Se poate filozofa mult pe marginea conceptului de fericire. Se poate discuta şi despre faptul dacă aceasta este o stare durabilă sau numai un moment de vârf (posibil) pe o traiectorie existenţială. După cum se poate estima de câte (eventuale) fericiri poate beneficia un om anume. Dar să lăsăm găsirea răspunsurilor pe seama celor preocupaţi de asemenea probleme şi să justifică in faţa ascultătorilor noştri această introducere divagantă la un interviu.

Consideraţiile anterioare au fost pricinuite de momentul cu totul special în care am discutat cu un om care nu putea nega că era fericit. Este vorba de domnul Danielo Dudaş, câştigător al premiului special în concursul "Taiwan o insulă preţioasă a Chinei", organizat de RCI. Premiul de care a beneficiat, am spune, nu norocosul, ci sârguinciosul şi constantul nostru ascultător a fost o excursie în China. Toate aceste elemente sunt practic cunoscute celor care ne ascultă emisiunile şi detaliile despre ele pot fi accesate pe site-ul nostru. Nu este acum momentul să insistăm. Doar o precizare se mai impune. Aflat în preziua plecării spre patrie, dl Dudaş răspundea la întrebări practic la 23 aprilie, sfânta zi de Paşti, a anului 2006.

Reporter: Ne aflăm în Hotelul Naţionalităţilor – Minzu – din Beijing, la nici două staţii de piaţa Tian'an Men, inima oraşului, şi stăm de vorbă cu dl. Danielo Dudaş, unul din câştigătorii internaţionali ai concursului organizat de Radio China Internaţional. Premiul: o excursie de o săptămână în China. Iar acuma ne aflăm de fapt la sfârşitul acestei perioade, sper, plăcute pentru oaspetele nostru şi încercăm să-i aflăm câteva din impresii. Să pornim puţin mai de departe. De când interesul pentru China?

Danielo Dudaş: Aşa cum am mai mărturisit şi cu alte ocazii, pentru mine Radio China Internaţional a fost deschizătorul de drumuri. În sensul că am descoperit emisiunile dânşilor chiar fără nici un fel de indiciu... Ascultam muzică orientală şi într-o miercuri, cam de prin 1988, dacă nu mă înşală memoria, era o emisiune „În dar cântece din China" şi am fost atât de surprins să aud vorbind în limba română, chinezi vorbind – pe urmă am aflat... Eram obişnuit... Ştiţi la noi posturile unde vorbeau româneşte erau români plecaţi în alte ţări... Am rămas atât de surprins că domnii din China vorbeau atât de bine româneşte, şi era de fapt un cadou muzical. De acolo a pornit totul.

R: Şi după aceea aţi încercat şi alte surse de documentare?

DD: Pot să spun că ani de-a rândul principala sursă a fost totuşi tot emisiunea de radio. Însă cu timpul,... tocmai după revoluţia de la noi încă se mai găseau în librării multe traduceri de carte chinezească. Chiar am constatat că prin '80-'83 încă se traducea foarte mult din literatura chineză. Din păcate,... 5 ani după revoluţie încoace, din ce în ce mai puţin se fac traduceri din cea mai mare cultură a lumii, zic eu.

R: Acum să vă şoptesc: să ştiţi că de fapt se mai fac, numai că tirajele... şi sistemul de distribuţie de la noi e foarte păcătos. Dacă „săpaţi" prin librăriile din Bucureşti, cu siguranţă o să mai găsiţi câte ceva.

DD: Eu sunt la mare distanţă de Bucureşti.

R: Da, da, ştiu, ştiu. Înţeleg deci că rolul radioului nostru şi a redacţiei de limba română de la RCI a fost fundamental.

DD: Da, fundamental, primordial, se poate spune.

R: Când aţi început să vă gândiţi serios să vizitaţi China? V-aţi gândit la asta?

DD: Acum, sincer, fiecare în visurile lui bune gândeşte... gândeşte să ajungă acolo unde are o pasiune. Însă nu ştiu dacă m-am gândit chiar cu adevărat că voi ajunge. Chiar şi câştigarea acestui premiu a fost o surpriză totală pentru mine.

R: Apropo, cum aţi primit vestea că aţi câştigat premiul?

DD: Un timp nu mi-a venit să cred. Până nu a venit al doilea mail, chiar nu mi-a venit să cred.

R: Şi acuma aţi ajuns în China. Ce v-a surprins cel mai mult şi ce v-a încântat cel mai mult în călătoria asta în China?

DD: Încă din prima zi de vizitare a Chinei, după ce am făcut excursia în piaţa Tian'an Men, mi-am spus în sinea mea că imensitatea Chinei te duce cu gândul... e la fel ca şi filozofia: cu cât vezi mai mult, cu cât vizitezi mai mult, cu atât îţi dai seama cât de puţin ştii despre China.

R: Şi ce v-a încântat cel mai mult din aceste zile?

DD: Chiar din emisiunile de la radio,... aici n-am mai rămas surprins. Pe mine m-au încântat oamenii. Eu niciodată nu văd lucrurile fără context, fără... Întotdeauna văd în orice obiect, în orice lucru construit de om sufletul omului. Dăruirea, talentul... Pe mine m-au impresionat cel mai mult chinezii.

R: ... Adevărul e că aţi văzut destul de puţin, o fărâmiţă, din această Chină uriaşă. Care din locurile văzute aţi vrea să-l mai vedeţi o dată, dacă s-ar putea?

DD: Depinde din ce prismă privim lucrurile. Dacă ar fi să mergem pe istorie, pentru mine minunea minunilor sau visul visurilor rămâne Zidul Chinezesc. Dacă ar fi după locul unde m-am simţit cel mai bine sau lucrul inedit, ar fi sudul Chinei, evident Xiamenul.

R: Şi din locurile nevizitate din China, pe care aţi dori să-l vedeţi, dacă s-ar putea?

DD: Îmi place foarte mult cultura tradiţională, îmi place diversitatea obiceiurilor, a costumelor, a folclorului. Şi de aceea, din câte cunosc eu despre China, peisajul cel mai bogat în aşa ceva este Yunnan-ul. Acolo aş vrea, mi-ar plăcea foarte mult să ajung.

Astăzi ne oprim aici, urmând ca săptămâna viitoare să continuăm difuzarea acestui interviu. Emil Mirasova, asistat de Li Xin, înregistrare, şi Zhang Qian, procesare, vă mulţumeşte pentru atenţie.