În ultimii 9 ani, în China au apărut anual circa 10 mii de noi titluri traduse de opere străine. În librăriile chinezeşti uneori se pot găsi mai mult de 10 şi chiar peste 20 de versiuni chinezeşti ale unor capodopere cum sunt „Don Quijote" sau „Roşu şi negru". Este adevărat că odată cu deschiderea porţilor Chinei spre lumea exterioară, nevoile crescânde de schimburi economice şi culturale cu străinătatea au dus la o bogăţie extraordinară ca număr şi genuri de traduceri din literatura universală. Pe bună dreptate se poate spune că China a devenit o ţară importantă în domeniul traducerilor.

Cu toate acestea, mulţi traducători renumiţi care au participat la cea de-a 5-a reuniune a Consiliului Asociaţiei Traducătorilor din China şi-au exprimat o oarecare nelinişte. După ei, China este o mare ţară prin traduceri dar e departe de a putea fi numită şi una puternică, deoarece, în general vorbind, nivelul traducerilor încă nu este ridicat. „Prin grâu mălura creşte", cum s-ar spune. De dragul intereselor imediate, destul de mulţi traducători au lucrat la repezeală şi fără să ţină seama de calitatea muncii, coborându-se la statutul de adevărat „trădător".

Potrivit datelor statistice centralizate la Biroul de Documentare a Ediţiilor de Tipărituri din China, în perioada 1978 ? 1990 au apărut în China 28.500 de titluri traduse, numărul lor cresnd substanţial în perioada 1995 ? 2003 prin tipărirea a 94.400 de noi titluri. Evidenţa nu include în socoteală titlurile reeditate şi cele editate paralel.

Ren Jisheng, directorul Institutului de Editare a Literaturii Universale al Asociaţiei Traducătorilor din China, a relevat într-un interviu acordat corespondentului agenţiei de presă China Nouă că lucrul de mântuială şi calitatea îndoielnică ale traducerilor rămân probleme obsedante pentru cercurile de traducători chinezi ai literaturii străine.

Ren Jisheng a spus că în ultimii circa 10 ani unele edituri chinezeşti, căutând cu orice preţ eficienţa economică, au înjghebat echipe pentru retraducerea unor opere literare din alte ţări. Drept consecinţă a apărut şi fenomenul de copiere a unor ediţii vechi, de plagiere.

Directorul adjunct al Institutului de Limbi Străine al Universităţii Nanjing, profesorul Xu Jun, a spus că valul de traduceri repetate în ţara noastră a apărut spre mijlocul anilor 90 ai secolului trecut. China a aderat în mod oficial în octombrie 1992 la Convenţia de la Berna cu privire la protecţia Dreptului de Autor. Din acel moment, pentru traducerea şi tipărirea operelor literare contermporane din străinătate este necesar să se preia de afară şi dreptul de autor. Aşa că mulţi editori autohtoni şi-au orientat interesul spre operele clasice, aşa încât într-un scurt timp felurite noi traduceri ale acestor opere au ajuns să facă ravagii pe piaţa tipăriturilor din China.

După opinia profesorului Xu Jun, o retraducere a unei opere literare trebuie făcută pe baza ediţiei sau ediţiilor anterioare şi completată cu o nouă înţelegere şi încercare de exprimare, fiind la urma urmei o re-creaţie dificilă. Dar în valul traducerilor repetate care s-a extins la un moment dat în ţara noastră s-a constatat de pildă că au apărut 26 de versiuni în chineză ale celebrului roman „Roşu şi negru" şi peste 10 versiuni ale romanului „Don Quijote". Dintre acestea nu lipsesc traducerile cu calitate îndoielnică, unele născocite sau chiar înjghebate prin copieri.

Faţă de calitatea care lasă de dorit a traducerilor literare, în translaţia pentru viaţa de toate zilele, inexatităţile, eronările şi abaterile sunt încă şi mai frecvente şi mai grave. Vicepreşedintele în exerciţiu al Asociaţiei Traducătorilor din China, Lin Wusun, a spus că în ţara noastră, indiferent dacă este vorba de ghiduri de călătorie, prospecte pentru produse, prezentări de monumente şi situri sau panouri şi pancarte de pe stradă, greşelile în textele redactate în limbi străine se pot găsi aproape la tot pasul.

Apariţia unui astfel de fenomen, a opinat domnul Lin Wusun, este determinată de lipsa de traducători, mai ales de cei cu înaltă calificare, profesionişti autentici. Suntem departe de a putea satisface necesităţile reale.

Datele furnizate de Asociaţia Naţională a Traducătorilor arată că în China există la ora actuală, 60.000 de traducători şi translatori înregistraţi şi angajaţi. Însă numărul celor care se ocupă de această activitate, chiar după un calcul restrictiv, se ridică la 500.000. Cu toate acestea cadrele în domeniu tot nu pot acoperi cererea unei pieţe imense.

Conform analizei lui Huang Youyi, director adjunct al Administraţiei pentru Tipăriturile în Limbi Străine din China, profesioniştii în limbi străine sunt relativ puţini la număr şi în acelaşi timp concentraţi în câteva oraşe mari dezvoltate economic şi în departamente guvernamentale. În ce priveşte traducerea dintr-o limbă străină în chineză, aceasta este relativ uşoară şi nu duce în general lipsă de cadre. Însă nu în aceeaşi situaţie se află şi traducerea din chineză în limbi străine. În acest domeniu se resimte o penurie serioasă (cotată la peste 90%) a profesioniştilor cu înaltă calificare.

Lin Wusun mai releva că pentru a schimba actuala situaţie a activităţii de traducere din China şi a plasa ţara noastră în rândul marilor puteri în domeniu, este imperios necesar să se intensifice activitatea de pregătire a talentelor în domeniu, dându-se aceeaşi importanţă traducerii literare şi celei aplicative. Pe lângă aceasta, trebuie accelerat, prin teste de aptitudini ale traducătorilor şi interpreţilor şi prin alte mijloace, procesul de standardizare profesională, spre a garanta traduceri riguroase şi de înaltă ţinută.

Ministerul Peronalului din China a început să aplice în 2003 un test unitar de aptitudini profesionale pentru traducătorii şi interpreţii din toată ţara, măsură considerată de mulţi tălmăcitori ca unul dintre cele mai însemnate progrese pentru cercul traducătorilor. Până acum au fost organizate 6 asemenea teste, la care au participat aproape 10 mii de candidaţi, dintre care circa 30% s-au calificat.

V-am vorbit despre activitatea de traducere din ţara noastră. Cu aceasta am încheiat ediţia de astăzi a rubricii „Viaţa culturală".