 Grupul etnic oroqen locuieşte în principal în judeţul autonom al etniei oroqen din Hulunbuir, Mongolia Interioară. O mică parte din ei trăiesc şi în provincia Heilongjiang. Este una dintre minorităţile naţionale cu populaţie foarte mică din ţara noastră, numrând numai 6.900 de suflete. Are limbă proprie, din familia limbilor altaice, dar nu şi o formă scrisă. Pentru scriere se folosesc caracterele chinezeşti. Unii oroqeni vorbesc şi chineza, şi limba etniei daur.
Etnia este una din populaţiile străvechi din nordul Chinei. „Oroqen" are două sensuri: „oamenii care trăiesc în munţi" şi „oamenii care folosesc reni". Este un nume pe care şi l-au dat chiar ei înşişi. Strămoşii lor locuiau în zona din sudul lanţului muntos Xing'an şi în nordul provinciei Heilongjiang. În secolul al 17-lea, din cauza invaziei ruse, o parte din ei s-au strămutat în teritoriile de lângă Dashengbu şi Shilubu.
Zonele locuite de această etnie se află în adâncul pădurii ce acoperă lanţul muntos Marele Xing'an. De aceea, înainte de proclamarea Chinei Noi majoritatea oamenilor se ocupa cu vânatul. După anii '50, au început să părăsească treptat pădurile, renunţând la viaţa nomadă. Cu ajutorul guvernului, au început să se ocupe de agricultură şi creşterea animalelor.
Portul etniei oroqen este puternic influenţat de îndeletnicirea lor tradiţională, vânătoarea. Îmbrăcăminte a, inclusiv acoperământul pentru cap, pantofii, pînă şi ciorapii, este făcută din piele. Locuinţele lor tradiţionale poartă numele Xianrenzhu şi sunt ridicate din mai mult de 30 de ramuri de copaci. Sunt acoperite în timpul verii cu coajă de mesteacăn, iar iarna cu piele de animale. Au aspectul unor umbrele. Astfel de case se ridică şi se demontează foarte uşor. În partea opusă uşii, la stânga şi la dreapta, sunt amenajate locuri speciale pentru stat jos şi dormit într-o ordine respectând reguli foarte stricte. În mijlocul casei se află o vatră pentru gătit şi încălzit. Dimensiunea locuinţei diferă în funcţie de numărul persoanelor din familie. În copacul din spatele locuinţei se atârnă de obicei o cutie făcută din coajă de mesteacăn, în care se pun imaginile zeilor. Femeile din casă nu au voie să le atingă.
Oroqenii sunt buni dansatori şi cântăreţi. Majoritatea cântecelor sunt despre natură, dragoste şi vânătoare. Ei au obiceiul să-şi exprime visurile şi dorinţele prin dans. Au de asemenea multe creaţii literare, transmise oral din generaţie în generaţie. Acestea includ povestiri, fabule, legende, proverbe, ghicitori. În conţinutul lor se pot identifica date despre originea etniei şi viaţa de vânător.
Sărbătoarea Primăverii este cea mai importantă sărbătoare a populaţiei oroqen. Este prăznuită în aceeaşi zi ca şi sărbătoarea naţionalităţii han.
|
