Reporter: Ne aflăm în Hotelul Naţionalităţilor – Minzu – din Beijing, la nici două staţii de piaţa Tian'an Men, inima oraşului, şi stăm de vorbă cu dl. Danielo Dudaş, unul din câştigătorii internaţionali ai concursului organizat de Radio China Internaţional. Premiul: o excursie de o săptămână în China. Iar acuma ne aflăm de fapt la sfârşitul acestei perioade, sper, plăcute pentru oaspetele nostru şi încercăm să-i aflăm câteva din impresii. Să pornim puţin mai de departe. De când interesul pentru China?

Danielo Dudaş: Aşa cum am mai mărturisit şi cu alte ocazii, pentru mine Radio China Internaţional a fost deschizătorul de drumuri. În sensul că am descoperit emisiunile dânşilor chiar fără nici un fel de indiciu... Ascultam muzică orientală şi într-o miercuri, cam de prin 1988, dacă nu mă înşală memoria, era o emisiune „În dar cântece din China" şi am fost atât de surprins să aud vorbind în limba română, chinezi vorbind – pe urmă am aflat... Eram obişnuit... Ştiţi la noi posturile unde vorbeau româneşte erau români plecaţi în alte ţări... Am rămas atât de surprins că domnii din China vorbeau atât de bine româneşte, şi era de fapt un cadou muzical. De acolo a pornit totul.

R: Şi după aceea aţi încercat şi alte surse de documentare?

DD: Pot să spun că ani de-a rândul principala sursă a fost totuşi tot emisiunea de radio. Însă cu timpul,... tocmai după revoluţia de la noi încă se mai găseau în librării multe traduceri de carte chinezească. Chiar am constatat că prin '80-'83 încă se traducea foarte mult din literatura chineză. Din păcate,... 5 ani după revoluţie încoace, din ce în ce mai puţin se fac traduceri din cea mai mare cultură a lumii, zic eu.

R: Acum să vă şoptesc: să ştiţi că de fapt se mai fac, numai că tirajele... şi sistemul de distribuţie de la noi e foarte păcătos. Dacă „săpaţi" prin librăriile din Bucureşti, cu siguranţă o să mai găsiţi câte ceva.

DD: Eu sunt la mare distanţă de Bucureşti.

R: Da, da, ştiu, ştiu. Înţeleg deci că rolul radioului nostru şi a redacţiei de limba română de la RCI a fost fundamental.

DD: Da, fundamental, primordial, se poate spune.

R: Când aţi început să vă gândiţi serios să vizitaţi China? V-aţi gândit la asta?

DD: Acum, sincer, fiecare în visurile lui bune gândeşte... gândeşte să ajungă acolo unde are o pasiune. Însă nu ştiu dacă m-am gândit chiar cu adevărat că voi ajunge. Chiar şi câştigarea acestui premiu a fost o surpriză totală pentru mine.

R: Apropo, cum aţi primit vestea că aţi câştigat premiul?

DD: Un timp nu mi-a venit să cred. Până nu a venit al doilea mail, chiar nu mi-a venit să cred.

R: Şi acuma aţi ajuns în China. Ce v-a surprins cel mai mult şi ce v-a încântat cel mai mult în călătoria asta în China?

DD: Încă din prima zi de vizitare a Chinei, după ce am făcut excursia în piaţa Tian'an Men, mi-am spus în sinea mea că imensitatea Chinei te duce cu gândul... e la fel ca şi filozofia: cu cât vezi mai mult, cu cât vizitezi mai mult, cu atât îţi dai seama cât de puţin ştii despre China.

R: Şi ce v-a încântat cel mai mult din aceste zile?

DD: Chiar din emisiunile de la radio,... aici n-am mai rămas surprins. Pe mine m-au încântat oamenii. Eu niciodată nu văd lucrurile fără context, fără... Întotdeauna văd în orice obiect, în orice lucru construit de om sufletul omului. Dăruirea, talentul... Pe mine m-au impresionat cel mai mult chinezii.

