Bun găsit, doamnelor şi domnilor şi ni hao, vă spune de la Beijing, Nicolae Mircea Năstase.

Încurcate mai sunt căile Domnului, spune pe drept cuvânt o vorbă românească. Cum poţi să n-o socoţi adevărată atunci când întîlneşti la Beijing, la mii şi mii de kilometri distanţă de casă, români veniţi din dreapta şi din stânga Prutului, în împlinirea unui inefabil, dar imperios destin în capitala Chinei!

Recent, am invitat în primitorul studiou al secţiei române a

RCI, pe Oana Alexandru şi Lucia Popescu, două tinere din Bucureşti, respectiv Chişinău, care s-au cunoscut şi împrietenit aici , refăcând în prietenosul spaţiu chinezesc, o unitate spirituală românească nicicând alterată de graniţe administrative. Am avut şi un alt oaspete, care nu este nici din România şi nici din R.Moldova, dar este foarte legat de spaţiul românesc: soţul Oanei, Zhang Lining, cetăţean chinez, într- simbolică dar foarte concretă alăturare, pe această punte, pe care o numim de obicei, spirituală, a prieteniei româno-chineze.

Vă invit în minutele următoare să-i cunoaşteţi şi să le aflaţi povestea, destinul, dacă vreţi, care, legând Bucureştiul de Chişinău şi ambele de Beijing, i-a adus împreună la RCI, într-o însorită zi de sfârşit de martie.

NMN: Oana Popescu, cum s-a petrecut destinul tău care te-a adus de la Bucureşti, la Beijing?

O.P: La 18 ani m-am căsătorit cu Zhang Lining, de naţionalitate chineză, la firma căruia am lucrat la Bucureşti, după terminarea şcolii. Pentru că afacerile nu mergeau prea bine, după 8 ani, soţul meu a decis, în 2003, să venim în China şi să ne facem viaţa aici, să ne împlinim destinul, dacă vreţi.

NMN: Lucia Popescu, tu cum ai ajuns la Beijing?

L.P: Eu am venit aici în august 2004. Mi-a surâs norocul, soarta, nu ştiu cum să-i spun, deoarece am visat din copilărie să cunosc China, şi am obţinut o bursă pentru studii postuniversitare, la Beijing.

NMN: Care a fost suportul material al viselor tale despre această ţară fabuloasă?

L.P: Au fost poveştile populare chinezeşti pe care le-a citit pe la 7-8 ani. Atunci a încolţit în inima mea dorinţa de-a ajunge în China şi-i mulţumesc lui D-zeu că acum aceasta dă roade.

NMN: În ce domeniu te pregăteşti?

LP: Acum urmez studiile postuniversitare la Universitatea agricolă din Beijing, Facultatea de ecologie, specialitatea ecologia solurilor.

NMN: S-o pornim pe firul celor două destine şi s-o întrebăm pe Oana ce i-a hărăzit soarta la Beijing.

OP: Aici, eu am ales o carieră artistică. La început m-am simţit foarte singură, inutilă, nu cunoaştem limba. Cu ajutorul soţului meu, am început să studiez la Facultatea de limbă şi cultură chineză. Am învăţat limba, iar apoi, am întâlnit o foarte renumită actriţă din Beijing, care se numeşte Shen Danping, vecină cu noi. Cu ajutorul dânsei m-am înscris la Şcoala de teatru şi film pe care o urmez în prezent cu multă plăcere şi dăruire.

NMN:Te-ai gândit vredată în România să devii actriţă, să joci în filme, în spectacole?

O.P: N-am visat niciodată să fac acest pas deosebit.

NMN: Aşadar, tot soarta ţi-a scos-o în cale pe acestă distinsă actriţă, schimbându-ţi cursul vieţii. Să-i urmăm firul şi să spunem ascultătorilor că soţul tău, potrivit propriilor sale cuvinte, a început afacerile în Rusia şi Ungaria şi apoi a venit în România cu care China are vechi relaţii de prietenie. Iar după aceea a găsit acolo şi o fată frumoasă, adică pe tine, v-aţi căsătorit şi aveţi împreună un copil care se numeşte Zhang Yihuan.

NM N: Are şi un nume românesc?

O.P: Da, îl cheamă Florin, însă numele chinezesc înseamnă că purtătorul lui va avea noroc şi o foarte mare influenţă asupra chinezilor.

NMN: Deci iată un nume predestinat, care arată că acesta va ajunge o personalitate aici. În ce limbă vorbiţi cu el acasă?

O.P: Acum mai mult în chineză, deoarece este la şcoala chineză, în clasa a 3-a. Însă, ştie şi româneşte, pentru că, până la 7 ani, la Bucureşti, vorbeam cu el în limba română.

NMN: V-aţi gândit ce va face în viaţă, unde se va stabili, aici în China , sau în România?

O.P: Presupun că aici, deoarece eu îmi voi face o carieră aici, unde voi rămâne toată viaţa .Când va fi mare şi îşi va putea câştiga singur existenţa, va decide el însuşi.

NMN: Să trecem acum la Lucia Popescu şi să mergem şi pe firul destinului ei care a adu-so aici, în China.Ce facultate ai urmat la Chişinău?

L.P: Am urmat biologie-pedologie, deci ştiinţa solulurilor, dar iniţial am vrut să fac medicina, unde însă n-am reuşit.Dar îmi place tot ce e legat de natură, de viaţă. Acum îmi dau doctoratul în acelaşi domeniu. Pregătirea durează 3 ani. Sunt în anul întâi, deorece iniţial, din 2004 am urmat cursurile de limbă chineză. La început nu ştiam să spun nici ni hao!

Sunt aşadar aici, de aproape 2 ani şi mi-e un dor imens de părinţi, de prieteni, de tot ce înseamnă Moldova, de graiul românesc, deoarece aici foarte rar am ocazia să vorbesc româneşte.Doar când mă întâlnesc cu prietena mea Oana.

NMN: De aceea am şi spus că destinul i-a reunit aici, la Beijing pe românii din dreapta şi stânga Prutului, iar elementul de unitate este tocmai limba, cea care a contribuit şi la prietenia voastră.Cum îţi este aici, ai depăşit greutăţile?

L.P: Mi-a fost foarte greu la început, a trebuit să-mi schimb stilul de viaţă. Cursurile sunt în limba chineză,ceea ce-mi crează probleme zi de zi.Niciodată nu poţi spune că le-ai depăşit, când e vorba despre o limbă precum chineza.

D-lor şi d-lor, acum încheiem această primă parte a interviului cu cele două invitate, cu care vă dăm întâlnire în ediţia viitoare a rubriciii Puntea Prieteniei. Până atunci, Nicolae Mircea Năstase vă mulţumeşte penru atenţie, spunându-vă xie,xie şi Zaijian,la revedere!