În limba chineză, „wu" înseamna „marţial", iar „shu" înseamnă „artă". Actele fundamentale în arte marţiale chinezeşti includ ti - lovitura cu piciorul, da - lovitura cu pumnul, shuai - aruncarea, na - prinderea, ji - lovitura, pie - tăierea cu palma, ci - străpungerea etc. Tehnicile de bază includ şi defensiva şi ofensiva, mişcarea şi repaosul, rapiditatea şi lentoarea, folosirea armelor sau nu ş.a.

Wushu reprezintă nu numai una dintre cele mai vechi şi populare discipline sportive din China, ci şi un concept cultural complex, întruchipând elementele şi factorii fundamentali ai culturii tradiţionale chineze, precum filozofia clasică, etica, estetica, medicina şi milităria.

În antichitate Wushu se folosea ca metodă de exerciţii militare, fiind în strânsă legătură cu războiul. Unele exerciţii utile, cum ar fi atacurile, apărarea, lupta unuia contra mai multora sunt încă practicate în zilele noastre de către poliţişti şi militari.

Wushu poate fi împărţit în diferite şcoli şi stiluri după regiuni, etnii, familii sau după tehnici de luptă. Formele sportive, pot fi grupate în două categorii: taolu (set de exerciţii) şi duikang (confruntare). Taolu reprezintă un set întreg de exerciţii elaborate în conformitate cu legea schimbării mişcărilor sau gesturilor pentru ofensivă sau apărare. Taolu poate fi practicat de o singură persoană, de două sau de un grup, cu mâinile goale sau cu arme - spadă, suliţă, sabie, baston, frânghie etc. Boxul lung, boxul taiji, boxul din sud, spada, suliţa, sabia şi altele sunt probe competiţionale ale artelor marţiale.

Există stiluri dure şi stiluri mai blânde de Wushu. Stilurile dure provin în general din regiunile sudice ale Chinei şi tind să pună accentul pe viteză şi forţă. Stilurile mai blânde, formate în regiunile nordice ale Chinei, se bazează pe tehnica eschivelor, care redirecţionează în mod subtil forţa agresorului.

Din stilurile artelor marţiale chinezeşti, trebuie menţionat stilul Shaolin, care a fost creat de călugării templului budist cu acelaşi nume din provincia Henan. Călugării de aici au perfecţionat tehnicile artelor marţiale, pentru a-i ţine la distanţă pe agresori şi a-şi apăra lăcaşul. Mişcări aparent haotice, flexibilitatea, loviturile rapide cu piciorul şi combinaţiile de lovituri aplicate cu braţele, iată câteva trăsături ale acestui stil de arte marţiale.

La ora actuală Wushu se înscrie printre disciplinele de competiţie la jocurile sportive asiatice.

Federaţia Română de Arte Marţiale s-a înfiinţat în 1990. Unii din membrii federaţiei au învăţat în China, alţii au participat la competiţiile europene şi mondiale şi au obţinut performanţe frumoase.

Mulţi maeştri români şi chinezi au adus contribuţii de seamă de-a lungul anilor la promovarea artelor marţiale în România. Aici îi amintim pe Cezar Culda, membru fondator al Federaţiei Române de Arte Marţiale, preşedintele Fundaţiei Române de Qigong, maestrul chinez Zhu Shifu, care a deschis o şcoală de Wushu la Bucureşti şi a pregătit timp de 14 de ani sute de tineri români, pe maestrul Du Zhengao, şeful catedrei de lupte la Institutul pentru Misiuni Speciale din cadrul Poliţiei Înarmate Chineze, care a ajutat la instruirea jandarmilor români.

Chu Qunli