R: ... Adevărul e că aţi văzut destul de puţin, o fărâmiţă, din această Chină uriaşă. Care din locurile văzute aţi vrea să-l mai vedeţi o dată, dacă s-ar putea?

DD: Depinde din ce prismă privim lucrurile. Dacă ar fi să mergem pe istorie, pentru mine minunea minunilor sau visul visurilor rămâne Zidul Chinezesc. Dacă ar fi după locul unde m-am simţit cel mai bine sau lucrul inedit, ar fi sudul Chinei, evident Xiamenul.

R: Şi din locurile nevizitate din China, pe care aţi dori să-l vedeţi, dacă s-ar putea?

DD: Îmi place foarte mult cultura tradiţională, îmi place diversitatea obiceiurilor, a costumelor, a folclorului. Şi de aceea, din câte cunosc eu despre China, peisajul cel mai bogat în aşa ceva este Yunnan-ul. Acolo aş vrea, mi-ar plăcea foarte mult să ajung.

R: Acuma, normal, ajungeţi în România; mergeţi probabil că cu trenul acasă de la Bucureşti. Şi în tren, în compartiment, spuneţi cuiva: „Am fost în China." Şi zice: „Ei, cum e în China asta?" Ce i-aţi spune şi cei-aţi recomanda să facă şi ce să nu facă, dacă ar vrea să viziteze China?

DD: Nu ştiu... Românii au rămas, după părerea mea, cu acea părere că tot ce e fost comunist sau tot ce a avut legături cu comunismul nu poate fi frumos, nu poate fi un loc pe care să-l vizitezi sau să reprezinte o atracţie. Eu le-aş spune că dimpotrivă. Nu ştiu dacă întâmplător sau nu, încă pe vremea când tinerii de vârsta mea ascultau „Europa Liberă", ascultam RCI. Am rămas uimit cum chinezii au ştiut să-şi respecte valorile, au ştiut să treacă de la fazele mai puţin plăcute ale istoriei, să le renege, dar să nu le înlăture cu totul. Pentru că fiecare lucru, bun sau rău, îşi are părticica lui de contribuţie la tot ceea ce înseamnă progres şi civilizaţie.

R: ... Pentru că aveţi o experienţă chinezească şi se spune că de obicei cine stă o săptămână în China scrie o carte despre China... aveţi cumva în plan să faceţi cunoscut şi altora în afară de prieteni şi familie?...

DD: Da. Eu sunt student la ştiinţe politice la Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad. Şi chiar mi-am propus în zilele premergătoare venirii mele aici... Am vorbit cu o parte dintre colegi să organizăm un simpozion. Încă nu l-am botezat, nu i-am dat un titlu. Dar va fi frumos. Eu aşa sper. Cu multe fotografii, cu povestiri despre China. Întâmplător decanul Facultăţii noastre de Ştiinţe Politice... chiar scrie o carte, de ficţiune, despre China. Eu o să-i prezint o parte din realitatea Chinei şi o să lucrăm împreună la acest simpozion.

R: Pentru că aveţi o deschidere şi o experienţă chinezească, ce aţi vrea să vedeţi transferat din China în România?

DD: Multe, chiar foarte multe! În primul rând mentalităţile. Am avut de la început convingerea că omul... chinezul este un om, cum să spun, care pune în prim plan echilibrul: De la acel semn yin şi yang... toate se completează, există acea complementaritate a lucrurilor pe care românii n-o au. La noi ce-i negru nu e alb. La dânşii totul se completează şi totul participă la dinamica lumii. Pe urmă sunt mai conştiincioşi, cel puţin asta e prima impresie. Am văzut multă curăţenie. Străzi cu mai puţine gropi. Eu văd lucrurile mai mult din prisma activităţilor pe care l-am desfăşurat sau pe care le desfăşor. Am fost constructor. Evident că prima dată mă uit la felul în care se construieşte, materialele... Acum lucrez ca viceprimar al localităţii unde locuiesc. Mă interesează partea astalaltă, edilitar-gospodărească. Mă intersează... Asta o văd mai bine. Nu înseamnă că numai asta. Mă interesează cel mai mult cultura, istoria.

