Relaţiile în domeniul literaturii, ca parte importantă a schimburilor culturale dintre China şi România, începând cu procesul de cunoaştere reciprocă şi de contacte bilaterale, s-au extins şi adâncit treptat, odată cu dezvoltarea legăturilor în plan politic, economic şi cultural dintre cele două ţări.

Prezenţa literaturii române în China datează de aproape un secol. Începuturile acesteia se află în preajma Mişcării pentru Noua Cultură din 1919, când în ţara noastră a apărut un volum de poezii populare din Europa de Est, în care sunt incluse mai multe cântece populare româneşti. În anii 30 şi 40 ai secolului trecut, opere ale unor cunoscuţi scriitori români, precum Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu şi Istrati Panait, au fost traduse în limba chineză. Un memento deosebit în acest interval de timp a fost traducerea şi publicarea în 1935 de către marele literat chinez Lun Xun, prin intermediul limbii germane, a povestirii sadoveniene Cântecul iubirii.

După proclamarea, la 1 octombrie 1949, a Republicii Populare Chineze, şi stabilirea, 4 zile mai târziu, a relaţiilor diplomatice între China şi România, odată cu dezvoltarea relaţiilor bilaterale, literatura română a început să fie tradusă şi prezentată din ce în ce mai mult şi sistematic în ţara noastră. În ce priveşte prezentarea şi receptarea literaturii române în China în a doua jumătate a secolului al XX-lea, se pot distinge două perioade de înflorire.

Între anii 1949 şi 1966, perioadă în care, din cauza lipsei de traducători de limba română manifestată în China, traducerile din literatura română au fost realizate prin intermediul unor limbi de circulaţie precum rusa, engleza, franceza şi germana. Graţie contribuţiilor aduse de un număr de trăducători consacraţi din vechea generaţie, ca Sun Yong, Ge Baoquan, Sun Wei, Zou Difan şi alţii, cititorii chinezi au avut posibilitatea de a lua contact cu operele unor mari prozatori, poeţi şi dramaturgi români precum Mihai Eminescu, Alexandru Negruzzi, Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Aurel Baranga, Maria Banuş. Dintre principalele opere traduse amintim Iarba rea de Aurel Baranga (1952), O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale (1953), Bordeienii şi Hanul Ancuţei de Mihail Sadoveanu (1955), Venea o moară pe Siret de Mihail Sadoveanu (1959), Bărăgan de Valerian Galan (1963), Poezii alese de Maria Banuş (1959) şi altele.

A doua perioadă, de la sfârşitul anilor 70 şi până la sfârşitul secolului trecut, este caracterizată prin formarea şi maturizarea în China a unui număr de traducători şi românologi, care s-au ocupat de traducerea direct din limba română a unor opere literare valoroase, ceea ce a permis ca versiunea chineză a acestor opere să fie mai precisă, mai nuanţată şi mai apropiată de original. Evident că este imposibil de menţionat toate apariţiile editoriale în această perioadă. Notăm doar câteva mai reprezentative: Delirul de Marin Preda (1978), Apa de Alexandru Ivasiuc (1980), Teatrul românesc (antologie, 1981), Un leagăn pe cer (o antologie a literaturii române contemporane, 1983), Recreaţia mare de Mircea Sântimbreanu (1983), Toate pânzele sus! de Radu Tudoran (1983), Sadoveanu – Opere alese (în 4 volume, 1985), Ion de Liviu Rebreanu (1987), Tudor Arghezi – Poezii şi pamflete (1988), Basme, poveşti şi snoave româneşti (1991) şi altele.

Concomitent, câteva prestigioase periodice de specialitate cum sunt Literatura universală, Yilin (Pădurea traducerilor), Literatura străină au publicat o mulţime de traduceri ale operelor unor prozatori şi poeţi români clasici şi contemporani, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Anton Holban, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Geo Bogza, D.R. Popescu, Mircea Eliade, N. Stănescu, M. Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi alţii.

Pe lângă traduceri, merită menţionat aici faptul că începând cu anii 80 ai secolului XX, activitatea de cercetare şi prezentare a literaturii române în China se desfăşoară cu perseverenţă şi dăruire de un număr de neobosiţi românologi. Istoria literaturii române (1987) de Wang Minsheng, de la Institutul pentru Literatura Universală al Academiei Chineze de Ştiinţe, Literatura Română contemporană, de prof. Feng Zhichen de la catedra de limba română a Universităţii de Limbi Străine din Beijing, şi Raporturi literare chino-române, de profesorul Ding Chao, de la aceeaşi prestigioasă universitate, sunt doar câteva lucrări fundamentale. Raporturi literare chino-române, lucrare de doctorat a tânărului românolog Ding Chao, este o amplă monografie. Autorul a făcut o periodizare, o investigare detaliată şi o apreciere critică asupra acestor relaţii româno-chineze în domeniul literaturii, prezentând separat scriitori şi opere, traducători şi traduceri, versiuni, ediţii şi circulaţia lor, aspecte diverse ale traducerii şi editării, precum şi alte forme de schimburi literare între China şi România. (Li Jiayu)

(Domnul Li Jiayu a fost redactor-şef şi unul din fondatorii emisiunii în limba româna a postului RCI. A tradus singur sau în colaborare cu alţi românişti chinezi peste 10 volume din literatura română clasică şi contemporană şi din literatura chineză în română. Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat Premiul pentru Promovarea Literautrii Române în Străinătate - n.red.)