneze întreaga lume.
Luo: Despre RCI şi redacţia în limba română, aveţi ceva de spus? Doriţi să spuneţi câteva cuvinte familiei şi prietenilor dv.din România şi, bineînţeles, ascultătorilor noştri din România?
Goreniuc: Pe dv. v-am întâlnit anul trecut cu ocazia Bienalei şi de atunci am ţinut legătura. Acum m-am întâlnit cu colegii dv. de la secţia română care m-au impresionat cu vorbire perfectă a limbii române cât şi cu căldura cu care m-au primit.
Ascultătorilor din ţară le transmit multă sănătate şi urări la o viaţă din ce în ce mai bună.
|