R: Am impresia că n-o să mai aveţi ocazia să vă întâlniţi cu toţi colegii din redacţie foarte curând. Aţi vrea să le transmiteţi ceva acuma, la sfârşit?

DD: eu am spus-o şi când am fost acolo. Şi am spus-o şi acum colegilor din această excursie. Le-am spus că am venit cu China în minte şi plec cu China în suflet. Şi cei de la redacţia de limba română a postului RCI pentru mine sunt sufletul vocii din eter, aşa am denumit eu.

R: Şi pentru ascultătorii postului aţi avea ceva de spus, vreun sfat, vreun îndemn?...

DD: Să asculte în continuare postul RCI, să aprofundeze întreaga bază a cunoaşterii despre China, că merită.

R: Pe când următoarea vizită în China?

DD: Nu mi-am propus... Cel puţin acuma, nu aşa curând. Aş vrea foarte mult să ajung în preajma jocurilor olimpice.

R: Şi pentru că noi continuăm să transmitem de aici, din China, pentru prietenii noştri români... vreo întrebare sau vreo solicitare pentru viitor?

DD: E dificil să-mi formulez, aşa repede... Cum să spun, spiritul critic să mi-l expun. Însă... aş avea o indicaţie. Noi românii, ştiţi, suntem persoane – zicem despre români că s-au născut poeţi, – suntem afectivi, suntem... Mie mi-a plăcut extraordinar de mult faptul că atunci cînd am primit o scrisoare din China a fost semnată, deci cu nume. Ani de zile am ascultat poşta redacţiei... şi a fost când poştaşul nici n-am ştiut cine este, poştaşul redacţiei. Nu vă ascund faptul că mă aflu aici, zic eu, părerea mea, datorită faptului că dl Li Jiayu a semnat scrisoarea şi a fost omul care m-a însufleţit tot timpul. Deci n-a fost numai poştaşul redacţiei, a fost dl Li Jiayu. Pe mine mă impresionează foarte mult, şi cred că pe mulţi români, chestia asta. Ar mai fi multe, însă... Eu voi continua să colaborez cu RCI şi voi transmite prin mail mult mai multe.

R: Tocmai, aveţi ocazia să folosiţi mail-ul, chiar şi poşta obişnuită, să ne transmiteţi recomandările, impresiile şi aşa mai departe...

DD: Cu mare plăcere!

R: ... Sunt foarte utile pentru noi, pentru că, vedeţi, suntem la dispoziţia ascultătorilor şi dacă putem să avem asemenea momente fericite, ne bucură foarte mult.

DD: Aş vrea totuşi în încheiere să spun că partea cea mai filozofică e faptul că de fapt nu există distanţe. Se întâmplă să gândeşti că eşti atât de departe de cineva, de ceva, de anumite locuri şi doar ajungând prima dată în viaţă acolo, îţi dai seama că toţi suntem de fapt într-o aceeaşi familie, a civilizaţiei, de fapt.

R2: În aceste zile aţi făcut cunoştinţă cu mai mulţi prieteni din diferite ţări. Să vorbiţi ceva din acest punct de vedere.

DD: Evident, toţi au fost minunaţi. A fost un peisaj de suflete, dacă pot să spun aşa, care m-a încântat pur şi simplu. Cred că am să rămân mult timp în minte cu ecoul traducerilor. Au fost multe evenimente şi multe aspecte care nu ţi se întâmplă de două ori în viaţă şi pe care am să le reţin cu drag.

R: ... Să le decantaţi în timp. Mulţumim!

R2: Mulţumim foarte mult!.

DD: Cu mare plăcere!

A consemnat Emil Mirasova, reporter de ocazie (R), asistat de Li Xin (R2). Interviul a avut loc pe data de 23 aprilie 2006, prima zi de Paşti după calendarul ortodox.